Mâine, 1 septembrie, cu începere de la ora 18, Galeria „Helios” din Timişoara va inaugura o expoziţie în care vor fi prezente lucrările realizate în cadrul Simpozionului de Arte Vizuale „Stefan Jäger Das Brot-Pâinea”. Cu ocazia deschiderii acestei expoziţii va avea loc și proiecția filmului „Das Brot”, subiectul filmului fiind Simpozionul de Arte Vizuale „Pâinea/Das Brot” organizat de Muzeul Stefan Jäger din Jimbolia, amintind de a treia etapă a venirii șvabilor în Banat. Filmul „Das Brot - Pâinea” reprezintă o incursiune în lumea artei ceramice, cu precădere a tehnicii raku.
Tot în cadrul vernisajului va fi prezentată şi propunerea pentru centrul de ceramică „Bohn” al studentului la arhitectură Eduard Benga.
Expoziţia va fi prezentată de preşedintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara, criticul de artă Szekernyés János.
Cornel Seracin