Când este vorba să primim bani de la Uniunea Europeană, nu-i primim după prostia noastră, mai precis a celor care ne conduc... Că n-au făcut, că n-au dres ori că i-a durut în cot, ca de toate cele ale țării... Important este că nu îi primim.

Când este vorba de luat bani, Uniunea Europeană, CEDO ori ce o mai fi știu foarte bine ce și cât trebuie să plătim... Important este că îi plătim.

În același sens, primim directive peste directive în privința de cum trebuie protejate ori tratate persoanele cu dizabilități, ni se ordonă să acceptăm căsătoriile între homosexuali și, mai nou, cum să eliberăm condamnații, mai mult, să le dăm și ceva bani la teșcherea, că nu „de-a fecea”, cum spune bănățeanul, au furat ei, au violat și au jefuit ori au comis, colea, o corupție de câteva milioane de euro... E drept că toată tevatura asta cu metri cubi de aer pe scăfârlie de deținut, cu transformarea penitenciarelor în hoteluri de lux e la modă doar din ultimii ani, când pragul beciurilor domnești a fost trecut de Năstase, Mureșan, Voicu, Fenechiu, Voiculescu, Rușanu, Cocoș, Udrea, Pinalti, Becali, Bica și, desigur, se pregătesc în continuare, alți „grei” care flutură dosarele după ei. Și, pentru că a ajuns sorocul „la spuma” și „crema” acestei țări în materie de mare hoție, desigur că la hoți de lux este aspră nevoie de pușcării de lux, de eliberări cât mai grabnice și, de ce nu?, și ceva mii de euro la eliberarea din detenție, asta așa, pentru orice eventualitate, că o fi fugit „mătușa Tamara” cu milionul de euro ori Gigi nu și-ar mai putea recupera „geanta cu prenii” pentru fotbaliși, ori ceilalți, câți or mai fi, nu își vor mai putea agonisi averile împrăștiate pe la fii și foste neveste, pe la neamuri ori prieteni...

Deci, tare ne are grija Uniunea Europeană pentru persoanele cu dizabilități, la homosexuali și la pușcăriași...

În timp ce de copiii normali care trăiesc în această țară în condiții de sănătate precară, fără putința de a se educa, cu părinți care au un salariu de mizerie o cam doare în cot pe Coana Uniune Europeană. Monopolul multinaționalelor și salarii cât mai mici pentru muncitorul român, asta pohtește Coana Uniune...

Și mai are grijă Coana de căsătoriile între homosexuali, dar de căsătoriile între tinerii noștri frumoși și sănătoși care nu au o casă, care nu au unde să lucreze decent și să primească o retribuție pe măsură nu o prea interesează pe Coana...

Și o mai interesează pe Coana Uniune de pușcăriașii noștri, care, după cum se vede, are grijă Coana prin cozile noastre de topor să fie răsplătiți și s-o ducă și mai bine, că doar în vreun fel sau altul au violat, au distrus, au jefuit ori chiar au omorât români, ori au spoliat țara prin corupție, vânzare și trădare... Cât despre omul cinstit și onest care merge la muncă zi de zi și trăiește în sărăcie lucie, pentru a plăti impozite și taxe, dări și impuneri, nu o prea interesează pe Coana Uniune Europeană. Aici o cam înțeleg pe Coană pentru că, din acești bănuți plătiți cu sănătate și lacrimi, cu sudoare și sânge de bietul român se hrănește și demnitarul nostru si parlamentarul nostru, dar și europarlamentarii noștri și Coana Uniune...

Din câte pot înțelege din exemplele date, se vrea o îndobitocire a poporului român, care este nevoit să dea totul și să primeacă, în schimb, monitorizări MCV și sictir Schengen... Deci, voi, românii, protejați minoritățile cu dizabilități, protejați homosexualii și pușcăriașii, că acesta este viitorul luminos pe care îl meritați, după cum se cere de la Uniunea Europeană, iar cei pe care i-ați votat să vă conducă, vă conduc. „Lege și dreptate” ne fac tot ei, după cum se vede: Cocoș, acolo, vreo trei ani pentru vreo zece milioane de euro, o bătrână, vreo cinci ani pentru o găleată de prune..., dar și vreo 200 de lei dacă nu ai centura de siguranță ori vorbești la telefon, că amenzile, taxele și impozitele trebuie să fie la nivelul Coanei Uniuni...

Mai concret, și mai aproape, ministrul Tudorel Toader a afirmat că probabil vor fi oferite despăgubiri între 5 și 8 euro pe zi, pentru fiecare deținut care a executat integral pedeapsa în condiții necorespunzătoare înainte de intrarea în vigoare a Legii recursului compensatoriu. Deci, cei cărora li s-au furat averile și li s-au jefuit proprietățile, cei care au fost bătuți, umiliți ori violați vor fi obligați să îi și plătească pe cei care au făcut-o. Dreptate, neică, dreptate!

Petru Vasile TOMOIAGĂ