1931 iunie 20 se naşte în comuna Hodoşa - Sărmaş Harghita. Pintea Vasile Trifan cunoscut în activitatea artistică sub numele de Vasile Pintea.
Merge la şcoala primară în satul natal până la ocuparea Ardealului de trupele hortiste.
1941 În perioada refugiului continuă şcoala la Bacău, Brezoi, Apoldul de Jos şi apoi primele două clase de gimnaziu la Săliştea
Sibiului.
1945 După refugiu se întoarce în Ardeal continuă liceul la Gheorghieni.
1951 Dă examen la Institutul de Arte “Nicolae Grigorescu” Bucureşti şi devine student la clasa profesorului Rudolf Scweizer Cumpănă.
Are ca profesori apoi pe George Baron de Lövendal, George Labin şi Ştefan Constantinescu. Termină secţia de pictură monumentală. Cursuri de frescă cu profesorul Gheorghe Popescu.
1953 Debutează în activitatea expoziţională. Expoziţia “Ştefan cel Mare”, Muzeul Republicii.
1957 Termină Institutul de Arte devenind bursier al Uniunii Artiştilor Plastici şi se stabileşte la Timişoara.
1961 Devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Are numeroase expoziţii personale în ţară şi străinătate. De asemenea, participă la multe manifestări colective. Participă și la majoritatea expoziţiilor de stat, la saloane oficiale de pictură şi grafică.
1967 Pleacă la Paris unde ia contact cu casa de editură Lacourière-Frélaut.
1975 Începe participarea la numeroase expoziţii internaţionale cu grupul de la Paris (alături de artiști recunoscuți, precum Miro, Soulages, Dado, Bernard Buffet, Michel Ciry, Zao Wou Ki, Brien, Prassinos, Lardera, Music etc.), revenind periodic în ţară unde îşi continuă activitatea profesională.
În momentul de față, Vasile Pintea se poate lăuda cu 43 de expoziții internaționale, 31 de expoziții românești în străinătate și 35 de expoziții personale în țară și în străinătate.
A ilustrat șapte volume de proză și poezie.
A primit nenumărate premii, ordine și distincții, dintre care cele mai importante ar fi Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România (1967), Ordinul Meritul
Cultural (1968), Medalia și diploma de membru al Academiei Santi Andreea din Roma (1970), premiile de achiziție ale Bibliotecii Naționale a Franței și Bienalei Europene de Gravură de la Heidelberg (1978-1979), titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei (2001) și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler (2002).

Vasile Pintea este un artist. Pictorul Vasile Pintea este un mare artist, este o emblemă vie a orașului nostru, al Timișoarei care l-a adoptat, i-a acordat titlul de „Cetățean de onoare”, îi cumpără și îi admiră lucrările. La cei 83 de ani, pictorul, graficianul, artistul și omul Vasile Pintea este mai tânăr ca oricând. Se mișcă cu vioiciune, a pătruns tainele calculatorului și face proiecte de viitor. Prima țintă – o expoziție în toamnă, la „Helios”. Apoi, de ce nu?, o retrospectivă Vasile Pintea, cu album și toate cele, cum merită un artist adevărat. Dar, pentru toate acestea, pe lângă munca maestrului, se adună nenumărate cheltuieli pentru vopsele și pânze, pentru rame sau pentru albume...
Și, din păcate, pentru artă sunt din ce în ce mai puțini bani. Personal, am o apropiere sufletească de maestrul Pintea, cum de puțini oameni mi-a fost dat să am pe această lume, iar în mai puține cuvinte, pot să spun că îl iubesc pe artistul și omul Vasile Pintea.

- Să pornim de la o durere mai veche, de vreo șase-șapte ani, a maestrului: Muzeul de Artă Timișoara...
- Ce pot să spun? Sunt singurul din generația mea care nu și-a găsit un loc acolo. Nu sunt expus la Muzeul de Artă din Timișoara cu nici o lucrare. Este o nedreptate care mi-a fostă făcută de către vechea conducere și care continuă și astăzi. Sunt amărât, pentru că m-au rănit acolo unde mă durea mai mult. În arta mea. Vor să-mi conteste calitatea de artist. Sunt prea bătrân să mă lupt cu ei. Dacă ei cred că n-am făcut nimic pentru orașul acesta timp de 55 de ani, atunci așa să fie. În urmă cu șapte ani, când a fost înființată galeria, m-am supărat amar, am vrut să mă lupt cu ei, dar am văzut că nu se poate. Nu știu cine nu m-a iubit la Muzeu, la Centrul de Cultură, la județ... Nu m-au iubit pe mine, dar cu lucrările mele ce au avut? Dacă nu le-a plăcut omul Pintea, atunci ce-au avut cu opera mea? Expoziția e făcută de doamna Ileana Pintilie, dar cum a rezolvat problema din  unghiul ei de vedere, consider că e îngust. Nu a fost în atelierul meu niciodată. Poate discuțiile cu alți colegi au făcut-o să mă omită. Mă doare, pentru că am expoziții în multe muzee din țară și din lume, dar nu am la Timișoara, orașul sufletului meu. Cred că sunt destui iubitori de artă în oraș care mă așteaptă cu lucrările mele la Muzeul de Artă Timișoara. Poate noul director se va apleca și va înțelege situația mea. Eu sunt un figurativ și rămân un figurativ în arta mea. Nu sunt exploziv. Eu reiau lucrările mele de foarte multe ori. Sunt nemulțumit de ele. Durează mult până îmi pun semnătura pe o lucrare...

- Aveți anumite merite ca artist în acest oraș?
- Eu sunt unul dintre primii promotori ai Institutului de Artă din Timișoara. Prin aprecierea publicului și a oamenilor care mă iubesc, am fost adoptat de oraș și mi s-a acordat titlul de „Cetățean de Onoare” al Timișoarei. Nu vreau aprecieri, nici răzbunare, dar vreau să spun că unii dintre cei prezentați la Muzeu nu au ajuns nici pe departe unde am ajuns eu.
Aici, în Timișoara, mi-am început activitatea și, iată, tot aici o voi sfârși. Din păcate, martorii mei au dispărut. Criticii mei, colegii mei, majoritatea au trecut în lumea celor drepți. Iar cei tineri nu mă mai cunosc și nici nu vor să mă cunoască. Unul dintre colegii care a decedat mi-a spus: „Ai fost la Paris și n-ai învățat nimic!”. Nu știu ce ar fi vrut el, dar majoritatea celor de astăzi, din păcate, acumulează repede lucrurile rele din artă și le promovează drept avangardiste.
În loc să fie apreciate valorile, sunt apreciate personajele care, din păcate, nu sunt nici un fel de reper, nici ca morală, nici ca artiști. Am crezut că mi se întâmplă mie, dar e ceva general. Am fost alături de străini, m-au considerat ca pe un artist cu o anume vocație. În anii 70, am stat de vorbă cu Marc
Chagall, am expus pe simeze cu Salvador Dali, Picasso și același Chagall, la Muzeul de Artă Modernă din Paris, „La Grande Palais”. A fost o oarecare timiditate, pentru că nu-i cunoșteam decât din albume. M-au primit cu căldură, căldură pe care nu o simt la noi. Când am venit de acolo, am fost primit elogios, dar cu timpul s-a estompat totul. Am ajuns să nu fiu recunoscut la Timișoara. Vedeți cât este de adevărat faptul că „nimeni nu e profet la el acasă”.

- Ce face acum artistul Vasile Pintea?
- Îmi pregătesc o expoziție pentru toamnă la „Helios”, cu tablouri de pictură în ulei și de pictură digitală. În ultimii ani am învățat să lucrez pe calculator. E ceva nou și chiar îmi place să fac pictură digitală. M-am modernizat. Să văd cine poate spune că sunt bătrân? Aș dori o retrospectivă, dar e prea costisitoare. Am primit unele oferte din alte orașe, dar parcă tot înspre Timișoara mă trage inima... Aici am trăit... și, 80 de ani au trecut ca o clipă. Mult prea repede au trecut. Cei 80 de ani au trecut prea repede pentru un artist pus pe căutări. Am impresia că abia acum am învățat să pictez. Am avut și bucurii, când cei din străinătate m-au primit cu căldură, când în urmă cu 40 de ani am putut să expun pe marile simeze ale lumii.
Acum e la modă avangardismul. Iar mă întorc la el. Dar este un avangardism fals. Plecând de la titlu până la lucrare: „structură” ori „fără titlu”. Poți înțelege orice. Nu te salvează nici o explicație. Publicul poate nu e la curent cu arta la zi. Dar nici atât de ignorant încât să nu-și dea seama de valoare.
Am cunoscut în străinătate artiști care vor să se facă înțeleși și luptă pentru asta. La noi e invers. Cu cât sunt mai... neînțeleși, sofisticați, cu atât se cred mai buni. Dar nu e așa.

- Se realizează greu o expoziție?
- Iubesc publicul timișorean, dar nu pot face prea repede o expoziție. În primul rând, fiecare expoziție îți cere o responsabilitate maximă, apoi este și costisitoare. Publicul nu te poate ajuta, nu avem sponsori. În necazurile prin care trece țara, toți artiștii au de suferit, neavând posibilități materiale. E foarte greu să faci un album, o expoziție. Asta mă doare, pentru că știu că mai am multe de spus și multe de învățat, în același timp. Și, publicul trebuie să afle asta, să știe asta. Astăzi nu mai sunt așa vocal. Nu mă mai pot lupta. Poate ar trebui să vină o ocrotire, altcineva să ne apere, să lupte pentru noi. În cultură ar trebui să se facă asta... Să se cearnă valorile. Să rămânem cei care avem valoare, iar dacă nu avem valoare, să fim dați uitării...

- V-a obosit lupta cu nonvalorile?
- O vreme am crezut că e bine să le răspund, să lupt împotriva lor. Acum nu mă mai lupt cu oamenii și răutatea de breaslă, dar continuu lupta pentru opera mea, pentru a învăța și a picta mai departe.
Mulți dintre cei care s-au dus au fost uitați. Sfârșitul netezește toate lucrurile. Poate e nevoie să se adune multă uitare, să facă loc altora mai tineri. E dureros. Dar pentru ce atâta trudă și sacrificii? Dacă am avut șansa să ies în lume, să cunosc oameni, a fost în urma unei munci imense.
M-au bârfit. Au spus că am avut o misiune specială pentru care am plecat în străinătate. Că am avut o misiune – cu asta luptau împotriva mea. Nu am crezut că breasla noastră are atâta răutate. Suntem artiști, iubim arta, trebuie să fie o legătură între artist și creator. Poate fiecare generație are lupta ei. Sunt lupte fratricide între profesioniști. Nu e bine că noi, artiștii, nu ne putem face fericiți unii pe alții. Orașul a progresat. Sunt multe galerii. Unele acaparate de unii care vor să ducă treaba pe un anume făgaș. Există și factorul selectiv. Singur nu mai poți răzbi. Poate e necesară lupta aceasta pe bisericuțe, în care munca de creație se divizează. Poate unii își vor găsi locul în aceste bisericuțe, alții poate nu-și vor găsi niciodată locul acolo.

- În câteva cuvinte despre expoziția din toamnă...
- Vreau să-mi revizuiesc toate lucrările și fac o selecție. Nu voi aduna multe, 40-50 de lucrări. Vreau să mă concentrez, să fie de calitate. Maximă!
Și, dacă Dumnezeu îmi dă viață și putere, aș dori o retrospectivă Vasile Pintea. Dar asta costă foarte mult și trebuie să aibă vreo două-trei sute de lucrări. Sunt saloane care ar dori să-mi facă retrospectiva și să le cedez o parte dintre lucrări, dar, din păcate, nu sunt din Timișoara.

- Ce a însemnat pictura pentru Vasile Pintea?
- Pentru mine pictura a constituit o meserie de credință, care mi-a ținut loc și de bucurie, și de necaz. M-a ajutat să supraviețuiesc și mi-a adus o împlinire sufletească. Nu m-am gândit niciodată să fac altceva. De mic am vrut să pictez. La București am dat la arte și arta mi-a fost destinul. Poate aș fi vrut să fiu doctor, având în vedere avantajele. Oamenii se vor îmbolnăvi întotdeauna și vor avea nevoie de doctori, dar de tablouri se pot lipsi. Tata a fost primul care mi-a cumpărat culori pentru pictură. Mi-a arătat un drum, pe care
l-am urmat neabătut. Pictura a fost drumul meu în viață. Asta am știut, asta am făcut și, cred, pentru asta am trăit...
A consemnat, Petru Vasile TOMOIAGĂ


Artistul, în viziunea contemporanilor

Dumitru Hortopan: Întreaga creație a lui Vasile Pintea, ajuns la maturitate deplină a operei sale, este un adevărat spectacol al sensibilității, al exploziilor cromatice, al liniei elegante, de un desăvârșit rafinament.
Octavian Barbosa: Artistul descoperă și redescoperă lumea în fiecare clipă cu aceeași naivitate inițială. Problema actualității sau a modernității concepției și a viziunii sale nu intră în preocuparea explicită a conștiinței. Perspectiva lirică a viziunii sale își păstrează puterea evocatoare cu orice nouă revelație. Se poate vorbi la Vasile Pintea de o caracterologie, o portretistică a motivului pe care îl înfățișează în datele romantice și realiste ale primei întâlniri.
Ion Frunzetti: Artistul transilvănean, ajuns la maturitatea vocației sale, ar fi plasat, în geografia spirituală a României de azi, între cei mai de seamă slujitori ai unor idealuri de frumusețe, endemice pe aceste meleaguri, locuite de un popor născut artist, și tradiționale. Și totuși, arta lui e un exemplu de modernitate bine înțeleasă, cu rădăcini adânci în limbajul accesibil unor colectivități largi, de aceeași bază culturală.
Viorel Gheorghiță: Lipsește urâtul, expresie a realității răului și nonvalorii, lipsește absurdul, iraționalitatea conștientului, lipsește abordarea faptului mărunt, nesemnificativ, grotescul, ironia, sarcasmul, arbitrarul, automatismele și iconoclastia lipsesc.  (...) Predomină, altfel spus, o nedisimulată voință de frumos în ontologic”.
Alexandru Balaci: Transparenţa tuşelor suprapuse din ilustraţiile lui Vasile Pintea răsfrâng lumina şi încremenirea zborurilor peste nemărginirea câmpiei române.
Anghel Dumbrăveanu: Vasile Pintea este unul dintre remarcabilii noştri pictori şi graficieni şi a încercat să silabisească ceva din ceea ce nu se prea poate desluşi în misterele artei înfăptuite de marii artişti ai acestor ani, adunaţi prin marile capitale ale culorilor însufleţite, nu se ştie prin ce har, să zboare şi să propună sugestii sau sensuri la care omul nu se gândise până să le întâlnească truda artistică.
Veronica Bodea Tatulea: Vasile Pintea actualizează tradiţiile nobile ale colorismului românesc, fără a ignora nicio clipă virtuţiile expresive ale desenului, lucrările sale având o remarcabilă putere de seducţie datorită fiorului vital ce le animă.
Mihai Dragomirescu: Prin ce se recomandă lucrările zise “mici” ale lui Vasile Pintea? - printr-o concentrare centrală a ideii; - prin aceea că acordă privitorului privilegiul de a descoperi asimilări personale , de pildă: o expansiune de mici fragmente de materie poate fi deopotrivă un joc de fluturi, o explozie de petale sau de confetti; un glog incandescent poate fi o materie-nascens cu aspiraţia extinderii spre infinit sau, pur şi simplu, un spaţiu fără domiciliu galactic precis care îşi caută elementele constitutive.
Paul Eugen Banciu: Personalitate complexă, asupra căreia s-au exprimat cele mai prestigioase nume din critica de artă românească, Vasile Pintea, prin lucrările sale de grafică şi pictură înscrie în arta noastră contemporană o pagină de mare originalitate.
Ion Marin Almăjan: Aş putea afirma că omul Pintea este în deplină armonie cu creatorul de valori. Că este egal cu sine însuşi. Dincolo de lăuntricele şi fireştile zbateri, de nemulţumirile legate de raporturile sale cu lumea, cu confraţii şi cu propriu-i univers artistic,Vasile Pintea răspândeşte în jurul său calm, echilibru, prietenie, acea nevoie de comunicare mai puţin caracteristică artistului închis în turnul său de fildeş.
Mircea Deac: Ca nişte ferestre luminate în noapte, operele lui Pintea ne captează imaginaţia şi orientează atenţia spre aventura frumuseţii sperate.
Negoiță Lăptoiu: Impresionat de palmaresul artistului îl credeam greu accesibil. Nu mică mi-a fost însă surpriza să constat că în pofida unei biografii de invidiat, în Vasile Pintea respiră pur sfiala, neliniştea, ezitarea de a da verdicte.
Băruțiu T. Arghezi: Întâlnirea cu Vasile Pintea, în atelierul lui timişorean, a fost revelatoare nu numai pentru arta sa, dar şi pentru regăsirea unei activităţi spirituale, nelipsite din gândirea sufletului şi oglindirea spiritului, materializate în linie, culoare şi Om...
Ion Arieșanu: Figurativul, în arta lui Pintea, nu s-a pierdut, ca la mulţi creatori care merg spre un divorţ total faţă de elementul câştigat anterior, ci s-a esenţializat, trecând în zone mai eterate, într-un univers alegoric în care creaţia se scaldă perpetuu.
Vasile Drăguț: Linia vibrantă, când incisivă, când savant şovăitoare, construieşte imagini de pregnantă evocare, cu o particulară aură poetică de esenţă lirică.