Când auzi și citești despre cineva numai de bine, iar laudele nu mai prididesc, începi să te gândești și să te întrebi dacă o fi chiar așa. Iar dacă aprecierile pozitive vin din mai multe colțuri ale lumii, de pe siteurile specializate și revistele muzicale în care un grup este numit „Nirvana jazzului contemporan”, atunci chiar ești intrigat. Am fost puțin sceptic, nu așteptam ceva deosebit când am urmărit prima dată în concert grupul Eyot din Serbia la Festivalul de jazz de la Gărâna în anul 2016. Ce-aș putea să spun? Au fost buni, au cântat corect, precis, muzica lor are lipici, dar nu m-a impresionat în mod deosebit. Anul acesta am avut din nou ocazia să-i ascult live în ambianța intimă, atinsă parcă de magie, a unui conac restaurat din satul Socolari. Senzația a fost mai puternică dar, la fel ca prima dată, mi-au lăsat impresia unor elevi silitori care și-au învățat perfect lecția și intepretează totul foarte exact. Poate că mă înșel, mi-am zis atunci când au încheiat concertul și s-au închinat în fața publicului. Dar nu, la bis m-am convins că nu-i așa. Ăștia cântă prea bine, însă lipsește magia, prea sunt umani. Am stat apoi de vorbă cu ei, împreună cu Marius Giura și Gaghi Nedici, și am aflat lucruri interesante. Liderul formației, pianistul Dejan Ilijić, ne-a spus câte ceva din experiențele trăite în studiourile de înregistrări din Anglia, Germania și S.U.A., la Chicago, unde au înregistrat cu producătorul Steve Albini (Nirvana, P. J. Harvey, Robert Plant & Jimmy Page...) cel de-al patrulea album Innate (2017, Ninety and Nine Records, USA). Muzica acestui nou album se duce spre o zonă mai puțin explorată; este un post rock jazzificat cu elemente mai degrabă sugerate decât obvioase extrase din sonoritatea imaginată a tradițiilor și miturilor panslovene. Ce-aș putea să spun? Discul m-a dat gata, m-a cucerit de la prima ascultare, m-a determinat să reiau audiția de vreo zece ori. Rar am mai dat de o muzică atât de adictivă. Îmi aduc aminte că am trăit senzația asta când am ascultat Stratosfear al celor de la Tangerine Dream și Tubular Bells al lui Mike Oldfield. 

Cvartetul Eyot, în ciuda faptului că este încadrat de distribuitori la categoria jazz, a demonstrat că jazzul lor a părăsit de mult caracteristicile specifice genului. Conceptul lor eclectic include, alături de jazz, elemente de post-rock, prog-rock, muzică ambientală și sonorități etno, ba chiar și ceva din clasic. Înregistrarea sunetului, producția, mixajul, masterizarea sunt impecabile. Audiția discului chiar dă dependență, iată, simt cum mă cuprind fiorii chiar în momentul când scriu asta. Dar ca să nu ziceți că am eu vreo bubă cu trupa asta, iată ce cred alții. Britanicul Mike Chadwick, cofondator al companiei Essential Music & Marketing, care distribuie și promovează casele de discuri independente, când a auzit discul a exclamat: „This is just simply quite stunning/Asta este pur și simplu impresionant”. „Formația asta ar putea să dea peste cap piața americană dacă i se dă prilejul s-o facă... războiul culturologic dintre Vest și Est ar putea să se încheie dacă niște trupe atât de strălucite cum este Eyot s-ar impune”, a apreciat Brent Black (Critical Jazz). „Electro-jazz-rock-fusion, pot cânta orice îți vine în minte, cu o energie și inventivitate de top class”, a scris Tim Dickenson (Jazzwise). Lista nu se încheie aici... Vă spuneam de la început: prea sunt lăudați. Când l-am întrebat despre promovare și relația cu presa, liderul lor m-a surprins spunând că nu îi interesează ce se scrie despre ei și se concentrează exclusiv pe creație, pe muzică. Nici nu-i de mirare. După toate aprecierile internaționale care sunt în permanență atașate numelui lor când îi cauți pe internet, nu le mai pasă de asta. Cântă cu o frecvență sporită în fața publicului, sunt invitați la o mulțime de festivaluri de jazz, de rock, de world music, chiar și de punk! Mai mult timp își petrec pe scenele din lume decât pe cele de acasă, din Serbia. 

Eyot s-a format în orașul Niș, al treilea ca mărime în Serbia, în anul 2008. Dejan Ilijić, pian, Slađan Milenović, chitară, Miloš Vojvodić, tobe, și Marko Stojiljković, chitară bas, sunt cei patru componenți ai formației care au pornit să cucerească lumea. Au cântat și la Timișoara, la deschiderea Festivalului de film Central European, în 3 septembrie. Ați știut asta?

Eyot aduc pe scenele mari niște momente noi, inedite atât pentru rock cât și pentru jazz, dar am impresia că balcanismele din sonoritatea lor, filtrate cu rafinament și abilitate prin prisma genurilor moderne și ale celor clasice, contribuie în mare măsură la succesul de care încep să se bucure în lume.

Mimo OBRADOV