Aeroportul Internațional din Timișoara este una din porțile de intrare a călătorilor în Banat, dar și un loc potrivit pentru a promova cultura acestei zone.

Aeroportul oferă spațiile din aerogară pentru diferite evenimente culturale care au menirea să promoveze cultura și artiștii de frumos din această parte a României și a Europei. Astfel, pasagerii care au trecut și trec pragul aeroportului le-a fost dat, în câteva rânduri, să ia contact cu frumusețile acestui colț de lume și să se bucure de spațiul primitor al Timișoarei și Banatului. 

În rândul acestor activități culturale pentru promovarea zonei, se înscrie și recenta expoziție de fotografie inaugurată în sala de așteptare din zona plecării interne. Expoziția îl are autor pe scriitorul bănățean Borco Ilin, surprinde momente ale satului bănățean în diferite anotimpuri și se intitulează „Al cincilea anotimp”.

Referindu-se la expoziția sa, Borco Ilin a transmis: „Este un anotimp care, în fiecare dintre noi, se întoarce mereu la el acasă. În care ai nevoie de ochi să simți și de inimă să vezi. Pe verande ne ordonăm gândurile. Prin verandă intrăm în casa noastră ca în propria inimă, intrăm și ieșim, intrăm și ieșim, parcă prin noi, parcă spre noi. Verandele, peroanele anotimpurilor noastre. Verandele, zborurile noastre, de acasă către un alt acasă și înapoi”.

Despre exepoziție, directorul Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara, Dan Idolu, a transmis: „Această expoziție se armonizează foarte bine în sala de așteptare a Aeroportului. Acesta este locul în care, cei care pleacă în călătorie au timp să își adune gândurile și să intre în atmosfera satului bănățean tradițional. Poate fi o amintire frumoasă cu care se pleacă de la Timișoara.”

Expoziția de fotografie de la Aeroportul Internațional Timișoara, „Al cincilea anotimp”, a fost inaugurată miercuri, 4 aprilie și rămâne pentru vizitat până în data de 7 mai 2018.

   

Cornel Seracin