Bun, Guvernul Grindeanu a căzut. Hai să spunem că nu este foarte mare pagubă. Dar, totuși, chiar dincolo de opțiunea PSD de a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, este siderantă poziția miniștrilor din Guvernul Grindeanu. Cei și cu funcții de parlamentar dintre aceștia, umăr la umăr, au mers în Parlament și au votat moțiunea de cenzură. Moțiune care spunea extrem de clar, negru pe alb, că sprijinul nu i se retrage doar lui Sorin Grindeanu, ci întregii echipe guvernamentale. La evaluarea care a stat, cică, la baza moțiunii de cenzură, cel mai bine dintre toți miniștrii stătea Lia Olguța Vasilescu. Aceasta, din 36 de măsuri, avea îndeplinite în totalitate doar nouă. Așa că i s-a părut extrem de firesc să voteze împotriva ei însăși. La fel și tuturor celorlalți.

Totuși, acești miniștrii nu au avut nici o reticență ca, după momentul trecerii moțiunii – respectiv a căderii guvernului – să își retragă demisiile din funcție, în ciuda faptului că acestea, conform legii privind organizarea și funcționarea guvernului, devin irevocabile în momentul în care se ia act de depunerea lor. Altfel zis, brusc, doamnele și domnii miniștrii și-au dat seama că, de fapt, au făcut o treabă destul de bună în guvernul pentru a cărui demitere au votat, motiv numai bun pentru a se întoarce și a continua lucrul în folosul – nu-i așa? – al țării.

Mă aștept ca în cazul în care PSD va reuși să fie partidul care va nominaliza și următorul prim-ministru, pe mulți dintre acești demisionari reveniți să-i văd, din nou, în funcțiile de ministru pe care le-au ocupat și până la începutul crizei politice. Nu va mai fi nici o problemă acum, după plecarea lui Sorin Grindeanu din fotoliul de premier, contraperformanța întregii echipe guvernamentale în ansamblul ei. Pupat Piața Independenții, ura și la gară, guvernăm în continuare. Iar coloana noastră vertebrală scrâșnește și troznește de atâtea contorsiuni.

Am spus de multe ori, în trecut, că PSD este partidul care a trecut prin cel mai amplu proces de reformă din România. Am convingerea sinceră că acest lucru, într-adevăr, s-a întâmplat. La fel de sincer, însă, cred și că în zilele care au trecut tocmai am asistat la un amplu proces de contra-reformă al PSD. Prin deciziile luate, prin atitudinea servilă a miniștrilor săi, PSD ne-a dovedit că rămâne, în continuare, un demn urmaș al partidului în care doar vocea tătucului conta.

Flavius BONCEA

P.S. – Acest lucru nu exclude partea de vină a lui Sorin Grindeanu pentru întreaga situație. Să nu uităm faptul că el a ajuns prim ministru fiind nominalizat de PSD, nu ales. Putea să se aștepte să fie demis oricând, și trebuia să fie împăcat cu această situație. Dacă nu ar fi fost, nu ar fi trebuit să plece din Timișoara de la bun început.