În organizarea Centrului de Cultură şi Artă al judeţului Timiş, joi, 14 iunie 2018, cu începere de la ora 19, în Sala „Capitol” din municipiul Timişoara va avea loc un sepctacol în premieră oferit de Ansamblul „Banatul”, prin care sunt celebraţi cei 100 de ani de la momentul în care a fost format statul naţional unitar român, 1 Decembrie 1918. Potrivit unui comunicat mass-media, remis spre publicare de către organizatori, spectacolul este unul, „în care folclorul își dezvăluie frumusețea autentică”.
De-a lungul spectacolului, orchestra dirijată de Sebastian Roșca va interpreta cântece din toate zonele etnofolclorice ale României, sărbătorind astfel Centenarul prin intermediul folclorului adevărat, reprezentat de cântece celebre cum ar fi: „Barbu Lăutaru”, hora spicatto, sârba de concert și jocuri de doi. De asemenea, în spectacol, orchestra Ansamblului Profesionist „Banatul” va acompania tinerii interpreți: Roxana Berinde (zona Bihorului), Bogdan Cioranu (Sibiu), Narcisa Băleanu (Mehedinți) și Ioan Alexandrescu (Banat). Invitate speciale în acest eveniment sunt solistele Mihaela Petrovici, Stana Stepanescu și Laura Lavric.
În acest spectacol, corpul de balet al Ansamblului Profesionist „Banatul”, coordonat de maeștrii  Brândușa și Nicolae Stănescu, celebrează „România 100” prin intermediul „dansurilor tradiționale în care regăsim repere ale identității culturale românești sintetizate în coregrafie”. Zona Banatului va fi reprezentată printr-un tablou coregrafic intitulat, „salbele”, care va face o trecere din zona Banatului de Câmpie, reprezentat de „sorocul” din Seceani, în zona Banatului de Munte cu „jocul salbelor” de la Ciuchici, „ardeleana” lui Ioane din Cornereva și brâuri de pe Valea Bistrei („brâul Mărganilor”, „paica” și „jocuri de doi”). Maeștri coregrafi Nicolae și Brândușa Stănescu au pregătit o suită de 12 jocuri oltenești cum ar fi: „alunelul”, „rustemul”, „mereuțu fetelor” și „galaonul”, o suită de dansuri din Făgăraș și o suită de dansuri din zona Bihorului, reprezentată coregrafic prin jocurile „pe picior”, „polcă” și „mănunțelul”.
„Premiera Ansamblului Profesionist «Banatul» din 14 iunie aduce pe scena «Capitol» a filarmonicii «Banatul» cântece vechi și jocuri prin care tradiția este recuperată și transmisă mai departe”, subliniază directorul artistic, prof. Adrian Scorobete. 
„Celebrăm «România 100» și Anul European al Patrimoniului Cultural prin câteva elemente identitare puternice care sunt reprezentate scenic de Ansamblul Profesionist «Banatul»”, declară prof. Liliana Laichici, manager C.C.A.J.T..


Cornel Seracin
Foto: Constantin Duma