Nu avem nici un motiv de bucurie. Mai mult, putem spune, oarecum, că avem aceeași Mărie cu aceeași pălărie. La noi, oricât s-ar schimba miniștrii și Guvernul, situația țării rămâne aceeași: dezastruoasă!

Mai mult, de la Bruxelles ne tot vin clasamente care situează România pe ultimele locuri la tot ce înseamnă realizări și dezvoltare.

Nu pot să mă bucur nici de vizita președintelui în SUA și Germania și nici să-i înțeleg pe cei care, din aparatul prezidențial, se laudă cu succesul enorm, pentru că am văzut că situația vizelor pentru români în SUA a fost, ca de fiecare dată, amânată.

Astăzi am mai aflat că și programul noului Guvern a fost schimbat, deoarece promisiunile făcute de Liviu Dragnea se pare că nu pot fi îndeplinite, demonstrând încă odată că „buba” cea mare în PSD este acest om primitiv din Teleorman. Unde mai pui că și noul prim-ministru are aceeași trăsătură a individului tipic în sevraj, deci tot ce pot spera nu este altceva decât, probabil, încă două-trei guverne la rând. În aceste condiții, ce pot să aștept eu de la aceștia și, mai ales, ce poate să aștepte țara?

Ceea ce este și mai rău e faptul că, în urma acestor lupte fratricide și a schimbărilor succesive de miniștri și guverne, țara bate pasul pe loc. În timp ce toate celelalte țări merg înainte, România, ca într-un blestem, se întoarce spre vremuri de tristă amintire.

Cu siguranță, dacă situația nu se va îndrepta într-un timp scurt, ne vom duce de-a berbeleacul, pe urmele Greciei.

Deși situația țării este cea pe care v-am descris-o, și o cunoașteți foarte bine cu toții, desigur, domnii parlamentari vor pleca în vacanța atât de „binemeritată”, acum, după ce au salariile mărite, premiile asigurate, pensiile majorate etc.

Și în timp ce țara se prăbușește, le urăm odihnă plăcută celor care o conduc. Mai trebuie să adaug că toate acestea se întâmplă, după cum vedem și la televizor, sub buna oblăduire a „serviciilor”, care în loc să-și facă treaba se ocupă de acțiuni politice și mafiote, apărând grupuri de interese, împotriva poporului român.

Ștefan POPA POPA’S