Începe cea de-a IX-a ediție a manifestării Gala Premiilor Lugojene - Premiile „Josif Constantin Drăgan. Evenimentul va avea loc vineri, 13 decembrie, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj.

La fel ca în fiecare an, vor fi premiați lugojeni care au excelat în domeniile lor de activitate. Se vor acorda premii în Educație, Cultură, Social, Administrație, Economie, Sport și Marele Premiu “Josif Constantin Drăgan”.

Gala Premiilor Lugojene a devenit o manifestare de tradiție pentru municipiul Lugoj, în care dorim să evidențiem elitele orașului, care duc Lugojul înainte. Un oraș fără elite nu poate exista, nu poate progresa. Sunt oameni de valoare, pe care nu-i găsim nici în piața publică, nici în Parlamentul României. Sunt oameni care studiază, cercetează și se pregătesc neîncetat în domeniul în care activează. Am găsit mai multe domenii în care să acordăm premii în cadrul acestei gale și asta este un lucru bun. Suntem la a noua ediție, pe care o realizăm împreună cu partenerul nostru tradițional, Fundația Europeană Drăgan și cu publicația Lugojeanul. Suntem convinși că și în acest an vom avea o sărbătoare, pentru că avem oameni de valoare care merită să fie apreciați”, a declarat Francisc Constantin Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Gala Premiilor Lugojene se organizează în fiecare an, începând din 2008, cu excepția perioadei 2013- 2016, la inițiativa Fundației Europene Drăgan din Lugoj. De-a lungul anilor au fost premiați lugojeni care au contribuit decisiv la dezvoltarea orașului și a imaginii comunității lugojene. Printre aceștia, putem să-i amintim pe astronomul Cristian Maier, teologul Vasile Muntean, istoricul Victor Neumman, cercetătoarea Virginia Faur, mezzosoprana Aura Twarowska și sopranele Camelia Voin și Mirela Zafiri, scriitorul
Gheorghe Schwartz etc.

Fiecare ediție se încheie cu un moment artistic deosebit. În edițiile trecute au ajuns la Lugoj: Maia Morgenstern, Johnny Răducanu și Ion Caramitru, Horațiu Mălăele, Nicu Alifantis, Marius Mihalache, Stela Popescu și Alexandru Arșinel etc.

Și în acest an, Gala Premiilor Lugojene va găzdui un moment artistic de excepție. Este vorba despre concertul cunoscutului cântăreț Florin Chilian, care vine pentru prima dată la Lugoj.

Evenimentul este organizat de Fundația Europeană Drăgan și Primăria Lugoj, împreună cu publicația Lugojeanul.

Ioana NICOLESCU