Asociația Timișoara - Capitală Culturală Europeană continuă seria întâlnirilor Café 21, cu un nou eveniment, ce va avea loc în data de 6 noiembrie 2017, între orele 19-22, la Bierhaus. Tema discuției este „Globalizarea // Schimbări mici la scară mare”.

Vor participa, în calitate de invitați: Jordi Pardo – expert în politici culturale, dezvoltare şi guvernanţă, director executiv al Fundaţiei „Pablo Casals” Barcelona și Val Mureșan – director general al companiei Intel Romania, Timișoara.

Gazdă și moderator al evenimentului din partea Asociației Timișoara-Capitală Culturală Europeană este Simona Neumann – director executiv. 

Pauzele vor fi asigurate de muzica formației The Tango Orchestra.

Seria dezbaterilor publice Café 21 face parte din etapa de StartUp a strategiei de implementare a Programului cultural TM2021 și constă în șase întâlniri itinerante, pe parcursul anului 2017, în diferite locații din oraș, unde locuitorii Timișoarei își pot exprima opiniile asupra unor teme de interes pentru comunitate, într-un cadru relaxat, informal, în calitate de cetățeni europeni activi, conectați la lume și implicați în viața comunității. 

Ultima întâlnire din seria Café 21 din anul 2017 se va desfășura în 19 decembrie, iar tema de discuție va fi „Sustenabilitatea // Cu ce costuri?”.

A. BORBELY