Joi, 14 martie, de la ora 18:30, la Muzeul Național al Banatului din Timișoara (Bastionul Theresian) va avea loc evenimentul intitulat „Doctrina a Priori et a Posteriori”, protagonistul fiind cunoscutul creator și critic de artă bănățean, dr. Gabriel Kelemen.
Evenimentul expozițional este organizat de Asociația „Dialoguri Contemporane” în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului și se va desfășura la Mansarda B2 a instituției mai sus amintite.
Evenimentul expozițional va cuprinde grafică, desen și sculptură, lucări realizate de dr. Gabriel Kelemen în perioada anilor ʼ80-ʼ90, deci, anterior teoriei „Universalitatea principiului sferă-vortex”.
Concomitent cu inaugurarea expoziției se va lansa albumul bilingv (română și engleză) „Hermeneutica genezei”, ediția limitată, realizat de dr. Kelemen prin ilustrații și text, concepția grafică & coperta, Armand Acea. Curator al expoziției este Gabriela Ciucă. Prezentarea expoziției va fi efectuată de prof. univ. dr. Ileana Pintilie, critic de artă. La deschiderea expoziției va lua cuvântul președintele Asociației „Piața Unirii”, directorul galeriei „Andreas”, Adrian Aron.
Asociația „Dialoguri Contemporane” s-a înființat în toamna anului 2014 și reînnoadă o tradiție în care intelectuali cu profesii și pasiuni diferite se întâlnesc, dialoghează și petrec o seară „altfel”.


Cornel Seracin