Luni, 28 noiembrie, la Timișoara începe cea de-a IX-a ediție a Taberei Pastel Urban. Proiectul este organizat de Fundația Rubin și se va desfășura pe o durată de cinci zile, până în data de 2 decembrie. Evenimentul este, așa cum l-au gândit inițiatorii săi, o declarație de dragoste făcută Timișoarei. Folosind tehnica pastelului, artiști plastici importanți și deosebit de expresivi vor surprinde, până la încheierea evenimentului, imagini reprezentând oraşul de pe Bega. 

Anul acesta vor dezvălui Timișoara prin artă un număr de șapte artiști plastici locali, și anume Suzana Fântânariu, Dana Constantin, Laura Duduleanu, Vică Tilă Adorian, Dacian Andoni, Viorel Cosor și Andrei Părăușanu.

„De nouă ani Fundația Rubin invită cei mai expresivi artiști plastici profesioniști din țară să descopere Timișoara și să o înzestreze cu cele mai frumoase opere de artă integral dedicate. Taberele de creație Pastel Urban își asumă un rol aparte: acela de a imprima în memoria colectivă locuri și spații din Timișoara, așa cum cetățenii urbei, grăbiți în agitația zilnică, nu au timp să le descopere”, a declarat Roxana Cirț, directorul executiv al Fundației Rubin.

Toate operele, strânse în toți acești ani, compun un manifest pentru identitatea culturală a Timișoarei, Capitală Culturală Europeană în 2021.

Operele create în această perioadă vor putea fi admirate în cadrul unei expoziții care va fi realizată după încheierea taberei artistice. 

Ioana  NICOLESCU