Pictura lui Nicolae Suciu și design-ul vestimentar al Sandrei Suciu se prezintă joi, 16 noiembrie, la Galeria „Helios” din Timișoara. Autorii lucrărilor propun publicului o incursiune în cele două genuri artistice, într-o expoziție interdisciplinară.

„Într-o societate în care imaginea se bazează rar pe autenticitate, Sandra Suciu propune o colecție vestimentară ce ilustrează percepția artistei față de moda erei consumeriste, una care generează pierderi identitare, uniformizează, șterge personalități. O societate a „uniformelor sub acoperire”, în care alegem ambalaje similare, încărcate de simboluri sociale impersonale, controlate mai ales de presiuni și criterii instabile. Nicolae Suciu prezintă o selecție de 23 de lucrări de pictură în pastel și ulei. Selecția cuprinde două tematici  - motivul ferestrei receptată ca mijloc de cunoaștere și comunicare a trăirilor și emoțiilor artististice și  geometriile naturii ce se relevă în structuri tipologice și modele estetice ale picturii de peisaj”, au transmis organizatorii acestei expoziții.

Nicolae Suciu este pictor și profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Centrul Universitar Nord din Baia Mare. A avut peste 130 de expoziții personale și de grup în România și alte aproape 100 în alte țări. Este component al Uniunii Artiştilor Plastici din România (U. A. P., filiala  Baia Mare), unul din fondatorii Fundaţiei Culturale „Nichita Stănescu” etc.

Sandra Chira este designer vestimentar și asistent universitar la Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, doctor în arte vizuale și a debutat în domeniul modei în anul 2011. Proiectele sale au fost prezentate în multiple festivaluri și concursuri naționale și internaționale, printre care Arts of Fashion (San Francisco), Fashion Tv Summer Festival etc. Din anul 2014, Sandra Chira s-a înscris în Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Timișoara.

Versinajul expoziției „Dialog pe simeze” va începe la ora 18:00, în prezentarea criticul și istoricul de artă prof. univ. dr. Ioan Iovan. Expoziția va rămâne pe simezele galeriei „Helios” până în 29 noiembrie.

Cornel Seracin