Muzeul Național al Banatului sărbătorește dragostea! În luna iubirii, săgeata lui Cupidon lovește inclusiv muzeele!
Instituția lansează „dragocampania” „Îndrăgostește-te de-un exponat!”. „Te încurajăm să îți arăți dragostea printr-o fotografie. Dragozmeu te invită la muzeu! Ce ai de făcut?
Vino la Muzeul Național al Banatului, unde te așteaptă o mulțime de exponate - cum altfel decât minunate - și imortalizează creația preferată. Că e nokia 3310, alcatel one touch, Iphone8, Canon, Nikon sau Leica, nu contează.
Mizăm pe creativitatea ta și ne bucurăm de ea!
Bașca, o mai și premiem! Diplome și premii - în trendurile vremii”, transmit organizatorii.
Tot ce aveți de făcut este să alegeți una dintre zilele rămase până la finalul campaniei, să mergeți la Bastion, să luați o inimioară din coșul iubirii, să realizați o fotografie și să o postați în evenimentul https://www.facebook.com/events/204505060602868/.
Contorizarea și numărarea aprecierilor se va face în data de 25 februarie, la 9 fix! La ora 10 vor fi anunțați cei trei câștigători! (A.B.)