
Chiar dacă momentan județul Timiș nu are o componentă turistică pregnantă, sunt câteva locuri cu un potențial ridicat, care ar putea deveni obiective turistice de luat în seamă.
Unul dintre acestea îl reprezintă Rezervația Ornitologică de la Satchinez, o destinație puțin cunoscută, dar care ar putea fi valorificată eficient, pentru a crește atractivitatea județului. Rezervația este un loc cu ținuturi mlăștinoase, bălți și locuri unde cresc păduri de stuf și salcâmi peste care cad liane, fiind adăpostul a nu mai puțin de 53 la sută din totalul păsărilor care se întâlnesc pe teritoriul României, unele dintre ele fiind specii protejate, precum egreta mare, egreta mică, ciocântorsul, piciorongul, stârcul pitic și multe altele. De asemenea, sunt și o serie de animale, precum vulpi, iepuri, căprioare sau porci mistreți.
Există, așadar, suficiente premnise pentru a crea aici o destinație turistică importantă, cu condiția ca acest potențial să fie pus în valoare, prin anumite investiții care să atragă turiști.
Nicolae Bitea, consilier județean, este convins că rezervația de la Satchinez ar putea deveni o adevărată deltă a Banatului, evident păstrând proporțiile, dacă se va realiza un protocol de colaborare între cei care gestionează acum rezervația, Primăria Satchinez și Consiliul Județean Timiș. Concret, ar trebui realizate accesele către rezervație, de aproximativ 2,5 kilometri, precum și anumite amenajări de care să beneficieze potențialii turiștii: locuri pentru picnic, mese, băncuțe și o structură metalică din care să poată fi vizualizată de la înălțime întreaga panoramă. „Gândiți-vă ce spectaculoasă priveliște se va vedea de la înălțime, chiar ar fi un motiv serios pentru ca acest loc plin de potențial să fie vizitat”, spune Nicolae Bitea.

