Mircea Baniciu, Josef  Kappl şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică sunt muzicieni prodigioşi care, atunci când se unesc într-un proiect comun, dezlănţuie
fiarele din fabule. Ajunşi la vârsta maturităţii artistice, fiecare dintre cei trei are înţelepciunea de a nu se rupe de trecut, ci de a căuta în experienţa comună a tinereţii, puterea şi forţa de a duce mai departe o poveste care a făcut legendă.  Mircea Baniciu este vocea inconfundabilă a Cantafabulelor, Josef Kappl este unul dintre compozitorii de geniu a celui mai titrat album rock românesc al tuturor timpurilor, iar Ovidiu Lipan-Ţăndărică spiritul viu şi energia unui proiect foarte nou şi vechi deopotrivă. Fiecare dintre cei trei a dezvoltat ample proiecte individuale, însă involuntar şi irezistibil se simt atraşi de formula care i-a consacrat.  Proiectul este întregit de Vlady Cnejevici - clape, Teo Boar - chitară electrică, Cristi Gram - chitară electrică si Mani Neumann cu vioara lui inconfundabilă.

Dacă este vreun moment care a marcat major istoria muzicii românești acela este apariția, în anul 1975, al albumului „Cantafabule” al celor de la Phoenix. Mai mult decât un simplu album, „Cantafabule” a reprezentat un concept neegalat încă, deși au trecut, iată, aproape 40 de ani. Și s-au întâmplat multe în acești 40 de ani. Din care, ultimii 15 au adus mai mult lucruri neplăcute. Legenda Phoenix a început să se destrame încet, rămânând din ea doar legenda. Au venit, pe rând, despărțirile de formație ale lui Mircea Baniciu, după aceea ale lui Josef Kappl și Mani Neumann, după aceea Ovidiu Lipan Țăndărică. Nicu Covaci a încercat mereu să țină în viață formația aducând membri noi, sau o perioadă folosindu-l pe post de invitat pe Moni Bordeianu. Însă și cei mai proaspăt veniți în Phoenix au plecat. Astăzi, nu se mai știe exact cine face parte din „ceata” lui Nicu Covaci. Se știe doar că reeditarea proiectului Symphoenix la Timișoara a eșuat lamentabil, iar despre Nicu Covaci a ajuns să se vorbească mai mult din perspectiva de artist plastic care ar urma să facă o expoziție la Timișoara și de autor al unui volum doi al cărții „Phoenix – Însă eu...” care nu se știe când va vedea lumina tiparului.
De cealaltă parte, Mircea Baniciu și Josef Kappl au continuat împreună. Au lansat un single cu piesa „Pe Argeș în jos”. Ioji Kappl a scris și a avut premiera mondială a operei rock simfonice „Meșterul Manole”. Apoi celor doi li s-a alăturat și Ovidiu Lipan Țăndărică. Și acum, după 50 de ani, cei trei au dat naștere unui nou proiect: PASĂREA ROCK. Un proiect proaspăt, chiar dacă cu oameni „vechi”, care duce spiritul Phoenix născut la Timișoara mai departe.

Prezentarea
Formația Pasărea Rock a fost prezentată în cadru oficial la mijlocul lunii februarie, la sediul Institutului Cultural Român. Mircea Baniciu, Josef Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică au vorbit despre planurile de viitor, dar și despre trecut. Despre ce înseamnă Pasărea Rock, dar și despre legătura spirituală pe care o au cu ceea ce a însemnat Phoenix. Celor trei membri de bază ai grupului le-au stat alături ceilalți componenți ai formației, toți nume importante ale muzicii românești: Teo Boar, Vlady Cnejevici, Marius Bațu și o surpriză: Cristi Gram, cel care până în urmă cu doar o lună era chitaristul de bază din trupa lui Nicu Covaci. „Am fost sunat de Ioji Kappl pentru a interpreta două solo-uri pentru piesele noi ale trupei. Am fost onorat de propunere și am acceptat. De fapt, am ajuns în formația în care am intrat acum zece ani”, a spus Gram.
Cuvântul de început al întâlnirii i-a aparținut președintelui Institutului Cultural Român, Lilian Zamfiroiu, care a salutat prezența „acasă” a muzicienilor „absolut deosebiți, care mi-au marcat adolescența și tinerețea. Vă mulțumesc pentru ceea ce ați făcut și pentru ce veți face în continuare.”
De cealaltă parte, Mircea Baniciu a declarat că acest proiect le-a stăruit în minte ani buni și că prin Pasărea Rock vor să  ducă mai departe ceea ce au început în anii '70, „ceea ce a impresionat într-un mod deosebit o țară întreagă. Phoenix a rămas în muzica românească un moment foarte greu de depășit sau, mai bine spus, care nu a fost încă depășit. Suntem aici să continuăm ce s-a întâmplat în acei ani. Am făcut mereu tot posibilul ca acele cântece să rămână vii, cunoscute, și să le cânte toată lumea. În plus, acum, în peisajul muzicii românești este neaparată nevoie să se impună și altceva”.
„Nu vrem să provocăm, nu vrem să intrăm în polemici. Rockul este ceva ce ne curge prin sânge. Vom continua să facem ceea ce simțim. Vrem să facem ceva pentru sufletul nostru. Nu suntem niște adolescenți care vor să cucerească planeta. Suntem un supergrup”, a spus și Ovidiu Lipan Țăndărică.
Un alt moment important al întâlnirii cu jurnaliștii l-a constituit audiția în premieră absolută a uneia dintre noile compoziții Pasărea Rock, „Praznic năpraznic”, pe muzica lui Josef Kappl și versurile lui Florin Dumitrescu, cunoscut și pentru îndelunga colaborare cu formația Sarmalele Reci. Legat de cei care compun pentru Pasărea Rock, Kappl a spus că trupa este deschisă colaborărilor:  „Cine este prins de acest spirit este liber să compună pentru acest proiect”.
Celor șapte, în concerte li se va alătura și Mani Neumann, întregind o formulă îmbunătățită a formației Phoenix, din care, însă, nu face parte Nicu Covaci.

Ce se întâmplă cu Phoenix?
Este o întrebare la care este greu de găsit un răspuns în momentul de față. Pe lângă renunțarea la Cristi Gram (deoarece Nicu Covaci a considerat că, prin colaborarea acestuia cu Pasărea Rock, Cristi a devenit incompatibil cu Phoenix), s-a anunțat public și plecarea lui Bogdan Bradu, „vocea” din ultimii ani, care a decis să se întoarcă la operă.  Pe de altă parte, într-un comunicat oficial, Formația Phoenix anunță că „va merge mai departe într-o componență de calitate, din care nu vor lipsi Dzidek Marcinkiewicz și Volker Vaessen, Ionuț Micu, Cristina Kiseleff, precum și alți muzicieni apreciați atât din România cât și din străinătate. Nicu Covaci are resursele pentru a realiza ceea ce, de fapt, l-a consacrat : muzica, și dorința de a rămâne indiferent la alte aspecte exterioare.  Cine e pe scenă alături de el este Phoenix, chiar dacă se implică în alte proiecte personale, atât timp cât și-o doresc, dar și atât timp cât nu devin parte în alte compromisuri. Membrii vechi și noi ai formației se află așadar în studio pentru a înregistra câteva materiale noi care vor fi prezentate la momentul potrivit”. Iar proiectele de care se vorbește de ani de zile – Antemiorița, Celtic Fest, Jesus Chrsit Superstar, Sinteza – Rapsodia în La Major și Phoenix Internațional – sunt doar la faza de proiect. Din „ograda” Phoenix mai răzbat, prin intermediul paginii fan-clubului oficial, săgeți îndreptate spre grupul de „trădători criminali hoți” pe care îi leagă faptul că au considerat că nu mai pot să continue să colaboreze cu Nicu Covaci. Și există o vorbă legată de ce ar trebui să faci în momentul în care doi îți spun că ești beat, dar nu există niciuna pentru momentul în care cinci îți spun același lucru.
 
Turneu
Dincolo de aceasta, Pasărea Rock arată că este o formație vie. Are deja două piese noi, și pornește în 25 martie într-un turneu național care va cuprinde zece orașe și care va ajunge și la Timișoara în 12 aprilie. Biletele pentru spectacolul care va avea loc la sala Capitol sunt deja puse în vânzare, la prețuri cuprinse între 50 și 100 de lei.
În formula Mircea Baniciu, Josef Kappl, Ovidiu Lipan Țăndărică, Teo Boar, Vlady Cnejevici, Cristi Gram, avându-i ca invitați speciali pe Mani Neumann și Marius Bațu,  Pasărea Rock va oferi un spectacol complet, cu o durată de aproximativ două ore, cu lumini, sunet și costume special alese. Spectacolul, pe lângă piesele special compuse pentru Pasărea Rock, va readuce în atenția publicului și creații de pe albumul „Cantafabule” (Phoenix), hituri din re­pertoriul lui Mircea Baniciu și piese reorchestrate din prima operă rock simfonic românească, „Meșterul Manole”, care a avut premiera mondială la finele lunii noiembrie 2013, la Timișoara.

Mircea Baniciu (voce, chitară): „Am făcut parte dintr-o trupă care a zguduit România. Am făcut-o la 20 de ani, când eram niște copii. Între timp, fiecare a avut drumul lui, dar din când în când ne-am reîntâlnit pe scenă. A fost întotdeauna o plăcere și o explozie de bucurie. Și dacă tot ce am creat împreună a avut un asemenea ecou peste timp, merită să mai încercăm o dată. Să lăsăm ceva în urma, peste ani”.

Josef Kappl (bas, compoziție): „Doresc ca prin muzica noastră să atingem struna sensibilă a publicului, așa cum am reușit să o facem și în anii 70”.

Ovidiu Lipan Țăndărică (baterie): „Din toate urcușurile și coborâșurile am reușit să mă cunosc mai bine, fiind eu însumi de fiecare dată. Doresc și acestui grup să fie el însuși cu firescul său, restul lăsându-l pe Dumnezeu să lucreze pentru noi”.

Vlady Cnejevici (clape): „Sper ca această Pasăre Rock să continue moștenirea altor „păsări” din muzica românească”.

Teo Boar (chitară): „Mă bucur foarte mult pentru că fac parte din acest proiect. Sunt onorat pentru toți colegii  pe care îi am. Îmi doresc să continuăm această legendă care a fost, este și va fi! Pasărea Rock, cea mai frumoasă pasăre a muzicii românești!”.

Cristi Gram (chitară): „Acum zece ani am pornit pe un drum care mi-a schimbat perspectiva asupra muzicii și a rolului pe care-l pot avea. După zece ani simt același lucru de acum zece ani. Mulțumesc Pasărea Rock!”.
George FLAVIAN