Prof. dr. Margit (Andras) Șerban, șeful Clinicii III pediatrie, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, s-a născut în localitatea Ciumani, din județul Harghita. A absolvit Facultatea de medicină din Timișoara, promoția 1966. Este profesor universitar în pediatrie, doctor în medicină, conducător de doctoratură, membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, membru al New York Academy of Science, membru al Academiei de Științe Medicale, membru al Academiei Româno-Germane de Științe Medicale. Are o bogată activitate științifică, publicând monografii, tratate și cursuri, atât în calitate de prim autor și coordonator, cât și în calitate de coautor. În total, are 1.639 de lucrări publicate, atât în țară, cât și în străinătate. De-a lungul carierei sale a primit recunoașterea meritelor sale, exemplificate prin numeroase diplome și premii, medalii și alte distincții. Printre altele, prof. dr. Margit Șerban a primit Diploma de onoare a UMF Timișoara, este Cetățean de Onoare al orașului Buziaș, Consiliul Municipal Petroșani i-a acordat „Diploma de excelență”, deține premiile Academiei Române „Daniel Danielopolu” și „Iuliu Hațieganu”, este Cetățean de Onoare al Timișoarei, a fost desemnată Femeia Anului în 2010, în 2002 a primit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, iar în 2013, Steaua României în grad de cavaler, acordată de președintele Traian Băsescu. Pe plan internațional, a primit, pentru merite medico-sociale deosebite, Medalia Landului Bavaria, diploma de onoare și diploma de apreciere pentru merite deosebite ale Federației Internaționale de
Hemofilie, diploma de onoare a Societății Maghiare de Oncologie Pediatrică, premiul de excelență pentru transplantul medular „Clinical Service Award” – Geneva, premiul de excelență în anul 2012 din partea Euroregiunii Dunăre-Criș-Mureș-Tisa. Este membru al Societății Naționale de Pediatrie, al Societății Naționale de Hematologie, al Societății Naționale de Imunologie, al Societății Naționale de Genetică, al Societății Naționale de Hepatologie, al Societății Naționale de Onco-hematologie Pediatrică, al Societății Naționale de Tromobză și Hemostază, la ultimele două fiind membru fondator. În plan internațional, este membru al Uniunii Medicale Balcanice, al Societății Internaționale a Histiocitului, al Ligii Danubiene de Tromboză și Hemostază, al Societății Germane de tromboză și hemostază, al Societății Internaționale de Hematologie, al Societății Internaționale de Oncolgie Pediatrică, al Consorțiului European de Hemofilie, al Federației Internaționale de Hemofilie, al Societății Europene de Genetică Umană, al Societății Medicale Maghiare, al International society for pediatric and adolscent’s diabetes (ISPAD), al European Bone Marrow Transplantation, al Societății EAHAD, al International study group of Greifswald Registry of congentital FVII Deficiency. Din anul 2006, deține funcția de președinte al filialei Timiș a Academiei de Științe Medicale. Și-a adus o contribuție importantă, printre altele, la realizarea Registrului Național de Hemofilie, a Registrului Național de imunodeficiențe primare, a realizat, în premieră națională, în 5 iunie 2001, transplantul medular autolog, iar în 14 ianuarie 2003, tot în premieră națională, transplantul medular allolog. A pus bazele Centrului de transplant medular Timișoara, a dat în folosință secția de Onco-hematologie cu 36 de paturi de spital, spital de zi și ambulator, cu finanțarea unui ONG din Austria, și dotată cu mobilier, aparatură de monitorizare și terapie, asigurate cu finanțare germană și italiană. A înființat un Centru familial pentru părinții copiilor cu boli hematologice canceroase, un laborator de imunologie, un laborator de citogenetică convențională și FISH, a construit, dotat și dat în funcțiune Centrul clinic de recuperare și evaluare „Cristian Șerban” din Buziaș, în anul 2002, instituție declarată unitate sanitară de interes public național.


Cum să cuprinzi într-o umilă pagină de ziar o viață de om și o impresionantă carieră în domeniul celei mai frumoase meserii din lume – medicina? Și, totul devine cu atât mai dificil cu cât și viața profesionistului pe care încerc să o schițez în câteva cuvinte este una adevărată și plină de substanță. Vorbeam despre medicină ca despre o meserie, iar atunci când această îndeletnicire a devenit un mod de viață, așa cum s-a întâmplat la prof. dr. Margit Șerban, atunci meșteșugul de a face oamenii sănătoși, mai precis ”puii de oameni” – copiii sănătoși, devine un vis frumos împlinit cu fiecare zi, încărcat cu multă dăruire și viață. Pe scurt, acest om deosebit, această femeie de excepție și acest medic emerit, ar putea fi caracterizat ca fiind „o viață pentru viață”. O viață pentru miile de vieți, cărora în decursul anilor le-a ostoit durerile, le-a dat speranță și le-a întregit viața cu o fărâmă din propriul suflet. S-a scris atât de mult și atât de frumos despre doamna doctor Margit Șerban încât orice aș mai spune ar fi de-a dreptul desuet. Dacă vorbesc despre locul de muncă a doamnei profesor, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Louis Țurcanu” Timișoara, loc de muncă pe care l-a îmbrățișat din tinerețe și asupra căruia și-a pus cu prisosință amprenta, pot spune că proverbul „omul sfințește locul” este mai potrivit ca oricând. Ca medic, ca șef de secție, ca director de spital, profesorul Margit Șerban a făcut tot ce s-a putut ca această unitate spitalicească să poată oferi condiții tot mai bune bolnavilor, iar prestigiul instituției să crească. Își aduce aminte cu multă modestie, căldură în suflet și lacrimi în ochi de predecesori ca profesorul Louis Țurcanu, căruia îi păstrează o nețărmurită recunoștință, ori de doctorul Pavel Țepeneu. cu care a lucrat și de care vorbește cu multă dragoste.
Spuneam că ar fi dificil să vorbești în câteva cuvinte despre doamna profesor Margit Șerban, pentru că poți spune foarte multe lucruri despre om, despre medic, despre profesor, despre cercetător, despre scriitorul Margit Șerban. Greutatea constă că nu poți despărți aceste elemente unul de altul, iar a vorbi despre toate ți-e la fel de imposibil.
M-a primit cu zâmbetul pe buze și afabilă ca întotdeauna, nebănuind că în spatele acestei bunăvoințe protocolare se ascunde un suflet cu multe griji, probleme și tristețe. Am înțeles acest lucru abia când mi-a spus că sufletește se apropie de câteva versuri din poemul „Omul negru”, al poetului
Serghei Esenin:
 „Când ești prins de furtuni
Sau îi pierzi pe cei dragi
Sau te-apasă urâtul
Ori ți-e inima moartă
Să pari tuturora,
Un om vesel și simplu
E cea mai înaltă,
Mai nobilă artă”.
Vorbind despre profesie și despre cum a răzbătut prin viață, amintește că, provenind de pe un filon maghiaro-german, termenul de căpătâi care a călăuzit-o de-a lungul vieții a fost munca. Apoi, ordinea și disciplina. Exigența. „Am fost exigentă cu mine, ne spune, poate din aceste motive am fost exigentă și cu ceilalți. În munca noastră nu poți fi delăsător. Dar în orice meserie trebuie să fii competitiv, atât doar că la noi, de cele mai multe ori, este vorba de viață. Și cu viața oamenilor, nu te poți juca! Poate de aceea am câștigat încrederea celor din jur, a celor cu care am ajuns să colaborez. Poate, spun, dar s-ar putea să nu fie așa, tot filonul maghiaro-german m-a apropiat și de colaboratori de marcă din Austria și Germania. Ei au venit cu dictonul «Vă ajutăm ca să puteți să vă ajutați singuri!». Am înțeles din prima clipă ce înseamnă asta. Am înțeles că încrederea lor mă responsabiliza în tot ceea ce urma să fac. Am muncit tot timpul și asta justifică oarecum rezultatele. Și trecerea timpului. Odată cu scurgerea lui, am reușit multe lucruri bune. Unul dintre ele este însă fantastic și vreau să-l subliniez. Este vorba despre transplantul medular.
România a intrat, în anul 2001, în rândul țărilor care fac transplant medular, o procedură terapeutică ce salvează vieți și duce la vindecarea bolii. Tot în domeniul transplantului medular, Societatea Europeană de Transplant Medular ne-a premiat în anul 2012, pentru serviciile medicale aduse de-a lungul carierei. Prin aceasta, a fost onorată întreaga echipă de transplant medular din spitalul nostru. Vreau să spun că transplantul medular comportă multe riscuri și e foarte greu să intervii. Se fac proceduri exploratorii și terapii pretențioase. Acestea nu se puteau realiza, după cum am spus, dacă nu aveam o relație binecuvântată cu spațiul european de sorginte germanică, unde am avut susținere până la nivel guvernamental. Vorbesc aici de Germania și Austria.
Am realizat un Centru de transplant medular la Timișoara, pe trei nivele, cu sprijin austriac, în cadrul căruia avem secția de onco-hematologie, secția de transplant medular și laboratorul de ultraspecialitate. În total avem 50 de paturi pentru pacienți. Complementar, avem și o clădire ce adăpostește Centrul familial pentru părinții copiilor cu boli de sânge și cancer, realizat tot cu sprijin austriac.
Dar ceea ce este mai important este faptul că au apărut și inițiative locale care susțin spitalele. Organizații nonguvernamentale, «Salvați vieți» și «Dăruiește viață», doamnele Oana Gheorghiu, Carmen Uscatu și Doina Popa, Prea Sfinția Sa episcopul Paisie Lugojanul, domnul Gelu
Murariu și alții.
Aș mai aminti că am primit, tot sub formă de donații din Germania, boxe sterile pentru transplant. Tot grație unui sprijin german, spălătoria, călcătoria și bucătăria spitalului nostru au fost renovate și dotate cu aparatură ultramodernă, iar în ceea ce privește sterilizarea, am primit sprijin din Tirolul de Sud, din Italia. Deținem, de asemenea, aparatură de înaltă performanță: flowcitometru și fish (din Germania), centrifugă la rece și așa mai departe.
Toate acestea au fost posibile datorită unor colaborări de excepție și ajutoarelor pe care le-am primit în timp de la, aș îndrăzni să le spun astăzi, după atâția ani, adevărați prieteni și nu pot să nu o amintesc aici pe doamna Barbara Stamm, președintele Parlamentului Bavarez, pe domnii profesori Helmut Gadner, din Viena, Wolfgang Schramm și Johannes Oldenburg, din Germania. De asemenea, îl amintesc pe profesorul Nagy Kalman, din Miskolcz,  Ungaria, care a fost alături de noi atunci când am efectuat transplanturi.
Apoi domnul Jurgen Schweiger, care timp de peste 11 ani a fost alături de noi și, în fiecare an, ne-a adus medicamente pentru oncologie și transplant, în special din cele care nu erau acceibile pe piața românească, în valoare anuală de cel puțin 200-300.000 de euro. Astfel, spitalul nostru nu a fost pus în situația să plătească medicamentele. Din păcate, anul trecut a plecat spre cele veșnice, iar noi îi păstrăm vie amintirea și îl regretăm nespus”.
Au fost câteva gînduri, câteva cuvinte, fapte dintr-o viață de om. În tinerețe, doamna profesor ar fi putut să plece în Germania. Nu a vrut. Destinul și l-a dăltuit aici, în bune și rele, în fericire și lacrimi.
Și, ar mai fi atâtea de scris. Despre loialitate și despre faptul că, în viață, trebuie să ții minte doar lucrurile bune, să aduni doar amintirile frumoase. În final, aflăm de un fel de motto care a călăuzit-o pe profesorul Margit Șerban întreaga viață: „Dacă vrei să fii fericit o viață întreagă, iubește-ți munca”.