Expoziţii personale Constantin Grangure în străinătate: 1993 Zum Schwanen Gallery Neckarsteinach Heidelberg, Germania; „Arko” Gallery Nevers, Franţa; 1994 Palais des Congres Cap d’Agde, Franţa; Mannheim Neckrau Gallery, Germania; Wachtenheim Gallery Ludwigshafen, Germania; 1995 Townhall Gallery Mannheim, Germania; Expoziţie intinerantă Enschede, Deventer, Stenwjik, Rotterdam, Leeuwarden, Olanda; Worms Gallery, Germania; Driebergen Gallery, Olanda; 1997 Townhall Gallery Heidelberg, Germania; Idstein Gallery Frankfurt aM, Germania; Melnikov Gallery “Art Auktion”, Heidelberg, Germania; 1998 Offenbach aM, Evangelische Friederiskirche Gallery, Germania; Castel de Bois Genoud-Crissier Lausanne, Elveţia; Spiegelberg-Groshochberg, Heilbronn Museum, Germania; Göteborg, Art Academy „Konstepidemin”, Suedia; Ashkenazy Art Gallery, Beverly Hills, Los Angeles, S.U.A; 1999 Luxembourg Banque Gallery, Luxembourg; Bibliotek Gallery Essen, Germania; Hesenstamm Gallery, Offenbach aM, Germania; Melnikov Gallery „Art Auktion”, Heidelberg, Germania; 2000 Nominalizat pentru expoziţie în insula NOIRMOUTIER, Franţa; 2002 Nominalizat pentru Festivalul mondial al umanităţii, DUBAI, Emiratele Arabe Unite.
Expoziţii de grup în ţară şi străinătate: 1973-1978, 1977, 1998, 1999, 2000, 2006 Salonul de Artă Timişoara; 1974-1980 Expoziţii reprezentative ale artiştilor din judeţul Timiş; 1975-1980 Expoziţii ale Cenaclului Tineretului U.A.P. la Timişoara, Lugoj, Arad, Bucureşti; 1990 Expoziţie de miniaturi „Del Bello” Gallery, Ontario, Canada; 1993 Expoziţie a 18 artişti, Paris, sala Olga-Olby, castelul din Decize, Franţa; 1994 Expoziţia „Eurocon”, Galeria de Artă, Timişoara; 1996 Bienala de sculptură mică, Arad; 1997, 1998 Salonul de Artă Naţională Reşiţa; 2004 Expoziţie internaţională „LUMINA”, Szeged, Ungaria; 2005 Expoziţia „LUMINA”, Timişoara; 2006 Expoziţia „Maternitatea”, Muzeul de Artă Timişoara.

Constantin Grangure s-a născut la data de 11 februarie 1945, la Lugoj, localitate în care a făcut și clasele primare. A urmat cursurile Institutului Politehnica Timişoara - Facultatea de Inginerie Chimică. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Timișoara. Până acum, artistul a avut 66 de expoziţii personale, din care doar 25 au fost în ţară. Astfel, sculpturile lui Constantin Grangure se pot găsi în Congo, Egipt, Franţa, Israel, Japonia, Nigeria, Rusia, SUA și Venezuela.
Artistul trebăluia de zor chiar în ușa atelierului. Se căznea să dibuiască formele ascunse în trunchiul de salcâm pe care îl primise de curând. „Vezi, mă întâmpină din prag, în fiecare buștean sunt închise în adâncă taină forme și chipuri, forme pe care eu trebuie să le descopăr, după care să le dau viață. Dalta mea va scoate tot ce e nefolositor din lemn și, atunci când o voi pune jos, din trunchi nu va mai rămâne decât forma, forma pe care doar eu am avut-o în minte și căreia i-am dat viață. Lemnul, care putea să fie o scândură pentru mobilă ori un simplu lemn de foc, a devenit artă. A urcat. S-a transformat în altceva. Din lemn a înflorit lucrarea. Opera. Sculptura. Și, așa mă chinui de-o viață. Ieri am sărbătorit aici, printre sculpturi, proiecte, scule și bușteni, 69 de ani. I-am petrecut cu prietenii mei, adevărat, ca un artist. Nu știu dacă 69 de ani e mult ori puțin, dar știu că am  trăit acești ani pe deplin, că i-am umplut cu valoarea fiecărei secunde”.
Dacă întrebi ce-i place mai mult, afli că ține la sinceritate, că îi place adevărul și nu vrea să fie mințit. Este un fan al muzicii şi literaturii bune și poate fi definit de operă şi jazz. Are mulţi prieteni cântăreţi de operă şi soprane.
La polul opus, nu îi plac promisiunile deşarte, pentru că mulți promit și puțini ajung să se țină de cuvânt.
Atelierul este o încăpere cu mii de obiecte: sculpturi mici și mari, terminate ori în lucru, bucăți de lemn și de rădăcini de tot soiul, unelte de sculptat, ceea ce gândești și ceea ce nu gândești că a putut fi adunat în decurs de mulți ani, în decurs de o viață de om. Atelierul reflectă pe de-a-ntregul sufletul artistului: baroc, stufos, greoi, încărcat. Și tocmai din acest amalgam izbucnește arta, se înalță raza de lumină.

- Ați știut de mic că veți deveni artist?
- Nu știu ce înseamnă mic. M-am născut la Lugoj și mai am doi frați. Ei s-au îndreptat spre medicină, eu am ales ingineria. Tata a fost tâmplar și a vrut din tot sufletul ca noi, copiii lui, să nu mai muncim cu mâinile, să devenim intelectuali. Primele lucrări datează imediat de după facultate, când, cu dălți cumpărate din primele mele economii, am început să lucrez. Aveam în mine chemarea de a șlefui lemnul încă de mic, de când am văzut cum lucrează tata. De atunci am știut că voi deveni artist.

- De unde vi se trage catalogarea de autodidact?
- Pentru faptul că am început-o în sculptură de unul singur. Am fost autodidact. Nu pot spune că nu m-au influenţat anumiţi oameni de cultură, dar mai multe am învăţat pe cont propriu. Pe Brâncuşi l-am iubit, dar nu am putut să îi calc pe urme.

- V-ați croit propriul drum?
- În artă nici nu se poate altfel. Încă de la începuturile mele în sculptură m-am apropiat de formele geometrice și am încercat să-mi găsesc o cărare singur. Am pornit de la triunghi și am ajuns la forme de tip spirală, care, prin combinații de două-trei mărimi de forme geometrice primare, se combină, se ating, ajung la impact prin străpungere și rotire, apoi dau tipul de forme libere, pe care în ultimul timp le fac să fie mobile, de tipul za-lanț, tot pe criterii de geometrie care dau o formă armonică – adică finalul în arta mea. Pentru că, și vreau să întăresc acest lucru, finalul în arta mea are o formă armonică, pentru că și frumusețea are forme armonice. Indiferent dacă sunt combinații de forme unghiulare și curbe, ele trebuie să fie armonice. Ca și natura. Eu, practic, plec de la formele abstracte care au aceleași structuri ca și formele naturale, iar natura nu poate fi decât armonizată. Pentru că în ea sunt integrate armonic plantele, animalele și, bineînțeles, corolarul ei, OMUL.

- Preferați să lucrați în lemn?
- Da. În lemn tare. Pentru că lemnul rămâne viu. Are viață. Lucrează și după ce a devenit artă și se integrează perfect în natură.

- Ce înseamnă să fii artist astăzi?
- Nu e usor să spui. Dar și mai greu e să trăiești ca artist. Eu fac artă pentru noutate. Îmi pun în scenă trăirile, emoţiile. Nu neg că asta e modalitatea prin care îmi câștig existența și îmi întreţin familia. Aduc un tribut artei frumoase, dar fără compromisuri. Originalitatea nu dispare niciodată. Mai vreau să adaug că după Revoluție despre artă s-a discutat din ce în ce mai rar sau chiar deloc. Într-o societate așezată, politicul trebuie să susțină arta, să aibă grijă de artiști. La noi nu se întâmplă așa ceva și, pe zi ce trece, e tot mai greu pentru artiști. Despre cercetare artistică nici nu mai poate fi vorba. Pe nimeni nu interesează asta. Deși ar fi multă nevoie... Arta și inovația în artă nu ar trebui uitate.

- Ce proiecte de viitor aveți?
- Am câteva proiecte monumentale deosebite pentru Timișoara. Sunt aici, la noi, destule locuri în care ele ar putea fi amplasate. Monumentele ar putea să prindă viață printr-o colaborare cu studenții de la Politehnică, dar și cu anumite firme de construcții. În acest sens, chiar îmi doresc ca în zilele următoare să am o întrevedere cu domnul primar Nicolae Robu, pentru a-i propune câteva dintre proiectele mele monumentale pentru Timișoara. Cu atât mai mult cu cât domnia sa chiar pare interesat de acest domeniu și a avut o deschidere fără precedent în acest sens. Nu cred că știți, eu am fost un bun sportiv, am făcut atletism. Am lucrarea monumentală „Patru alergători”, proiect pe care l-am inițiat la Lausanne, dar n-a fost să prindă viață acolo. La Lausanne am făcut „Profetul”. Dar „Patru alergători” – o lucrare de inox – ar putea foarte bine să fie amplasată undeva în fața Stadionului „Dan Păltinișanu”.

- Cum ajungeți la proiectele monumentale?
- Pentru proiectele mele monumentale plec de la idee, de la gând, apoi trasez schița, dar esențial rămâne și locul în care va fi amplasată lucrarea. Uneori chiar renunț la mici elemente pentru a integra lucrarea perfect în peisaj. Mai mult, chiar admit colaborarea cu oamenii locului, le ascult gândurile, părerile și uneori țin cont de ceea ce spun. Nu întotdeauna, bineînțeles, doar în unele cazuri.

- Simțiți nevoia unei colaborări cu autoritățile locale?
- Chiar aș avea nevoie de o colaborare cu autoritățile locale, colaborare în urma căreia s-ar putea naște proiecte grandioase pentru orașul nostru, pentru Timișoara. În acest sens, o colaborare ar fi cât se poate de benefică pentru toți. Cu atât mai mult cu cât, în această perioadă, orașul nostru luptă ca Timișoara să devină Capitală Culturală Europeană.
A consemnat, Petru Vasile TOMOIAGĂ