De o bună bucată de timp, maestrul Ștefan Popa Popa’S, în binecunoscuta de-acum rubrică „La taifas cu Popa s”, tot numără deraierile de trenuri din țara noastră, care au ajuns la tristul record de... cel puțin o deraiere pe săptămână.
Dar cum bine ne-am obișnuit cu păguboasa vorbă „mai rău să nu fie”, iată că ne-a oblojit Dumnezeu după vrere și, pe zi ce trece, ne dovedește că se poate. Astfel, zilele trecute, am ajuns la tristul record de trei locomotive deraiate într-o singură zi. Nu știu dacă se înțelege clar: trei deraieri de trenuri într-o singură zi, dacă vă puteți imagina așa ceva! Cred că nici în „capătul lumii”, la marginile civilizației, nu se concepe așa ceva, darămite într-o țară europeană de secol XXI. Și, cum purceaua-i moartă-n cocină, ministrul Transporturilor dă vina pe directori, la care le cere demisia, aceștia dau vina pe infrastructura deplorabilă și, dacă la CFR ne obișnuiserăm că vinovat, până la urmă, este „Acarul Păun”, acum nu mai este de vină nimeni. Absolut nimeni. Poate, doar, locomotivele buclucașe ce, ca armăsarii năzdrăvani, sar de pe șine ori, cel mult, șinele putrede care fug de sub roțile trenurilor.

Și dacă în unele state din lumea civilizată au loc cel mult trei deraieri de trenuri pe an, nici atâtea câteodată, iată că la noi se pot întâmpla trei evenimente de acest gen într-o singură zi. Și dacă CFR-ul era cunoscut ca un fel de „a doua armată” la noi, iată că a ajuns să fie un fel de Cenușăreasă. Nu poți să spui de Cenușăreasa din transporturi, pentru că, la capitolul transporturi, suntem repetenți pe line.
Întreaga flotă a României a dispărut cât ai bate din palme, iar ministrul de atunci, Traian Băsescu pe numele lui, nu știe nimic, adică nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Vorba vine.

Nici cu transportul aerian nu stăm mai bine, iar cât privește drumurile, noroc că în aceste zile un român de ispravă a construit un metru de autostradă cât ai bate din palme, să vadă ai noștri de la drumuri cum se face, pentru că ei au reușit tristul record de a face 300 de kilometri de autostradă în 30 de ani, deci record absolut, zece kilometri de autostradă pe an. În schimb, bani au cheltuit cam tot
atât cu cât ar fi putut construi mii de kilometri. Și aici este toată tărășenia: să toace măcar banii, că de făcut oricum nu fac nimic.

Dar spuneam de CFR-ul care, odinioară, era un fel de „a doua armată”. N-a mai rămas nimic din el. L-au fărâmițat și fracționat, privatizând ce a fost mai bun din el, iar sectoarele păguboase au rămas în grija statului, adică a noastră, să plătim pagubele, că de atât suntem buni. Se știe că, peste tot în lune, transportul de călători pe CF este subvenționat de stat; în schimb, transportul CF marfă, peste
tot în lume, aduce beneficii. Ai noștri au reușit inimaginabilul record de a face ca și CF marfă să lucreze în pierdere și nu mai vreau să amintesc de miile de vagoane lăsate de izbeliște; mai mult, acum câțiva ani chiar pierduseră vreo câteva sute de vagoane care, ciudat, au dispărut ca flota lui Băsescu... Despre infrastructuta în căi ferate nici nu mai are rost să vorbim. După demolarea fabricilor și uzinelor și ducerea lor la topitorii, se pare că, acum, se așteaptă ca și calea ferată să fie declarată inutilă, pentru a putea fi preluată pe nimic de „băieții deștepți” și dusă și ea la fier vechi pentru a mai îmbogăți niscaiva pușlamale...
Poate astfel înțelegem de ce calea ferată este lăsată de izbeliște și de ce deraiază trenuri în fiecare zi.


Petru Vasile TOMOIAGĂ