Cu toții avem părinți, bunici sau cunoștințe de vârsta a treia. Sunt pensionarii pe care îi întâlnești peste tot, din banalul tramvai, în parc sau la magazin. Dar, de cele mai multe ori îi întâlnești în farmacii, spitale ori cabinete medicale. Pensionarii de astăzi sunt cei cărora trebuie să le mulțumim pentru tot ce au făcut pentru noi, fie că au fost părinți, fie că au muncit, uneori din greu, pentru a crește generațiile de români și pentru ca țara să prospere.

În aceste condiții, astăzi, când la rândul lor au nevoie de ajutorul nostru mai mult decât oricând, nu trebuie să le întoarcem spatele. În ultimii 20 de ani am constatat cu mare tristețe o atitudine permanentă de indolență și nepăsare de tot ce se află în jur, în general, și față de categoriile sociale cele mai vulnerabile, în special, iar aici aș încadra copiii și bătrânii.

Dacă despre copii, despre tineri, despre educație am mai scris în alte rânduri, astăzi aș vrea să atrag atenția asupra a ceea ce înseamnă bătrânii pentru noi. Nu mă opresc nici asupra faptului că de acești bătrâni ar trebui să aibă o mare și permanentă grijă copiii și nepoții lor, care, în bună parte, nici nu mă îndoiesc că fac ceea ce trebuie să facă. Vreau să aduc în discuție grija statului român față de persoanele vârstnice, care, după părerea mea, „deși este sublimă”, lipsește cu desăvârșire. Este, pur și simplu, o bătaie de joc.

Sunt familii de vârstnici care o duc cu greu de pe o zi pe alta, neavând ce să mănânce, asta pentru a nu mai vorbi de medicamente, haine, vacanțe sau asistență medicală sau ambulatorie adecvate. Și toate acestea din cauza pensiilor foarte mici pe care le asigură statul român, clasându-ne pe ultimul loc în Uniunea Europeană, clasamentul oficial întărind acest lucru.

Dacă un vechi proverb spune: „Cine nu are bătrâni, să-și cumpere!”, noi, deși avem cu prisosință, ne batem joc de ei. În loc să-i ocrotim, să-i ajutăm și să ne folosim de experiența lor, când e cazul, nu facem altceva decât să-i chinuim și să-i batjocorim. Sau cum altfel ar putea fi numit gestul acelui ministru care a constatat după mintea lui, atâta câtă are, că pensiile în România sunt prea mari? Prea mari pentru cine? Cei care ar trebui să dea legi care să normalizeze situația pensionarilor din țara noastră, mai nou se ocupă de a da legi bune doar pentru ei, gândindu-se cum ar putea să beneficieze de mijloacele de transport ale statului în timpul vacanței de vară.

În antiteză cu pensiilor celor vârstnici, legiuitorii din România au știut să-și acorde pensii și privilegii aberante în folosul lor.

Dragii mei bătrâni, sărutându-vă dreapta, vă rog să-i iertați.

Ștefan POPA POPA’S