La data de 27 aprilie 1947 opera „Aida” de Giuseppe Verdi devenea primul spectacol al Operei din Timișoara. Acesta a fost prezentat în fața unui public numeros, aflat în sala de spectacole, dar și în fața clădirii, fiind transmis prin megafoane în Piața Operei. Pentru a rememora acest moment și pentru a marca importanța sa, joi, 27 aprilie, de la ora 18, același spectacol va fi redifuzat în Piața Operei din municipiu. 

„Rememorând momentul inaugural, când orologiul va anunța trecerea exactă a celor șapte decenii de la acest eveniment major, invităm timișorenii să ne fie alături în Piața Operei pentru vizionarea spectacolului aniversar «Aida» de Giuseppe Verdi, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la primul spectacol al Operei din Timișoara”, transmit reprezentanți ai instituției de cultură.

Transmisia integrală a spectacolului, în direct din sala de spectacol pe ecrane, va fi gratuită pentru public.  

Spectacolul va avea o durată de 3 ore și 20 de minute și se va desfășura în limba italiană, fiind titrat în limba română. 

Conducerea muzicală - Victor Dumănescu, Cluj - Napoca; Regia artistică - Ognian Draganoff, Bulgaria; Concert maeştri - Ovidiu Rusu, Corina Murgu; Maestru de cor - Laura Mare, Coregrafia - Konstantin Kustiukov, Serbia. 

Din distribuţie fac parte artiștii: Regele - Octavian Vlaicu; Amneris - Marianne Cornetti, SUA; Aida - Lăcrămioara Cristescu; Radames - Cristian Bălășescu; Ramfis - Alexandru Moisiuc; Amonasro - Carlos Almaguer, Mexic; Mesagerul - Marius Zaharia; Marea preoteasă - Crina Vezentan. 

Soliştii baletului: Mirabela Zonai, Manuela Ardelean, Alina Mihai, Bogdan Rădăcină.

Pe scenă vor fi prezenți membrii corului, orchestrei şi ansamblului de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, Consiliului Local al Municipiului Timișoara și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.

Ioana NICOLESCU