Ceremonia de pogorâre a Sfintei Lumini a Învierii a avut loc la Ierusalim, în Biserica Sfântului Mormânt, Sâmbătă, 27 aprilie 2019, în jurul orei 14:30. După pogorâre, Focul Haric a fost distribuit credincioşilor de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.
Lumina Sfântă este considerată de creștinii ortodocși a fi o minune ce se petrece în fiecare an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paștelui Ortodox.
Anul acesta, în România, Sfânta Lumină de la Biserica Sfântului Mormânt va fi adusă, în seara zilei de Sâmbătă, 27 aprilie, cu un avion special ce va ateriza pe Aeroportul Internaţional Otopeni din Bucureşti, de o delegaţie a Patriarhiei Române. De aici, reprezentanții eparhiilor mari din țară o vor prelua și o vor duce în zonele lor.
Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va ajunge în vestul României, în Banat, pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în seara zilei de 27 aprilie, în jurul orei 21:30, urmând să fie înmânată reprezentanţilor clerului din toată regiunea pentru a fi împărțită credincioșilor prezenți în biserici, la ceremonia de Inviere. Sfânta Lumină va fi distribuită și la Slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.


Cornel Seracin