„Timișoara”, această metropolă și această „Capitală”, „fruncea” cum ar spune bănățeanul, după ce ani în șir a fost împânzită cu țânțari și căpușe, după ce a fost năpădită de toate rozătoarele în lipsa unui program coerent de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, iată că acum este bântuită și de mirosuri pestilențiale greu de suportat. Nu doar de la marii poluatori, pe care atât foștii primari, cât mai ales actualul nu le vede, și, mai ales, nu le simte, ci de mormanele de gunoi care împânzesc orașul. Desigur că edilul a fost luat pe „neașteptate”, ca de fiecare dată de altfel, și nu a prevăzut că la curățenia de primăvară, în acest început de mai, vom fi blagosloviți cu temperaturi cu plus spre 30 de grade Celsius. Așa că „orașul folorilor” în care ar trebui să adie miresme îmbietoare este sufocat de mirosuri pestilențiale insuportabile.

Și pentru că nu-i în stare să-și achite obligațiile obștești elementare, primarul Nicolae Robu dă vina pe „greaua moștenire” și ne prezintă contracte din 2012, prelungite în 2014, care, vezi Doamne, nu ar mai putea fi revizuite. Și sunt sigur că nu pot fi nici revizuite, nici modificate, nici completate și, desigur, mai ales reziliate, de vreme ce primarele nostru se plimbă cu un Mercedes dat Primăriei Timișoara tocmai de împricinați, adică de firma RETIM. Deci, cu benzină și mașină de la RETIM și cu „contracte” de grea moștenire, plus șoferul Vasile Paraschiv (cu salariu de ministru), rămas tot din acele vremuri, Timișoara se sufocă în gunoaie, iar noi - obligați să îndurăm mizeria și mirosul. Și toate acestea în timp ce atotpriceputul primar ne acoperă sonor cu vorbe și faptic cu hârtii, în timp ce noi îndurăm mirosurile și mizeria.

În speranța că nu vom muri de putoare până la „parcările extraterestre, metrouri ori fântâni muzicale altfel ori de alt soi mirositoare suntem nevoiți să mai asistăm și la „duelul” neputincioșilor care ne-au condus și ne conduc. Astfel, vedem că suferim și astăzi în urma unor contracte semnate cu 4-6 ani în urmă, de parcă pentru salubrizarea orașului ar trebui semnate contracte pe durate de decenii, dacă nu chiar pe un centenar întreg ori mileniu, cine știe? Deci, contractul semnat de un primar PNȚCD, un viceprimar PSD și girat de primarul în funcție PNL ne demonstrează că nu „coloratura” politică are vreo însemnătate, că toate partidele sunt otova, atât timp cât oamenii din care se compun sunt cei pe care-i vedem, sunt cei care ne-au condus și ne conduc, cu rezultate pe care, din păcate, le trăim pe propria piele. Trei Doamne și toți trei! Acum nu putem să spunem dacă a luat cineva „șpagă” (cuvânt atât de drag nouă), dar „prima garnitură” a semnat contracte, după cum se vede „pe vecie”, iar următoarea se plimbă cu mașină de lux pe spezele RETIM-ului. Cert este că cei de la salubrizare se știu cu „sacii în căruță”, iar autoritățile încearcă să se spele pe mâini mai ceva ca Pilat din Pont, iar timișorenii îndură mizeria și putoarea, fiind evident vinovați că își achită taxele și impozitele spre o instituție condusă vremelnic de un biet neputincios, ca să nu spunem altfel.

Deocamdată, primarul Nicolae Robu se „duelează” în acte și replici cu fostul viceprimar, fostul și fostul... Sorin Grindeanu, politizând până și gunoaiele, în neputința lor de a fi fost și de a fi edili, pe măsura acestui oraș pentru că, vorbind de măreția orașului, edilii sunt liliputani.

Iar noi nu trăim nici prin vorbele primarului actual, nici prin hârtii semnate de alți locuitori vremelnici ai  Primăriei, ci prin faptele neputinței lor, care acum s-au concretizat în mizerie și mirosuri pestilențiale.

Petru Vasile TOMOIAGĂ

 

P.S. Scriu unii colegi că primarului Nicolae Robu îi plac salcâmii și că orașul va fi împânzit cu salcâmi... Oare îi plac tot atât de mult și gunoaiele? Cel puțin cu ele a reușit.