Revin din nou cu referiri asupra modului în care înțeleg unii polițiști să-și facă datoria, pentru că iarăși s-a întâmplat un lucru reprobabil. Directorul secției ginecologie a spitalului Giulești din capitală a „beneficiat” de un tratament inuman din partea unor polițiști de la rutieră.

Aflat pe locul din dreapta al mașinii - soția sa aflându-se la volan - nu a vrut să se legitimeze în timpul unui control. Polițiștii, în loc să-i pună cătușele - dacă omul li s-a părut atât de periculos, mai ales că venea de la petrecerea de ziua sa -, l-au târât pe stradă câțiva metri până l-au băgat în mașină.

Probabil foarte mulți români au văzut scena, care s-a repetat o zi întreagă la buletinele de știri ale televiziunilor.

Este inadmisibil ce au făcut polițiștii. Polițiștii români nu trebuie să încerce să se compare cu cei din Statele Unite, pentru că, dacă îi urmărești trei zile, ei încalcă legea și devin penali de mai multe ori. Polițiștii români sunt penali la fiecare secundă. Dacă vi se pare deplasată afirmația, haideți să facem așa: punem pe urmele lor detectivi particulari și veți avea exemple câte vreți. Nu trebuie să se compare cu americanii doar când le convine, ci trebuie să se compare cu ei în permanență. Să fie, în primul rând, ei corecți și disciplinați.

Revenind la cazul doctorului din București, nu înțeleg de ce polițiștii rutieriști au avut treabă cu el, din moment ce soția sa se afla la volan, iar el pe scaunul din dreapta.

E normal să existe o disciplină și sunt de acord cu asta, dar disciplina trebuie respectată și de unii, și de ceilalți. Dacă omul nu a vrut să se legitimeze, îl iei și îl târâi pe stradă? În ce țară se mai petrec astfel de lucruri?

Mai mult decât atât, acel om este o personalitate. Și aici fac o observație: dacă acel om nu era o personalitate, nu știu câte televiziuni s-ar fi înghesuit să dea știrea, iar noi poate nu aflam de aceste metehne ale polițiștilor. Cum ar fi ca un mare chirurg, care poate salva mii de vieți, poate chiar viețile apropiaților unui polițist, să fie târât pe stradă de „omul legii”? Oameni de acest gen nu avem mulți în țara aceasta și nu putem să-i târâm pe stradă, pentru că eu, polițistul, port uniformă și sunt șmecher de Dâmbovița.

Sunt de acord să se aplice legea, dar să se aplice așa cum trebuie, nu cum o interpretează unii polițiști. Dacă e lege, să fie pentru toți!

Ștefan POPA POPA'S