Constantin Varga, „piticul”  cu suflet de uriaș

S-a născut în 18 noiembrie 1964, la Timișoara. A evoluat nouă sezoane pentru Poli Timișoara, jucând 191 de partide, în care a înscris 47 de goluri. În Liga I a evoluat de 238 de ori, marcând, în total, 50 de goluri. Are cinci selecții la echipele naționale de seniori, marcând un gol, într-o partidă amicală, împotriva naționalei statului Mexic. Continuă și acum să joace fotbal, de plăcere, în ligile inferioare din Timiș, și să antreneze grupe de copii. Constantin Varga, sau „Piticul”, cum l-au alintat coechipierii și suporterii alb-violeți, a rămas în conștiința drukerilor bănățeni prin ardoarea arătată pe teren, dar și prin șuturile-bombă cu care a speriat portarii. Este unul dintre jucătorii care au scris istorie în alb-violet după 1990, evoluând în partidele cu Atletico Madrid, Sporting Lisabona și Real Madrid. În 2012, fanii alb-violeți l-au desemnat, într-un sondaj realizat pe o rețea de socializare, cel mai bun fundaș dreapta din istoria lui Poli Timișoara.

Peste Constantin Varga timpul pare că nu a trecut. Are aceeași alură pe care o avea și când era, în floarea vârstei, idolul spectatorilor de pe „1 Mai”, mai apoi „Dan Păltinișanu”. Își calculează vorbele precum, odinioară, își așeza mingea la o lovitură liberă. Nu lasă nimic la voia întâmplării și își spune povestea așa cum a fost, fără înflorituri. Ne mai temperează chiar din elanul pe care, ca pasionați de fotbal și de Poli, îl mai punem în vorbe atunci când ne aducem aminte de meciuri, faze, episoade petrecute pe ceea ce ne place să numim „El Monumental”. Titi Varga se dezvăluie, pas cu pas, lăsând impresia că toate poveștile s-au petrecut recent, nu în urmă cu decenii.

Primii pași

De mic, Constantin Varga a îndrăgit fotbalul. Ca orice puști, a fost fascinat de minge, pe care a „bătut-o” pe maidanele Timișoarei copilăriei sale. A avut primul contact cu fotbalul „organizat” la vârsta de opt ani, când a fost înscris la Poli Timișoara. „Am fost primit în grupa antrenorului Bodo Carol, el mi-a fost primul ghid, mi-a îndrumat primii pași pe calea fotbalului. La opt ani am fost legitimat. Prima legitimație de fotbalist din cariera mea”, își aduce aminte „Piticul”. Până la vârsta de 14 ani a jucat la Poli, trecând prin diferitele grupe, de la „pitici”, la juniori.

S-a remarcat, nici nu putea fi altfel, pentru că de mic a fost un jucător serios, astfel că, la 14 ani, făcea parte dintr-o grupă a „Luceafărului”, un adevărat centru de excelență fotbalistică, în care erau selecționați cei mai talentați juniori din țară. S-a pregătit sub îndrumarea antrenorului Titi Ardeleanu și i-a avut colegi pe Hagi, Iasko, Țârlea (fostul utist) și Gabriel Hodină (de la Bacău). La una dintre grupe, cea a copiilor născuți în 1964, evolua Miodrag Belodedici, cel care avea să câștige, peste ani, de două ori Cupa Campionilor Europeni.

„Până la 18 ani, cât a durat perioada junioratului, am stat la «Luceafărul». Jucam doar meciuri amicale, noi nefiind înscriși în vreo competiție. Principalul scop era formarea jucătorilor, atât ca sportivi, cât și ca oameni. La 18 ani, m-am întors la Poli, care evolua atunci în Liga a II-a”, continuă povestea...

Debutul la seniori

Pentru că nu a prins un loc în lotul de atunci al Politehnicii, Titi Varga a ales să joace la Sânnicolau Mare, în Divizia C, acolo unde l-a reîntâlnit pe Bodo Carol, antrenorul său din copilărie. A „prins” o serie cu toate echipele din Valea Jiului, unde se știa ce fel de fotbal se juca. „Era mai dur jocul când evoluam la Lupeni sau în alte localități din Valea Jiului”, spune Titi Varga, fără să ne confirme „legendele” care circulau, și atunci, ca și acum, despre „ospitalitatea” formațiilor minerești. La Sânnicolau Mare au ajuns, în acea perioadă, Broșovschi (fostă legendă de la UTA Arad), ca și antrenor, dar și, ca jucător, Dan Păltinișanu, „Tata Mare”, fostul stoper al Politehnicii, „omul cu calificarea” în istorica partidă retur a dublei cu Celtic Glasgow de la începutul anilor ’80. 

Constantin Varga a jucat un an la Sânnicolau Mare, după care s-a mutat tot în Divizia C, la Unirea Tomnatic, pentru care a jucat încă un sezon.

Instrucție cu mingea

După doi ani în fotbalul timișean, pentru Constantin Varga a venit vremea să meargă în armată. A plecat la Târgu Mureș, la ASA, o formație respectată pe vremea aceea în prima ligă, nu doar prin prisma faptului că era o formație militară. Titi a fost „înregimentat” la echipa de tineret, cu care evolua, cum era pe atunci, în deschiderea meciului echipei de seniori. După un tur și câteva partide din retur, a plecat la Beiuș. Cu formația de aici a promovat din Campionatul Județean în Divizia C, după două jocuri de baraj cu campioana județului Satu Mare. „Am câștigat acasă cu 2-0 și am învins și în deplasare, cu 1-0. Pe când evoluam la Beiuș, am fost luat în pregătire, o săptămână, de FC Bihor, care juca în Divizia A. Antrenor era Titi Teașcă. Au vrut să mă oprească la ei, însă până la urmă nu s-a mai făcut contractul. În 1985, de sărbători, m-am liberat din armată și m-am întors acasă, la Timișoara”.

Era Poli și golul cu Dinamo

Începutul anului 1986 a reprezentat startul unei cariere extraordinare în alb-violet pentru Constantin Varga. Avea să devină piesa indispensabilă pentru echipă, omul care putea decide, și a făcut-o de nenumărate ori, soarta unui joc. Mai mult, și-a câștigat, cu multă sudoare și muncă, aprecierea publicului timișorean... „În 1986, la Poli m-a vrut antrenorul Robert Cosmoc. Se aflase că am fost la un pas de FC Bihor și atunci s-a decis să fiu cooptat la Poli. Am jucat pentru Timișoara până în iarna anului 1994, iar în 1995 m-am transferat la Dinamo”, continuă povestea Titi Varga.

Rămânem, nici nu se poate altfel, la Poli. Amintirile revin, vii și intense... „Într-un sezon, m-am bătut cu Ilie Dumitrescu pentru titlul de golgheter. M-a învins, la o diferență de vreo două-trei goluri”, spune zâmbind „Piticul”. Era perioada în care tribunele fremătau la fiecare lovitură liberă, indiferent de distanța până la poartă, pentru că se știa că execută Varga. N-a fost portar în prima ligă care să nu tremure serios atunci când în preajma mingii se afla fundașul dreapta alb-violet.

Și vine anul 1987, celebrul meci cu Dinamo, de pe „1 Mai”. Tribune pline, freamăt și ură fățișă pentru echipa care reprezenta nu doar miliția, ci și un întreg sistem opresiv. Timișorenii găsiseră modul în care să protesteze împotriva sistemului, în condițiile în care, altundeva decât pe stadion, era imposibil ca cineva să se revolte. Dinamo trăgea la titlu, Mircea Lucescu era pe bancă. La noi, Jackie Ionescu. Meciul a fost „asezonat” cu un arbitru de casă al dinamoviștilor, pentru ca nimic să nu strice planul alb-roșiilor. Numai că la pauză Poli conducea cu 1-0, gol Ilcu. După pauză, toate au fost împotriva lui Poli. Dinamo a ratat și un 11 metri, prin Dorin Mateuț. Pe final, arbitrul dictează o lovitură liberă de la mare distanță pentru Poli, așa, ca să-și mai spele din păcate. Nu știa însă ce va urma. Povestește Titi Varga: „Lovitura era spre poarta dinspre Sala Olimpia. Mi-am așezat mingea și am tras puternic. Mingea l-a atins pe Andone și a intrat în poarta lui Moraru”. A fost meciul care a atras, în returul acelui sezon, retrogradarea Politehnicii. Se spune, și suntem siguri că așa a și fost, că Mircea Lucescu și-a „jurat în barbă” că-i va retrograda pe alb-violeți, lucru care, așa cum spuneam, s-a și petrecut.

Rodul muncii și seriozității

Facem o paranteză și vorbim despre specialitatea lui Titi Varga: loviturile libere. „E firesc că exersam loviturile libere. Am făcut și antrenamente individuale, în ceea ce privește tehnica lovirii mingii, dar și multă forță. Am luat mereu în serios fotbalul și nu m-am dat deoparte de la muncă”. Poate părea un șablon, însă aceasta este rețeta, dovedită, a succesului pe terenul de fotbal. În plus, contează și colaborarea cu antrenorii. Iar Titi Varga a fost un „elev” ascultător. „N-am avut probleme cu nici unul dintre antrenorii pe care i-am avut, de la copii, până la seniori. Mi-a plăcut de mic copil fotbalul și, astfel, consider că nu mi-am făcut altceva decât datoria”.

Meciurile internaționale

Constantin Varga a prins, alături de generația începutului anilor ’90, una dintre cele mai faste perioade ale fotbalului timișorean. Eliberată din comunism, România a respirat din plin libertatea, iar acest lucru s-a întâmplat și în fotbal. Chiar dacă exista încă celebra „cooperativă”, formațiile prigonite în vechiul regim au reușit să mai scoată capul în lume. Așa a ajuns Poli în Cupa UEFA și a dat piept cu Atletico Madrid. La Timișoara, în meciul tur, Titi Varga s-a accidentat în prima repriză. A scăpat la limita careului și a fost blocat când să șuteze. A privit apoi meciul de pe bancă, cu piciorul imobilizat. Pentru conformitate, Poli a câștigat cu 2-0 meciul tur, marcând atunci Bungău, din 11 metri, și Octavian Popescu... Titi Varga a revenit pe teren în turul II al Cupei UEFA, în meciul cu Sporting Lisabona, din deplasarea nefastă din Portugalia. A jucat cu o fașă în jurul piciorului lovit. Poli a pierdut atunci cu 0-7, însă putea întoarce soarta calificării în retur. „La pauză, la Timișoara, trebuia să fie 5-0 pentru noi, la câte ocazii am avut”, rememorează „Piticul”. S-a încheiat însă doar 2-0 pentru Poli, un rezultat onorant, până la urmă, pentru echipa alb-violetă.

Următoarea încercare europeană a lui Constantin Varga în tricoul lui Poli a fost în 1992, când la Timișoara a jucat marea Real Madrid. S-a încheiat egal, 1-1, un alt meci ce va rămâne în memoria fanilor bănățeni ca un punct de reper din istoria recentă a Politehnicii.

Evoluțiile bune în tricoul lui Poli l-au adus pe Constantin Varga în atenția selecționerilor naționalei. A fost convocat de cinci ori, însă singurul joc care a contat pentru palmaresul echipei naționale a fost un meci amical cu Mexic. S-a încheiat 2-0 pentru tricolori, iar Titi a marcat unul dintre goluri, se putea altfel?, din lovitură liberă. Celălalt gol a fost marcat de Ilie Dumitrescu.

Perioada post-Poli

Cariera lui Constantin Varga a luat, la începutul anului 1995, o întorsătură ce părea, la prima vedere, ciudată. Omul care a învins sistemul în anul 1987, cu un șut, spune legenda, „din stația de firobuz de la Județean”, a ajuns să joace pentru... 

Dinamo. „Am plecat cu strângere de inimă la Dinamo”, recunoaște Varga. A fost primul dintr-o pleiadă de jucători timișoreni care au ales să evolueze pentru clubul din Ștefan cel Mare. După Titi, au ajuns la Dinamo Florin Bătrânu (care venea de la Progresul București în acel moment), Florin Macavei și Cosmin Contra. Un an și jumătate a stat Titi Varga la Dinamo. Își aduce aminte cum, la un meci disputat la Timișoara, imediat după plecarea sa la București, un stadion întreg la ovaționat. Timișorenii nu l-au uitat și l-au înțeles pe Titi, mai mult, l-au „iertat” că a ales să-și continue cariera la unul dintre dușmanii tradiționali ai lui Poli. Vremurile însă se schimbaseră mult în fotbal, la fel ca și în viața societății românești.

După periplul la Dinamo, a urmat un sezon la UTA Arad, cu care Titi Varga a evoluat în Liga a II-a. În timp ce era jucător la UTA, a antrenat formația Electrica Timișoara.

De la Electrica, a urmat un „salt peste gard”, la vecinii de la UMT, unde Titi a jucat sub comanda foștilor săi colegi de la Poli, Octavian Popescu și Tică Andreaș, care erau antrenorii alb-negrilor.

După un sezon a plecat la Șag, în Liga a IV-a, echipă cu care s-a bătut pentru promovare.

Constantin Varga și-a regăsit liniștea, după atâtea încercări, tocmai pe malul Dunării, la Moldova Nouă. A venit la echipa cărășană în anul 1999 și a stat până în 2008. „Eram în Liga a IV-a și am promovat echipa în Liga a III-a. Aici am și antrenat, dar am și jucat. A fost o perioadă frumoasă la Moldova Nouă, tocmai de aceea am și stat atât de mult”, spune Titi Varga.

Reîntoarcerea în județul Timiș s-a consemnat la Becicherecu Mic, la Mama Mia. Titi a fost antrenor secund, iar principal era Vali Sorescu. Formația evolua în Liga a III-a, iar Varga a trecut apoi la conducerea tehnică a echipei secunde a clubului.

Nu în ultimul rând, Titi a avut și o „aventură” în campionatul maghiar, unde a jucat, timp de un an și jumătate, la una dintre echipele emblematice din țara vecină – Raba Eto Gyor –, unde a fost coleg cu un alt fost polist, Lucian Popescu.

Reîntoarcerea „acasă”

Schimbările din fotbalul timișorean l-au adus din nou pe Constantin Varga în alb-violet. A venit la ASU Poli pe când echipa suporterilor evolua în Campionatul Județean și a jucat până la promovarea în Divizia D. A fost îmbrățișat cu drag atât de druckerii mai vechi – care l-au văzut jucând pe „Dan Păltinișanu” –, cât și de cei mai tineri, care doar au auzit de legendarul fundaș-golgheter. Și, ca să le reîmprospăteze memoria unora, a făcut și o demonstrație despre cum s-a marcat celebrul gol din meciul cu Dinamo: a înscris aproape identic într-o deplasare la Bucovăț...

La 50 de ani, tot pe teren...

Constantin Varga joacă fotbal și acum. O face, ce-i drept, la alt nivel, însă plăcerea de a juca nu l-a părăsit. A jucat la Pindul Dudeștii Noi, în „Promoție”, iar acum este antrenorul noii echipe din comuna timișeană – AS Dudeștii Noi. În paralel, are grupe de copii la clubul AS Junior din Timișoara. „E mai ușor să lucrezi cu copiii. Poți să-i crești așa cum vrei. Din păcate, însă, astăzi fotbalul este total schimbat față de ceea ce era când am început eu să joc. Copiii din zilele noastre au alte tentații. Chiar dacă nu-l faci la nivel de performanță, fotbalul te ajută, îți menține sănătatea, ceea ce nu e lucru puțin”, spune „Piticul”.

Despre fotbalul timișorean...

Deși a jucat la echipe din mai multe zone ale țării, Titi Varga, ca orice bănățean, s-a simțit legat de Timișoara și de Banat. Tocmai de aceea, ultimele considerații sunt despre fotbalul timișorean de astăzi: „Îmi pare rău că la Timișoara nu există o echipă competitivă. S-a promovat în Liga I cu ACS, dar echipa nu este de nivelul Ligii I. De asemenea, deși s-a promovat, lumea nu vine la stadion. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situație. Despre ASU, club la care am apucat să joc, am cuvinte de laudă. Îi felicit pentru promovarea în Liga a III-a. Acolo se joacă curat, cu sufletul. Mă bucur pentru băieți și pentru antrenorul Sorin Brîndescu, pe care îl felicit pentru că a făcut o treabă bună. Îmi pare rău și pentru Paul Codrea, însă se pot întâmpla lucruri din acestea în cariera de antrenor, să părăsești echipa. Îmi doresc ca echipa suporterilor alb-violeți să încheie actualul sezon de Liga a III-a în primele trei locuri ale clasamentului”.

Anton BORBELY