
După demontarea tablierului central peste Bega și a celui dinspre Splaiul Nicolae Titulescu, investiția Primăriei Municipiului Timișoara la Podul Iuliu Maniu (Muncii) continuă cu intervențiile la tablierul dinspre Splaiul Tudor Vladimirescu.
Pentru execuția lucrărilor, începând de luni, 18 mai, circulația în zonă va fi reorganizată temporar astfel încât să fie menținut accesul și preluate fluxurile de trafic deviate de șantier. Astfel, traficul pe bulevardul Regele Carol I va fi organizat provizoriu în dublu sens. Totodată, la intersecția bulevardului Dragalina cu Regele Carol I se modifică prioritatea de circulație și va fi montat indicatorul “Cedează trecerea”. În plus, de pe strada Preyer se va putea circula atât la dreapta spre strada Iuliu Maniu, cât și înainte spre strada Regele Carol I.
Podul Iuliu Maniu (Muncii) este închis pentru reabilitare, cu fonduri europene și cu finanțare de bugetul local. Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021-2027.

