„Marșul pentru viață2017”, organizat la Timişoara şi în întreaga ţară, sâmbătă 25 martie, a reprezentat punctul culminant al programului „Luna pentru viaţă 2017”, un program ce are loc în România, între 01 şi 31 martie, anul în curs.
La Timişoara, „Marșul pentru viață2017” a început de la Biserica Sf. Maria „Regina Păcii” şi s-a încheiat la Instituţia Prefectului judeţului Timiş, după ce participanţii au făcut oprire la Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Despre paricipanţii (aproximativ 500, 1.000) la acest marş, „Marșul pentru viață2017”, părintele paroh şi coordonator al tuturor departamentelor bisericii Sf. Maria „Regina Păcii”, preot Ioan Chișărău, ne-a declarat: „Sunt Asociaţiile «Pro Vita» din Timişoara şi confesiunile religioase. Noi am început, de la Biserica Sfânta Maria «Regina Păcii», de la Biserica Greco-Catolică, dar, încetul cu încetul ni s-au raliat toate aceste confesiuni şi Asociaţiile «Pro Vita». Noi, în cadrul bisericii noastre avem o asociaţie «Pro Vita», Darul Vieţii, şi noi, prin această asociaţie am organizat acum 11 ani, pentru prima dată Marşul în Timişoara. Am organizat la început doar noi, aşa câţiva ani, vreo şase ani, singuri, după care, prin Harul lui Dumnezeu, că numai aşa pot să numesc, ţara a început să se mişte, şi acuma iată că au ajuns la peste 280 de oraşe care au oraganizat în România şi-n Republica Moldova. Asta ne bucură pe noi, că dovedeşte că a fost o lucrare a lui Dumnezeu, nu o lucrare umană şi văd că lucrarea aceasta continuă”.
La finalul marşului, în faţa Instituţiei Prefectului judeţului Timiş, părintele paroh Ioan Chişărău a dat citire unui mesaj către ţară şi către reprezentanţii aleşi ai naţiunii române, din partea tuturor participanţilor la această ediţie a marşului. Din începutul acestui mesaj, redăm: „Deoarece, este demonstrat în istorie că, orice legiferare a avortului determină o escaladare a statisticilor în practica avortului, şi avortul înseamnă uciderea copilului nenăscut, adică un atentat la viitorul naţiunii, noi, timişorenii, participanţi la acest marş, în anul 2017, solicităm tuturor politicienilor să includă urgent în agenda lor politică, APĂRAREA VIEŢII COPILULUI NENĂSCUT, care înseamnă interzicerea prin lege a pruncuciderii (…)”.



Cornel Seracin