La Muzeul Satului Bănățean a avut loc spectacolul de Gală al Festivalului-Concurs „Lada cu zestre”, ediția a XIII-a. Cu acest prilej au fost premiate localitățile câștigătoare la cele două secțiuni - „Laureați” și „Zestrea Timișului”.
Marele Premiu al celei de-a XIII-a ediție a Festivalului-Concurs „Lada cu Zestre” ajunge în localitatea Sânnicolau Mare. Trofeul a fost adjudecat cu un scor-record de 205 puncte.
Pe primele trei locuri ale secțiunii „Laureați” s-au clasat, în ordine, localitățile Deta (57 de puncte), Giarmata (50 de puncte) și Checea (42 de puncte), iar la categoria „Zestrea Timișului” pe podium se află Făget (48 de puncte), Voiteg (28 de puncte) și Pișchia (27 de puncte).
Așadar, comuna Pișchia a încheiat podiumul acestei ediții, iar anul viitor va urca o treaptă, urmând să evolueze în cadrul categoriei „Laureați”.
Pe scena de la Pădurea Verde au urcat, pentru a reprezenta comuna, Radu Neamți, recitator în grai bănățean, și acordeonistul Kristijan Radu, concurent în cadrul subsecțiunii soliști instrumentiști.
Clasarea pe poziția a treia a clasamentului categoriei „Zestrea Timișului” a fost posibilă ca urmare a punctajului acumulat în cadrul fazei zonale de la Variaș.
Acolo au urcat pe scenă creatorul de poezie dialectală Vasile-Livius Ianoșev, taraful, instrumentiștii Radu Neamțu, Rareș Neamțu, Radu Kristijan, Alexandru Birău, formația de teatru popular, Ansamblul de cântece și dansuri - cu formațiile de copii și seniori, precum și solistul Cornel Brici -, recitatorii în grai Rareș Neamțu și Robert Căprariu, soliștii dansatori Alin Munteanu și Daiana Mitar, soliștii vocali Anamaria Ardelean și Alin Raicu.
La subsecțiunea gastronomie au participat Mirela Vesea, Gabriela Stan, Maria Goldic, Elena Neamțu, Ramona Aliței-Mocan, Veronica Covașă, Floarea Sucilă, Nicoleta Ciucu, Daniela Rișteiu, Eugenia Dragomir, Adelina Șimandan, Adriana Ardelean și Mihaela Boghiu. La gastronomie, comuna a obținut locul trei.
Cu obiecte tradiționale (covoare vechi, ladă de zestre, lămpi pe gaz, cântare și oale vechi, piuă, costume vechi, broboade) s-au prezentat Iuliana Iovan, Adriana Ardelean, Veronica Covașă, Ramona Aliței-Mocan, Daniela Rișteiu, Mirela Vesea și Adelina Șimandan.
Toți artiștii și reprezentanții comunei se bucură de sprijinul autorităților locale, al primarului Ioan Sas și al Consiliului Local Pișchia.
De altfel, în Pișchia se desfășoară o bogată activitate artistică. Despre aceasta ne-a dat amănunte consiliera locală Elena-Maria Neamțu, colaborator al anasamblului folcloric din comună: „La ansamblul lucrez de peste cinci ani cu acești copii. Dar acest ansamblu s-a înființat în urmă cu mai bine de 14 ani. Ansamblul a mai avut rezultate bune și la edițiile anterioare ale Festivalului-Concurs «Lada cu zestre».
În ceea ce privește activitatea culturală din comună, pot spune că la noi agenda culturală demarează încă din prima lună a anului. În luna ianuarie am primit o invitație de la directorul Salinei Praid de a participa și la cea de-a doua ediție a Festivalului Jocului și Prieteniei, un eveniment dedicat copiilor.
Manifestarea are și scopul de a sărbătorii Ziua Unirii.
În luna martie am debutat la Festivalul-Concurs «Lada cu zestre».
În ziua de 5 mai am participat cu ansamblul la Ruga de la Murani. În 24 mai a fost spectacolul de gală al Festivalului- Concurs «Lada cu zestre». În 16 iunie va fi Ruga de la Pișchia. În 24 iunie vom sărbătorii Ziua Iei. Vom merge la Timișoara cu Ansamblul, probabil la Muzeului Satului Bănățean. În 25 august este Rugă la Bencecu de Sus. În 1 septembrie va fi Ruga la Bencecu de Jos. Începând cu anul trecut, sărbătorim și ziua de 1 Decembrie. Dacă pe parcursul anului, așa cum s-a întâmplat și anul trecut, vom mai primi invitații de a participa la evenimente, le vom onora”.
Cornel Brici, cunoscut interpret de muzică populară bănățeană și referent cultural al comunei Pișchia, ne-a declarat: „În anul 2005 am pornit la drum cu acest ansamblu, împreună cu domnul primar Ioan Sas. Eu de loc sunt din Murani, acolo am copilărit, sunt fiu al comunei. După ce a câștigat alegerile, domnul primar m-a întrebat dacă nu aș vrea să facem împreună ceva pentru copiii din satele care alcătuiesc comuna, și anume să facem un ansamblu, să-i învățăm să danseze. Am fost de acord. Am fost printre primele ansambluri care s-au alcătuit în comunele timișene. De când ne-am înființat, am participat cu ansamblul la fiecare ediție a Festivalului-Concurs «Lada cu zestre» și de fiecare dată am fost premiați. Am avut tot timpul copii buni. Nu am avut niciodată mai puțin de 30-40 de membri în ansamblu.
Acum suntem trei generații în componența acestuia, dar au fost momente în care erau și patru generații. Pe lângă formațiile de dansatori, din ansamblu mai fac parte soliști vocali, recitatori în grai bănățean și orchestră. Am participat și cu teatru popular la «Lada cu zestre», în colaborare cu Școala Gimnazială Pișchia. În fiecare săptămână facem repetiții cu fiecare dintre cele trei grupe pe care le avem.
Avem o grupă de seniori, alcătuită din dansatori cu vârste de peste 40 de ani. Avem la dansuri și membru de 6-7 ani, dar și de 50 de ani. În acest moment, coregrafa noastră, Veronica Kreten, montează un dans colectiv pe generații.
Noi participăm la evenimentele la care suntem invitați. În ceea ce privește Festivalul-Concurs «Lada cu zestre», pot spune că este un lucru benefic. Îl felicit pe domnul profesor Ciprian Cipu, director atunci la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, pentru inițiativa pe care a avut-o de a organiza un astfel de eveniment. Datorită acestui festival, mulți au îmbrățișat fie meseria de cântăreț, fie de dansator, fie de instrumentist. În fiecare an domnul primar, căruia îi mulțumim și pe această cale, ne asigură un cantonament, fie iarna, fie vara. Anul acesta vom merge în luna iunie, cu 60 de copii, cel mai probabil la Moneasa. Ne sprijină foarte mult”.


Petru Vasile TOMOIAGĂ