
Festivalul Baroc Timișoara, în parteneriat cu Parohia Romano-Catolică Elisabetin III – Preasfânta Inimă a lui Isus, din Piața Bălcescu, vă invită la o nouă seară dedicată rafinamentului și expresivității muzicii renascentiste engleze, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.
Evenimentul va avea loc într-un spațiu cu o profundă valoare arhitecturală și spirituală, care oferă cadrul ideal pentru redescoperirea unui repertoriu esențial pentru cultura europeană a secolelor XVI–XVII. Programul reunește lucrări reprezentative ale Renașterii engleze, punând în lumină delicatețea liniei melodice, forța expresivă a textului poetic și bogăția unui patrimoniu muzical de excepție.
Interpretează studenți ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara: Casiana Nanu, Sorina Boboruță, Noemi Szentesi, Ioana Grindeanu, Timea Maghiari și Timeea Ardelean.
Coordonatori artistici sunt: conf. univ. dr. Simona-Daniela Negru și conf. univ. dr. Ioana-Mia Iuga, iar prof. Caius Hera va realiza acompaniamentul la lăută renascentistă.
Următorul concert din serie va avea loc sâmbătă, 20 iunie 2026, în același spațiu. Detalii suplimentare vor fi comunicate în curând.
Intrarea este liberă. Donațiile destinate întreținerii și înfrumusețării bisericii sunt binevenite și apreciate.

