Expoziţia „Mai presus de datorie” a fost deschisă la Galeria „Helios” din Timişoara, graţie unei iniţiative ce a venit din partea Ambasadei Spaniei din Bucureşti, reprezentanţa diplomatică a Regatului Spaniei în România adresându-se, în vederea aducerii expoziţiei în oraşul bănăţean, Consulatului Onorific al Regatului Spaniei din Timişoara.
„Mai presus de datorie” este prima expoziţie deschisă la Galeria „Helios” din Timişoara în anul 2017, subiectul adus în prim-plan fiind legat de efortul făcut de câţiva diplomaţi spanioli care, pe vremea prigonirii evreilor de către dictatura nazistă, în timpul celui de-al doilea război mondial, au avut curajul să-şi rişte poziţia şi viaţa pentru a salva de la deportarea în lagărele de exterminare naziste câteva mii de oameni, evrei (sefarzi).


Depănând firul istoriei, facem o călătorie, în rândurile care urmează, în Spania anului 1469, atunci când a avut loc căsătoria lui Ferdinand de Aragon cu Isabela de Castilia, mariajul ducând la unificarea Spaniei sub acelasi sceptru catolic ultrareligios. În 1481, duhovnicul reginei, călugărul dominican Torquemada, a dorit să îndeplinească visul reginei - transformarea Spaniei într-o ţară creştină. El a declanşat mecanismul Inchiziţiei spaniole, destinat să stârpească orice erezie crestină şi, în special, pe „noii creştini” rămaşi fideli iudaismului. În martie 1492, s-a hotărât ca toţi evreii să fie expulzaţi din Spania.
În 1992, la o jumatate de mileniu de la alungarea lor din Spania, Regele Juan Carlos al Spaniei a cerut în mod public scuze poporului evreu pentru cele întâmplate atunci.
La începutul secolului XX, opinia publică spaniolă şi-a manifestat simpatia în ceea ce priveşte problema evreilor, în special a sefarzilor, adică a urmaşilor evreilor descendenţi din strămoşii expulzaţi din Spania anului 1492. O mare admiraţie în rândul cercurilor intelectuale din Spania începutului de secol XX a provocat păstrarea limbii iudeo-spaniole (sau ladino), vorbită de sefarzi, chiar şi după 400 ani de la expulzarea lor din statul iberic.
În 20 decembrie 1924, printr-un Decret Regal, se oferea cetăţenia spaniolă „spaniolilor care au fost protejaţi anterior, sau descendenţilor acestora, şi în general indivizilor ce aparţin familiilor de origine spaniolă care au fost vreodată înscrise în Registre spaniole”. Această lege are o semnificaţie deosebită, ea fiind baza legală pentru apărarea consulară în timpul celui de-al doilea război mondial pentru acei sefarzi care au obţinut cetăţenia spaniolă în baza ei. Această lege din anul 1924 a fost baza diplomaţilor spanioli pentru a da un răspuns umanitar barbariei naziste, salvând de la moarte mii de evrei, în timpul Holocaustului.


La vernisajul expoziției au lua cuvântul, Consulul Onorific al Regatului Spaniei la Timişoara şi preşedintele Asociaţiei „Via Rumania Cultura” , domnul Jose Miguel Viñals Ariño, prof. univ. dr. Silviu Rogobete, fost Consul General al României în Africa de Sud, președintele Comunității Evreilor din Timișoara, doamna Luciana Friedmann şi prof. univ. dr. Victor Neumann, director al Muzeului de Artă din Timişoara. Vernisajul a fost moderat de vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Timişoara, prof. Ciprian Chirileanu, domnia sa adresând un cuvânt de bun venit invitaţilor şi, oferind cuvântul retorilor mai sus menţionaţi pentru a prezenta detalii şi aspecte ale expoziţiei.
Despre curajul diplomaţilor spanioli din timpul Holocaustului, Consulul Onorific al Regatului Spaniei la Timişoara, domnul Jose Miguel Viñals Ariño, a rostit următoarele, în cuvântul de prezentare a expoziţiei: „acei diplomaţi, necoordonaţi între ei au luat în considerare un principiu mai presus decât legea: respectul demnităţii umane, obligaţie pe care toţi o avem de a o respecta, pentru că toţi suntem oameni, indiferent de rasă, religie, sex sau celelalte mici diferenţe fără importanţă, care ne fac mai bogaţi ca societate. În jur de 8.000 de evrei au supravieţuit exterminării prin acţiunile neregulamentare ale diplomaţilor spanioli, şi alţi 30.000 prin aplicarea legii cetăţeniei. Bineînţeles, după război, cu nazismul înfrânt, au fost recunoscuţi ca Eroi de Guvernul Spaniei şi de comunităţile din Israel”. 
Cele mai recente statistici privitoare la numărul evreilor salvaţi de la exterminare în timpul Holocaustului, susţin salvarea pentru 30.000 şi 35.000 de evrei, la care se adaugă alţi 8.000, datorită intervenţiei personale a unui grup de diplomaţi şi membrii ai Serviciului Afacerilor Externe al Spaniei.
În discursul domniei sale, prof. univ. dr. Silviu Rogobete a rostit: „Discutăm astăzi aici, nu doar despre chestiuni tehnice, nu doar despre chestiuni care ţin de cutumele diplomatice, ci suntem într-un ambient, într-o sală în care discutăm despre viaţă şi moarte, sunt chestiuni care ţin de existenţă sau nonexistenţă”. În continuarea prezentării domnii sale, prof. univ. dr. Silviu Rogobete a vorbit despre ceea ce înseamnă lucrul într-un serviciu extern al unui stat, al unui stat totalitar (Spania în timpul celui de-al doilea război mondial fiind sub dictatura nazistă a lui Franco, aliat cu Hitler), despre faptul că serviciul extern al oricărui stat este supus unui strict regim militar, cu reguli foarte precise, iar ordinele venite de la cei aflaţi mai sus în ierarhia ministerului, se respectă, „acea chemare la datorie, acea chemare de a respecta ordinul de serviciu este o chestiune care-ţi asigură sau îţi periclitează propria ta persoană, din toate punctele de vedere. În acest sens, eu cred că, ceea ce avem noi în faţă, ceea ce vom avea pentru câteva zie în centrul oraşului Timişoara, este un exemplu în care putem să gândim puţin mai mult la ceea ce înseamnă datoria. Faţă de cine suntem responsabili? Faţă de cine suntem datori să facem ceva şi sub ce formă? Aveţi aici, de jur împrejur, câteva elemente care ţin de oameni care au fost datori cu ceva, dar au ştiut să se orienteze corect în spaţiul respectiv, în timpul respectiv.” În continuare, discursul prof. Silviu Rogobete s-a axat pe câteva ideii prin care a invitat auditoriul să reflecteze asupra datoriei, totul fiind net legat de problematica binelui şi răului. 
În numele Comunităţii Evreilor din Timişoara, preşedinta comunităţii, Luciana Friedmann, a rostit: „În Talmud scrie că, cel care salvează o viaţă, salvează întreaga umanitate, pentru că fiecare individ este un univers în sine şi poartă prin trecutul universal o întreagă istorie, şi în momentul în care noi reuşim să salvăm o viaţă, fără a număra multele, milioanele de vieţi pierdute, atunci există o şansă pentru întreaga lume”.
În discursul domniei sale de la vernisajul expoziţiei, prof. univ. dr. Victor Neumann a felicitat pe Consulul Onorific al Regatului Spaniei la Timişoara, domnul Jose Miguel Viñals Ariño şi Ambasada Regatului Spaniei pentru că au adus spre prezentare, la Timişoara, „o expoziţie din care avem foarte multe lucruri de învăţat. În primul rând e important, aşa cum vedeţi, să înţelegem istoria Europei, nu numai istoria propriei ţări. În al doilea rând e important să ne uităm şi în comunităţile învecinate, nu numai în propria comunitate … Holocaustul este răul suprem în secolul XX, iar o asemenea expoziţie trebuie să ne determine să citim mai mult despre al doilea război mondial, să ne întrebăm de ce într-un stat, cum e România, trebuie să învăţăm şi ce s-a întâmplat în regimul fascist, nu numai în regimul comunist. Cele două au fost înrudite. Cred că o asemenea expoziţie trebuie să ne ducă cu gândul la lectură, la sensibilitate, să ne înveţe ce înseamnă Holocaustul, ce înseamnă antisemitismul, ce înseamnă răutatea umană şi că, trebuie să ne îngrijim, în fiecare moment, să stăm în stare de veghe, să ne îngrijim de noi înşine, să fim mult mai buni, mai apropiaţi de cei din jurul nostru, mai comunicativi. Să comunicăm şi cu cei pe care nu-i cunoaştem, să-i ajutăm şi pe cei pe care nu-i cunoaştem. Cred că expoziţia acesta pe care domnul Viñals a adus-o aici, e un exemplu extraordinar de lecţie pe care putem s-o’nvăţăm despre trecut, despre un trecut pe care suntem obligaţi să-l rememorăm din când în când. Memoria nu are voie să uite această dimensiune, această parte a trecutului. E al nostru, trecutul acesta, cu bune şi cu rele”.


Printre vitejii diplomaţi spanioli care au salvat vieţile evreilor sefarzi în timpul Holocaustului, amintim aici, José Rojas y Moreno , Manuel Gómez Barzanallana y García şi Padre Ireneo Typaldos. 
José Rojas y Moreno s-a aflat, între 1940-1943, la conducerea Ambasadei Spaniei din Regatul României, intervenţiei sale hotărâte şi prieteniei sale cu membrii Guvernului României (chiar cu dictatorul aservit interselor hitleriste, şeful executivului român, Ion Antonescu), i se datorează evitarea aplicarii legilor antisemite pentru 110 evrei (sefarzi) care locuiau în România acelor timpuri: cu anumite greutăţi, fabricile acestora au continuat să funcţioneze, li se respectă proprietăţile urbane, nu li se confiscă automobilele sau aparatele radio şi, inclusiv, sunt scutiţi de plata unei contribuţii speciale impuse evreilor rezidenţi în România. În aprilie 1943, Casa Rojas obţine revocarea expulzării unui grup de 24 spanioli de origine evreiască – unii dintre ei catolici – precum şi promisiunea formală că în viitor niciun spaniol nu va fi deportat din România. Li se acordă un certificat care atestă înscrierea în Registrul Legaţiei, susţinând faptul că, fiind spanioli, aceştia nu se supun măsurilor de excepţie aplicate evreilor.  
Manuel Gómez Barzanallana y García s-a aflat, între 1943-1945, la conducerea Ambasadei Spaniei din Regatul României şi a întreprins demersuri diplomatice pe lângă omologul său german, baronul von Killinger, demersuri care au dus la obţinerea vizelor pentru toţi compatrioţii săi care au dorit să meargă în Spania, sefarzi sau nu. El însuşi a propus modalitatea prin care să se acorde aceste vize, propunerea lui fiind adoptată atât de Legaţia germană de la Bucureşti, cât şi de Guvernul nazist de la Berlin. Ambasada Germaniei naziste trebuia să aplice viza de tranzit pentru spaniolii rezidenţi în România, care doreau să meargă în Spania „doar dacă aveau pe paşaport aprobarea” lui Barzanallana „drept garanţie ideologică a respectivilor titulari”.
Padre Ireneo Typaldos a fost, între 1942-1944, Cancelar al Consulatului Spaniei la Atena. Din această poziţie, Typaldos a expediat cărţi de identitate persoanelor urmărite ce au pierdut naţionalitatea spaniolă prin căsătoria cu persoane de naţionalitate greacă. Această acţiune le-a salvat viaţa. Padre Ireneo Typaldos a fost acuzat că ascunde evrei, iar în primăvara anului 1944 gruparea Gestapo l-a arestat timp de o săptămână în sediul ei. Deşi a fost interogat dur, Typaldos nu a dezvăluit nimic, reuşind, cu mult curaj, să obţină libertatea. Memorialul Victimelor Holocaustului, instituţie oficială a Statului Israel, l-a recunoscut, pentru curajul său, pe Padre Ireneo Typaldos „Drept Între Popoare”.
Expoziţia „Mai presus de datorie” îl are curator pe politologul şi cercetătorul José Antonio Lisbona, îndeamnă pe fiecare vizitator să descopere povești din trecut, impactul lor în prezent și așteptările de viitor şi poate fi vizitată, la Galeria „Helios” din Timişoara, până în 24 ianuarie 2017.

 


Cornel Seracin