La sediul unităţilor militare din cadrul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere ,,Decebal” din municipiul Timișoara, duminică, 5 aprilie, cu ocazia aniversării zilei N.A.T.O., se vor înălţa pe catarg Drapelul Naţional al României şi Drapelul Alianţei Nord-Atlantice.
Potrivit Legii nr. 390 din 2004, lege publicată în Monitorul Oficial al României în luna octombrie a aceluiași an, „Ziua N.A.T.O.” se aniversează în România, începând cu anul 2005, în fiecare an, în prima duminică a lunii aprilie.


„Deşi ceremonia dedicată democraţiei, spiritului european şi euroatlantic, în actuala situaţie epidemiologică şi operativă, va avea loc în format restrâns, în continuare manifestarea are rolul de a sublinia un aspect fundamental al identităţii noastre, acela de militari aparţinând unui stat membru N.A.T.O. Este un statut de care suntem mândri şi care ne responsabilizează încă şi mai mult. Gândul nostru şi, la nevoie, fapta noastră de camaraderie se îndreaptă şi către partenerii noştri din Alianţă”, a transmis, prin intermediul unui comunicat mass-media, Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal”, Timișoara.


Odată cu înlăturarea, de la conducerea României, a clanului ceaușeștilor, noua putere care a preluat destinele țării, deși din rândurile aceluiași partid unic, și-a întreptat atenția spre Alianța Nord-Atlantică, desfășurând un joc de imagine în fața electoratului pentru a dobândi puterea politică.
Un timp îndelungat, pe parcursul anilor 1990-1996, Alianța a înțeles jocul noii puteri instalate la București și a menținut relațiile cu aceasta la nivel de discuții diplomatice, oficialii N.A.T.O. ezitând să ofere României o invitație pentru aderare la Alianță.
Imaginea României avea să cunoscă o îmbunătățire în relațiile cu Alianța odată cu preluarea administrației țării, în urma votului liber exprimat de către români în toamna anului 1996, de către Convenția Democrată Română, care a readus speranța revenirii, cu adevărat a României, în rândul statelor cu democrații consolidate.
Deși nu toate lucrurile mergeau firesc în România de după 1996, în iulie 1997, în cadrul Summit-ului N.A.T.O., după ce la Alianță au aderat câteva state, comunicatul final confirmă continuarea procesului de lărgire, România fiind nominalizată printre statele candidate.
După acest Summit, ca o consolare pentru România, liderul Statelor Unite ale Americii, președintele Bill Clinton, a efectuat o vizită la București și a fost primit de sute de mii de oameni care doreau revenirea României în rândul Alianței Occidentale.
După acest episod, administrația aleasă prin vot în 1996, a continuat linia aderării României la Alianță, dar invitația României de a începe convorbirile de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, a venit la Summit-ul N.A.T.O. de la Praga, în noiembrie 2002.
Deși, nici atunci destul de pregătită să intre în rândul statelor civilizate, România a primit această invitație în condițiile în care Alianța avea nevoie de susținere în bătălia de combatere a terorismului, Statele Unite ale Americii suferind în urma atentatelor de la New York din 11 septembrie 2001.
Un rol important, chiar decisiv în susținerea României pentru a adera la N.A.T.O. a revenit regretatului Rege Mihai I, suveranul de drept al României, nedreptățit de noua putere instalată în România după 1989, efectuând între 1997 și 2002 mai multe turnee în diverse state ale Alianței pentru a pleda în favoarea aderării României la N.A.T.O.
Într-o zi „ploiasă și gri”, din luna noiembrie 2002, președintele american George W. Bush avea să sosească la București, vestind pentru România, într-un discurs public, în care făcea referire (într-un mod indirect) la curcubeul ieșit dintre nori după potopul lui Noe, un nou început alături de Alianță.
La 29 martie 2004, România s-a alăturat oficial N.A.T.O. prin transmiterea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al Statelor Unite, statul depozitar al Tratatului Atlanticului de Nord.
Între 2 - 4 aprilie 2008 România a găzduit Summit-ul N.A.T.O. de la București, care a fost principalul eveniment de politică externă organizat de România, considerat atunci „cel mai mare Summit din istoria N.A.T.O.”.
Dincolo de interesele Alianței după atacurile teroriste din septembrie 2001, odată cu invitarea României în rândurile N.A.T.O., Occidentul a recunoscut istoria acestor locuri, eforturile țării noastre de a se elibera din strânsoarea unui lagăr în care a fost nevoită să rămână pe toată durata războiului de după război (războiului rece), lupta pe care națiunea română a dus-o, la începuturile instaurării comunismului, cu arma în mână împotriva înstrăinării României, sperând că înaintașii vor avea parte de continuitate în libertate, de menținerea țării într-o Europă unită, în rândul statelor care aplică și respectă Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului și Cetățeanului.

Cornel Seracin