Vineri, 7 februarie, Filarmonica Banatul, în parteneriat cu Institutul francez, oferă timișorenilor un nou concert cu muzica lui Beethoven. Sub conducerea dirijorală a maestrului Michael Cousteau, publicul va asculta Uvertura „Coriolan” op. 62, Concertul pentru pian şi orchestră nr. 4 în sol major, op. 58 şi Simfonia nr. 1 în do major, op. 21.

Uvertura <<Coriolan>>, care va deschide programul simfonic, nu a fost scrisă după tragedia lui Shakespeare, ci ca introducere la piesa teatrală a unui prieten al lui Beethoven, Heinrich von Collin. Uvertura este o pagină de muzică programatică şi se referă la Generalul roman Coriolanus, care, din mântuitorul şi salvatorul Romei devine exilat din cauza aroganţei şi dispreţului cu care îi trata pe cetăţenii marelui oraş. De nevoie, fiind ameninţat, se aliază cu duşmanii Romei şi începe asediul asupra oraşului. Deznădăjduit, şi la sfatul mamei şi al soţiei, el se sinucide. Cunoscând caracteristicile proprii ale eroismului beethovenian, putem spune că acest deznodământ al uverturii nu îi este propriu, pentru că în locul unei acţiuni eroice cu final victorios, asistăm la tragedia unei conştiinţe înfrânte. Dacă piesa lui Collin este azi dată uitării, Uvertura <<Coriolan>> are întotdeauna mare succes la publicul meloman, aşa cum a avut şi în 1807, la premieră”, precizează Mircea Tătaru în avancronica de concert.

Concertul nr.4 în sol major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven va fi interpretat de pianistul Dragoş Mihăilescu. Acest concert, care se apropie ca popularitate de renumitul concert nr. 5 „Imperialul”, a fost compus între anii 1805-1806. Beethoven l-a prezentat prima oară în martie 1807, într-o audiţie privată la Castelul Prinţului Lobkowitz.

În data de 2 aprilie 1800, la premiera Simfoniei nr.1, Viena s-a întâlnit pentru prima dată cu talentul lui Ludwig van Beethoven.
Această lucrare, despre care ştim că este marcată de spiritul lui Haydn şi de respectul faţă de Mozart, ne arată un compozitor stăpân pe materialul sonor, nefiind deloc un epigon al marilor săi înaintaşi. Deşi au fost şi critici care se îndoiau de forţa care li se anunţa că apare, alţii le-au răspuns mulţumiţi că <<leul a hotărât că-i înţelept să nu atace încă>>.
Cu toată structura clasică, căreia nu-i aduce intervenţii proprii, precum în următoarele simfonii, amprenta beethoveniană se distinge în principal datorită felului cum foloseşte, punând în valoare, grupurile de suflători”, mai adaugă concertmaistrul Mircea Tătaru.

Ioana NICOLESCU