Grație efortului de echipă a unor oameni inimoși, dispuși să-și aducă contribuția pentru a îmbunătăți imaginea spirituală a municipiului Timișoara, în calitatea sa de oraș recomandat Capitală Culturală Europeană pentru 2021, de curând, la Muzeul de Artă din Timișoara a sosit expoziția de foto-jurnalism „World Press Photo”, un eveniment ce adună în jurul său, aproape toată suflarea artistică și jurnalistică din Timișoara, dar nu numai.

Expoziția „World Press Photo” se află anul acesta la cea de-a doua ediție, anul trecut, fotografiile reunite sub titlul mai sus amintit, poposind pentru prima dată la Timișoara, într-o primă ediție. Reamintim, prin această expoziție, organizatorii și partenerii acesteia își propun să arate publicului cele mai bune fotografii cu o singură expunere, fotografii care au contribuit la jurnalismul vizual de-a lungul unui an, în cazul expoziției de la Muzeul de Artă, deschisă de curând, din anul 2017.

La vernisajul expoziției a luat cuvântul, președintele Fundației „Hațegan”, doamna Ioana Hațegan, care a ținut să mulțumească tuturor celor care au fost alături de Fundația pe care o conduce și, care, „împreună cu Fundația «Eidos», cu Consiliul Județean Timiș, cu Muzeul de Artă, am reușit, pentru a doua oară, să aducem la Timișoara această expoziție minunată”.

Mulțumirile Ioanei Hațegan s-au îndreptat spre curator-ul expoziției, Sophie Boshouwers, „curatoarea noastră de la Amsterdam, este persoana care vine și vorbește despre expoziție. Este meritul ei că expoziția arată așa cum arată”.

În cuvântul domniei sale, Sophie Boshouwers, manager de expoziții și curator în cadrul fundației „World Press Photo”, Amsterdam (Regatul Țărilor de Jos), a rostit aprecieri la adresa echipei cu care a lucrat la panotarea fotografiilor din expoziție și a evaluat echipa cu calificativul „extraordinară”, iar pentru acest fapt și-ar dori să lucreze cu această echipă de la Timișoara „peste tot, în toate locațiile” în care ar mai urma să fie prezentată expoziția.

De asemenea, Sophie Boshouwers a lansat invitația pentru a participa la acest concurs de foto-jurnalism și foto-jurnaliști din țara noastră pentru că e „nevoie de diversitate. Așa că, dacă cunoașteți fotografi care și-ar dori să participe la această competiție, până în noiembrie se pot înscrie cu fotografiile pe care le fac”, curatoarea exprimându-se în sensul că odată înscriși în competiție, foto-jurnaliștii din țara noastră ar putea să se afle și printre câștigători.

„World Press Photo” este o fundație care are misiunea să dezvolte și să promoveze jurnalismul de calitate, organizând o gamă largă de activități care se întinde pe întregul mapamond. Și anul acesta, la fel ca anii trecuți, un juriu format din editori și fotografi din Amsterdam a decis câștigătorii concursului de foto-jurnalism. 

În acest concurs au fost acordate premii jurnaliștilor fotografii, la 8 categorii (aceste categorii fiind împărțite fiecare, în două subteme sau subcategorii, „Unică” și „Povestiri”): „Probleme contemporane”, „Mediu înconjurător”, „Știri generale”, „Proiecte pe termen lung”, „Natură”, „Oameni”, „Sport”, „Știri la fața locului”. 

Juriul a decis și fotografia anului 2017, aceasta fiind din categoria „Știri la fața locului”. Fotografia este realizată în Venezuela, de foto-jurnalistul Ronaldo Schemidt, în timpul unor demonstrații organizate de opoziția politică din acest stat sud-american. În prim-planul fotografiei apare un demonstrant al opoziției, cuprins de flăcări, aceste flăcări provenind de la rezervorul de benzină al unei motociclete care a expodat în timpul manifestațiilor de stradă. Manifestantul are mască de gaze și, „a supraviețuit incidentului, cu arsuri de gradul I și II”. Fotografia a luat primul loc la categoria „Știri la fața locului”, fiind premiată la subcategoria „Unică”.

Invitat să susțină un scurt moment oratoric de prezentare la vernisajul expoziției, jurnalistul Dragoș Bota a rostit, printre altele: „Fiecare din aceste fotografii înseamnă o doză de «nebunie» și de asumare, înseamnă, de asemenea, o doză din tot ce au cedat cei care au făcut fotografiile pentru a ajunge să le realizeze. Sacrificiul este parte a unei meserii, dar niciuna dintre aceste fotografii nu ar fi fost aici să le vedem, dacă nu exista acea frumoasă «nebunie» de a arăta lumii, ce prea mulți nu vor să vadă, uneori chiar se încăpățânează să nu vedem lucrurile și, fac pariu că, măcar un sfert, dacă nu jumătate din aceste fotografii, poate nu ar fi fost niciodată vizibile, oriunde în lume, dacă nu ar fi fost niște oameni «încăpățânați» să creadă că lucrurile trebuie spuse, chiar dacă asta înseamnă să fii de foarte multe ori contra curentului, să fii de unul singur, vorbind, sau, în cazul de față, fotografiind și arătând realitatea crudă, sau mai puțin crudă”.

Din echipa de lucru pentru panotarea expoziției a făcut parte și un grup de 5 voluntari, studenți, la Secția Foto-Video a facultății de Arte și Design, a universității de Vest din Timișoara. Studenții-voluntari s-au bucurat, pentru activitatea lor din timpul panotării, de mulțumirile președintei Ioana Hațegan și de aplauzele publicului prezent la vernisajul expoziției.

În timpul jurizării de la Amsterdam, câștigătorii celor 8 categorii ai acestei ediții a „World Press Photo” au fost desemnați: Jesco Denzel („Probleme contemporane”, premiul 1 - „Unică”), Heba Khamis („Probleme contemporane”, premiul 1 - „Povestiri”), Neil Aldridge („Mediu înconjurător”, premiul 1 -„Unică”), Kadir van Lohuzen („Mediu înconjurător”, premiul 1 - „Povestiri”), Patrick Brown („Știri generale”, premiul 1 - „Unică”), Ivor Prickett („Știri generale”, premiul 1 - „Povestiri”), Karla Cogelman („Proiecte pe termen lung”, premiul 1 - „Povestiri”), Corey Arnold („Natură”, premiul 1 - „Unică”), Ami Vitale („Natură”, premiul 1 - „Povestiri”), Magnus Wennman („Oameni”, premiul 1 - „Unică”), Adam Ferguson („Oameni”, premiul 1 - „Povestiri”), Oliver Scarff („Sport”, premiul 1 - „Unică”), Alain Schroeder („Sport”, premiul 1 - „Povestiri”), Ronaldo Schemidt („Știri la fața locului”, premiul 1 - „Unică”), David Becker („Știri la fața locului”, premiul 1 - „Povestiri”).

La vernisajul expoziției a luat cuvântul, susținând un scurt moment oratoric, prof. univ. dr. Victor Neumann, director Muzeul de Artă Timișoara, rostind, printre altele: „Mulțumesc că ați venit înspre noi și că organizați o asemenea expoziție! Mulțumesc că, împreună cu Consiliul Județean Timiș, Muzeul se mișcă din ce în ce mai dinamic și e prezent, nu doar prin expoziții de artă obișnuită, picturală, sculpturală, ci și prin artă fotografică și, iată, prin arta produsă de jurnaliști. Deci, mă bucurați să pot colabora cu dumneavoastră! Sunteți prezență vie în viața comunității timișorene. ... avem nevoie de un imbold și, iată că Amsterdam-ul vine spre noi, împreună cu doamna Sophie și ne aduce această expoziție care provoacă. Fiecare dintre dumneavoastră puteți să citiți fiecare fotografie și să descoperiți câte ceva în ea. Eu cred că, așa cum actorul știe și să cânte, la fel jurnalistul trebuie să știe să și fotografieze. Nu există un jurnalist care să nu poată să imortalizeze într-o imagine, sau în mai multe imagini, ceea ce dorește, și după aceea să poată și să explice ceea ce a văzut”. 

Președintele Comisiei pentru Cultură, Învățământ, Tineret și Sport din cadrul C.J.T., Adrian Negoiță, la fel ca în prima ediție a „World Press Photo” de la Muzeul de Artă din Timișoara, a răspuns prezent la vernisajul expoziției din acest an, domnia sa rostind: „Totul, ce se întâmplă aicea, are valoare (...)!. ..., vă felicit, e a doua ediție! Sperăm să fim sănătoși și să putem să vă sprijinim și la a «n»-a ediție, să ridicați valoarea acestor tipuri de expoziții, (...). (...). Întreg Consiliul și Comisia și Președintele Călin Dobra, toți, să știți că, sprijinim, încercăm să sprijinim în primul rând asociațiile, O.N.G.-urile, tot ce faceți frumos și bine pentru Timișoara, cu Capitală, fără Capitală, trebuie să mergeți înainte și să vă dezvoltați și să arătați publicului tot ce puteți dumneavoastră. (...) Vreau să vă mulțumesc, să continuați și, să vorbească mai mult cei care sunt de specialitate. Cred că asta e important. Vă mulțumesc!” 

Momentul oratoric final a aparținut președintei fundației „Hațegan”, Ioana Hațegan, domnia sa transmițând următorul mesaj participanților la vernisaj, dar nu numai lor: „Este un vernisaj, dar nu este un vernisaj, pentru că ce avem aici sunt fotografii care arată realitatea, care nu e întotdeauna cea mai plăcută. Am dorit să transmitem un mesaj, un mesaj de sobrietate, un mesaj de compasiune, un mesaj de solidaritate în comunitate, motiv pentru care nu pot să vă invit la un pahar de vin, sau la un bufet, pentru că am considerat că e nepotrivit să facem asta. În schimb, vă invit, din tot sufletul, să vă uitați, să vă inspirați, să vă bucurați, să deveniți mai conștienți, poate și să transmiteți mai departe mesajul că, pentru 25 de zile, această expoziție poate fi văzută de orice timișorean. Mulțumesc din suflet!”

Expoziția „World Press Photo” poate fi vizitată, la Muzeul de Artă (etajul unu, aripa estică), din Timișoara, până în data de 24 iunie 2018, de marți până duminică, în intervalul orar 10 - 18. Luni, expoziția este închisă.

             

Cornel Seracin