Vânătorii sunt oameni aparte, cu sânge albastru şi înclinaţii nobile. Cel puţin aşa se cred ei, oamenii de curaj şi de nădejde, care duc mai departe una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale omenirii. Multă vreme vânătoarea a fost apanajul strict al bărbaţilor şi nici astăzi nu au purces prea multe femei spre această taină. La ţară, se mai crede întemeiat că rolul femeii este mai mult pe lângă casă, cu pruncii şi gătitul, decât să înfrunte primejdia vânătorii, prin coclauri neumblate ori desişul pădurii.

Gheorghe Ţuţu este cel mai „vechi” vânător din Clopodia. Tocmai a trecut de 85 de ani când a „ras” încă un mistreţ al cărui trofeu îl ţine cu cinste printre celelalte nenumărate. Gheorghe Ţuţu, după cum aveam să constat, cel mai vajnic vânător din vestul ţării la cele 85 de primăveri trăite, se mândreşte deopotrivă cu trofeele de vânătoare, cu faptul că este bănăţean în ţoalele lui, că s-a născut, a crescut şi a trăit în Clopodia şi că şi-a luat soţie tot o femeie din sat, cu care trăieşte şi astăzi în cea mai bună înţelegere. Ana este mai tânără decât soţul ei cu şase ani şi se apropie de octogenatul vârstei, pe care-l primeşte cu liniştea şi cumpătarea omului de la ţară care a trecut deopotrivă prin bune şi prin rele, ştiind întotdeauna că „viaţa nu-i uşoară pentru nimeni”.
I-am găsit acasă în preajma sărbătorilor Pascale şi, alături de uiniţa Ana şi uica Gheorghe, era şi băiatul lor Gheorghe, din Timişoara, şi nepoata lor, Andrada, plecată tocmai în Suedia, sau mai bine spus venită din Suedia, unde lucrează ca asistentă medicală. Familia Ţuţu mai are o fată care este stabilită în Germania, iar la Clopodia au rămas doar bătrânii care, deocamdată, se mai pot sprijini unul pe altul. Ne-au primit cu voie-bună, cu un pahar de răchie şi cu pogăcele cu jumere, cum numai la Clopodia găseşti, făcute de uiniţa Ana.

                       Doi vânători

Uica Ghiţă, cum îl ştie întregul sat, este un om vesel, prietenos şi ne deapănă repede povestea vieţii lui: „Am fost agricultor de copil, după  aia am fost zootehnist la Gostat. Am lucrat şi la SMT Gătaia, casier. Am lucrat de tânăr. La 14 ani am fost maistru de exploatare forestieră la Bocşa. Soţia mea, Ana, s-a ocupat mai mult de gospodărie, de ale casei, nu a avut o meserie. S-a ales cu o pensie mică de doar 400 de lei, care abia acoperă costurile medicamentelor. Dar ne descurcăm”. Apoi, trecem la lucruri cu adevărat „importante” şi-l întreb de unde „i se trage cu vânătoarea”.
„De copil, tatăl meu a fost vânător. Este moştenire de familie. Oficial sunt vânător din 1980. Aş fi fost mai repede vânător cu permis, dar nu am primit puşcă”, ne spune uica Ghiţă. Tot el ne spune că a luat parte la primele serii de vânătoare ale primarului comunei Jamu Mare, Valeriu Filipiac. Au bătut împreună dealurile şi împrejurimile. Au strâns multe amintiri şi au ţinut multe chefuri la final de vânătoare. Şi au adunat trofee. Îl întreb dacă a vânat fără puşcă, eu gândind la braconaj, dar omul, hâtru, mă duce pe altă uliţă și-mi răspunde: „Aş spune, dar aude baba!”.
Dar uica Ghiţă nu a fost doar vânător, ci şi artistul chefurilor care urmau, inevitabil, unei partide de vânătoare. După câteva pahare, le cânta „Fata de ghiniral”. Mai aflăm de la vajnicul vânător că a avut trei arme şi prima armă i-a fost confiscată de comunişti. În panoplia cu trofee, cel mai important exponat este al unui mistreţ răpus în zonă. Vorbind despre vânatul din perimetrul satului său, uica Ghiţă ne spune că în zona Clopodia pot fi vânați fazani, iepuri, mistreţi, căprioare, vulpi, lupi, viezuri, potârnichi, sitari, bursuci şi prepeliţe, dar şi alte vietăţi. Ne povesteşte cu mult haz cum odată, fiind în stand, s-a îndreptat spre el, „glonţ”, un mistreţ. Parcă să-l atace. A tras spre el, dar mistreţul nu a căzut. „Noroc că am apucat să trag a doua oară şi l-am lovit în şira spinării şi a căzut. Era la doar câţiva paşi de mine, ne mai spune omul... Şi nu mi-a fost tot una. Acum povestesc, e altceva, şi altceva când gonea mistreţul spre mine...”.

                Cu nepoata din Suedia

Vânătorul nostru, uica Ghiţă, nu este şi pescar. Nu-i place să stea la pescuit, iar vânătoarea e mai activă, mai altfel. Pe lângă faptul că este vânător, uica Ghiţă este şi un priceput al „delicateselor” vânătoreşti pe care le-a deprins în timp de la vânătorii mai bătrâni ca el. Mulţi dintre ei nu mai sunt, dar a rămas „secretul” preparării cârnaţului din mistreţ amestecat cu slănină de porc domestic.
Mai aflăm că vânătoarea este şi pasiune, şi meserie, se amestecă una cu alta şi, mai ales, că este un sport destul de costisitor: armele, cartuşele, echipamentul de vânătoare, apoi cotizaţia anuală, dar şi taxele pentru vânat.
După cum am precizat, la 85 de ani, uica Ghiţă şi-a adjudecat ultimul trofeu. Vă mai ajută ochii, îl întreb? „Ochii da, că pun ochelarii pe ei, dar puterile sunt tot mai puţine...”. „Puşca şi cureaua lată”, îmi trece prin gând.
E frumoasă şi vânătoarea, dar cel mai mult lui uica Ghiţă îi plăceau chefurile care urmau după vânătoare. Până şi nepoata Andrada îşi aminteşte că a participat la câteva dintre ele, de pomină. Țineau până târziu în noapte. Când a împlinit 80 de ani, cu vreo cinci ani în urmă, Gheorghe Ţuţu a fost chemat la Căminul Cultural din sat. A fost sărbătorit pentru frumoasa vârstă de 80 de ani. Era paznicul de vânătoare, Caraconcea, un muzicant, grătare, s-a dansat. E una dintre cele mai frumoase amintiri pentru uica Ghiţă.
Petru Vasile TOMOIAGĂ

Fata de ghiniral

De trei zile merg pe vale
Nu mi-a pus nici o-ntrebare.
- Măi băiete, băieţele,
Unde sunt casele tale?
- Colo-n vale-n vălişoară
Zăresc două corturele
Alea sunt casele mele
Dacă vrei să stai în ele
Dacă nu, la revedere.

Foaie verde maghiran
Aseară fusei la bal
Eu, fată de general
M-a furat un cărturar.
Cărturaru-i om deştept
S-a-mbrăcat locotenent
Şi cu vorba m-o-nşelat
De pe mine m-a furat.

- Bună seara, soacră mamă.
- Mulţumesc, nuroră dragă.
- Dar de lucru ce-mi dai seamă?
- Eu de lucru îţi voi da
Ghiocul şi o bidinea.
Cu ghiocul să ghiceşti,
Cu bidineaua să spoieşti.
Vai, Doamne, ce să mă fac,
C-am ajuns un om sărac.
De la sticle cu parfum,
Am ajuns în cort cu fum.
De la stivele de lemne,
Am ajuns să strâng surcele.