Tu ce obiecte ai lua cu tine dacă te-ai întoarce în timp cu 30 de ani? La ce crezi că nu ai putea renunța cu nici un preț într-o situație limită, ba chiar periculoasă și/sau fără ieșire?” - sunt întrebări care își găsesc răspunsul în cadrul unei expoziții inedite, ce va avea loc într-un tramvai din Timișoara.

Expoziția performativă „Kit de supraviețuire în comunism” aduce în fața publicului o serie de obiecte de strictă necesitate pentru oamenii care locuiau în România, mai exact în Timișoara, înainte de 1989. Va spune povestea acestor obiecte și va explica modul în care și-au schimbat ele utilizarea după decembrie 1989.

Expoziția va avea loc într-un tramvai în mișcare, care va circula prin Timișoara pe un traseu prestabilit, în perioada 15 – 21 decembrie (cu excepția zilei de 16 decembrie). Tramvaiul va pleca în fiecare zi de la ora 19 din Piața Libertății. Printre pasageri se vor afla și actorii Christine Cizmaș, Ionuț-Marian Pârvulescu, Ioan Codrea și Armand Iftode.

Împreună ne vom aduce aminte, la 30 de ani de la Revoluție, de un stil de viață auster, plin de greutăți și de lipsuri, dar și de <<evadări>> personale memorabile, pe care unii dintre noi l-au experimentat direct, și despre care alții abia dacă au auzit. Deschidem arhivele teatrelor din Timișoara, arhiva Direcției de Cultură Timiș și arhiva CNSAS și încercăm, prin intermediul unor obiecte selectate și împărțite în două categorii, arme de rezistență fizică și arme de rezistență culturală, să vă activăm imaginația și să reconstituim pentru scurtă vreme o <<felie>> de viață în comunism”, spun organizatorii.

Evenimentul face parte din proiectul „Teatru ca rezistenţă”, al Asociaţiei Timişoara- Capitală Culturală Europeană, iar conversația publică va fi deschisă pe 15 decembrie, de la ora 11, la Corner Space, Str Hector nr. 1 (Bastion, lângă Galeria Calpe). Tema „a fost sau n-a fost?” va fi dezbătută de oameni din comunitatea teatrală timișoreană, dar și de simplii spectatori. Publicul va putea viziona o selecție din interviurile realizate în cadrul proiectului și va putea participa la o discuție înregistrată video, care va fi inclusă în documentarul cu același nume, ce urmează să fie produs în 2021.

Accesul la expoziția și spectacolul „Kitul de supraviețuire în comunism” este gratuit, rezervările se fac la numărul de telefon 0751 892 340.

Co-curatorii expoziției demonstrative sunt Cristina Modreanu și Ovidiu Mihăiță, care a scris și scenariul performativ. Cu această ocazie va fi lansată și a treia ediție a fanzinului Teatrul ca Rezistență, cu grafică și desene originale de Lucian Popovici.

Ioana NICOLESCU