Noua ediție a proiectului inițiat de Direcția Județeană pentru Cultură și Artă Timiș, „Serile patromoniului”, aduce în atenția publicului, miercuri, 24 aprilie, cu începere de la ora 17:30, în Sala „StudioArt” a Casei Artelor, subiecte care vizează zeii, cultele de mistere, credințele vechi, comorile scoase la lumină, dar și alte istorii descoperite și redescoperite, toate grupate sub titlul „Alungarea zeilor.
Zorii unei noi lumi”. Invitații acestei ediții a „Serilor patrimoniului” sunt dr. Radu Ion Ota și dr. Călin Șuteu.
„În cadrul evenimentului «Serile Patrimoniului» specialiștii în arta antică și digitizarea patrimoniului vor prezenta câteva divinități ale panteonului clasic greco-roman (Iupiter, Apollo, Dionysos-Liber Pater, Minerva, Nemesis, Venus), culte sincretice (Iupiter Zbelsurdos), culte de mistere (Mithras, Isis, Dionysos) și propagarea religiei creștine, prin prisma unor artefacte descoperite în centrul urban Apulum, cea mai însemnată aglomerare urbană a provinciei Dacia.
Sculpturile care vă vor bucura privirea au fost digitizate în cadrul Programului Pantheon 3D, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, aflat în desfășurare la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Va fi prezentată colecția virtuală realizată în cadrul acestui Program, inclusiv câteva copii imprimate 3D ale sculpturilor romane”, au transmis organizatorii evenimentului.
Odată cu încheierea prezentării din această nouă ediție a evenimentului, dr. Călin Șuteu va sta la dispoziția tuturor celor prezenți, cu explicații și demonstrații practice referitoare la scanarea 3D, publicarea on-line și imprimarea 3D.
Pentru participarea la acest eveniment, în Sala „StudioArt” a Casei Artelor, se fac înscriei pe adresa de mail, Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. până în 23 aprilie, ora 16.


Cornel Seracin