Capitala Banatului este gazda unui concert inedit de percuție, susținut de Ansamblul „Percutissimo”. Gazda evenimentului invitat a fost parcarea Hotelului Timișoara.
Ineditul evenimentului constă în includerea – alături de instrumentele de percuție – a patru butoaie de vin. Scopul este de a demonstra că muzica de percuție poate fi creată, cu succes, de orice obiect din jurul nostru. „RoVinHud” și Asociația „Ceva de Spus” – organizatorii evenimentului – își propun promovarea primei ediții a Salonului „RoVinHud” – vinuri de bun gust, care va avea loc în perioada 14-16 noiembrie 2014, la același hotel.
„Salonul «RoVinHud» e un prilej de bucurie și mândrie pentru orașul nostru, deoarece va include Timișoara în circuitul evenimentelor de cea mai înaltă clasă în domeniul viniculturii”, a spus coordonatorul evenimentului, Zoltán Szövérdfi-Szép.
Ansamblul „Percutissimo” este coordonat de prof. Doru Roman, avându-i în componențã pe studenții: Alex Florescu, Andrei Voica și Tibi Zalma. Vor interpreta „Bronx” (Emmanuel Séjourné), „Welcome Zulu” (Siegfried Fink) și „Destinations” (Alan Keown).
Salonul „RoVinHud” va oferi iubitorilor de vin calitate și bun gust prin cele 25 de crame și 200 de vinuri. Maestrul vinului și consultant al Cramei Regale a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Jancis Robinson, precum și renumitul critic de restaurante din Marea Britanie Nicholas Lander, vor fi prezenți la eveniment.
În cele trei zile, iubitorii de vin și profesioniștii din domeniul HORECA (hotel, restaurant, catering) vor putea degusta vinuri românești și străine, care nu se regăsesc pe rafturile supermarketurilor. Majoritatea expozanților sunt crame care nu participă la târguri și festivaluri de vin. În data de 15 noiembrie, pasionații de vin vor avea ocazia de a participa la cinci „masterclassuri” și 20 de cursuri „demo WSER”, învățând de la cei mai buni experți din lume. Nu vor lipsi nici expertul în vinuri și organizatorul „VinCE Budapest” (cel mai important salon de vinuri din Europa Centrală și de Est) – Németh Ágnes și unul dintre cei mai renumiți scriitori de vin din Ungaria și expert al regiunii Tokay, Alkonyi László.
„Sunt încântată să cred că scurta noastră vizită în Timișoara – unde sunt interesată să aflu mai multe despre vinurile locale – ar îmbunătăți viața unor tineri cu dizabilități”, a declarat consultantul Cramei Regale a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Jancis Robinson.
Maestrul vinului va susține prezentarea la „masterclass”, în mod gratuit, pentru a-i ajuta pe tinerii cu dizabilități de la Asociația „Ceva de Spus”.
Întreg profitul evenimentului va fi folosit pentru achiziționarea unui microbuz accesibil persoanelor utilizatoare de scaun rulant din cadrul Asociației „Ceva de Spus”. Toată lumea face voluntariat: de la organizatori, la invitații speciali – care își susțin prezentările în mod gratuit.
Jancis Robinson este unul dintre cei mai faimoși și respectați critici de vinuri din lume, jurnaliști și editori de literatură de specialitate. A fost distinsă cu Ordinul Imperiului Britanic. Scrie pentru „Financial Times” și pentru site-ul ei: www.jancisrobinson.com. Este editor al „The Oxford Companion to Wine”, co-autor al „The World Atlas of Wine” și al „Wine Grapes” – un ghid complet care cuprinde 1.368 de varietăți de struguri, fiecare din aceste cărți fiind recunoscute ca și standard de referință în întreaga lume.
Mai multe informații despre invitați, program și bilete sunt disponibile pe site-ul: www.salonul.net
Alexandru Virgil STOICA