La Timișoara au fost aplicate anul acesta un număr de 471 de sancțiuni pentru fumat în locuri interzise. Polițiștii locali au efectuat mai multe controale, o parte dintre acestea în urma sesizărilor venite din partea cetățenilor. Timișorenii au reclamat fumatul în locurile special amenajate pentru copii din parcuri, în stațiile Societății de Transport Public Timișoara sau în spațiile închise din incinta piețelor agro-alimentare, în scările de bloc ori în unele societăți comerciale. 

"Spre exemplu, ca urmare a unor sesizări au fost efectuate verificări la o societate din Piața Mărăști, unde s-a reclamat faptul că două persoane fumau în clădire, pe holul de la intrarea în incinta firmei respective. Ambele tinere au fost sancționate cu câte 500 lei fiecare", spun reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

De la începutul acestui ani au fost amendate sute de persoane surprinse fumând în locurile amenajate pentru copii din parcuri, în piețe, în stațiile mijloacelor de transport în comun sau în stațiile taxi și chiar în taximetre, în incinta unor societăți, precum și în alte locuri prevăzute de lege. Au existat și situații în care unele persoane au fost surprinse fumând în localuri, fără acordul angajaților, cazuri în care s-au aplicat, de asemenea, sancțiuni.

Reamintim că legea prevede sancţiuni pentru fumatul în spațiile închise cuprinse între 100 lei și 500 lei pentru persoanele fizice, și 5.000 la prima abatere,10.000 lei la a doua abatere cu măsura complementară de suspendare a activității până la remedierea situației și 15.000 lei la a treia abatere, cu sancţiunea complementară de închidere a unității, pentru persoanele juridice. (I.N.)