Odată cu 2019 am intrat în cel de al treizecelea an de la suprimarea regimului comunist, mai exact a instituţiilor sale.
Eram cu toţii în acele momente „ale căderii” plini de freamăt, de idei, iniţiative, chemaţi la „fapte”, visam guverne de intelectuali autentici, verificaţi, vedeam pentru ţară un viitor imediat, palpabil, minunat. O adevărată renaştere.
Ce s-a petrecut în realitate, zi cu zi, de atunci şi până acum e destul de greu de stabilit. Relieful a cam rămas acelaşi, cel înalt vitregit masiv de păduri, râurile curg, nu arareori pe unde vor ele, maşinile, şoferii ţipă după autostrăzi, pe căile ferate e linişte, un „festina lente” generalizat, căci totul scârţâie, e şubred, chiar periculos, prin spitale se suferă din greu, clădiri vechi, murdare, unde moartea circulă pe coridoare.
Ce s-a promis în materie de spitale e deocamdată notat doar pe hârtie, vorbe, palavre, cine ştie când?...
Ce e prin şcoli, prin facultăţi?... Păi, nu se prea învaţă, spre exemplu, istoria, adică de unde vii şi încotro te duci, n-o prea mai ştie nimeni, deşi serbăm centenare, vorbim de eroi, cu limba maternă, chiar şi la nivel de miniştri, lucrurile stând cam tot pe acolo.
Dar interlopi, certaţi cu legea, violatori, bătăuşi de stradă avem sau nu?... I-auzi întrebare... e plin de ei prin gări, trenuri, discoteci, privirile acelea-n dungă, capetele rase, imagini greu de uitat. Eu chiar am avut un conflict, aşa pe nepusă-masă, dar de bine, de rău, m-am descurcat.
Şi mai avem ceva, foarte grav, aproape de nerostit... peste patru milioane de oameni, „români de-ai noştri”, cum ne place să spunem, care de voie, de nevoie, dar mai ales de nevoie, au ales să trăiască în afara ţării. La nici un popor din vecinătatea noastră nu s-a întâmplat aşa ceva. Şi fără să-i cunosc pe aceşti „plecaţi”, îndrăznesc să afirm că fac parte, cei mai mulţi, din categoria românilor de valoare.
Se poate pune întrebarea şi e legitim să o facem: ce anume i-o fi gonit pe toţi aceştia, după căderea lui Nicolae, pentru mulţi încă „al nostru”, peste mări şi ţări? Răspunsul e simplu de dat. Modul în care s-a guvernat şi se guvernează, în continuare, ţara, de la Revoluţie, să-i spunem aşa, şi până acum. Ceauşescu şi consoarta fizic au dispărut, dar atmosfera lor, cu minime modificări, a rămas.
De la bun început totul a fost confuz, ambiguu, în „coadă de peşte”. Minciuna, escamotarea au început repede din nou să strălucească, abuzurile şi-au arătat iarăşi colţii, prieteşugurile, „proptele”, cumetriile au revenit în arenă, justiţia s-a făcut o bună vreme, posibil să se mai facă, cu magistraţi „impurificaţi”, albi la tâmple, proveniţi din vechiul regim.
Securişti notorii, cu uniformă sau fără, s-au strecurat, ba chiar au intrat pe uşa din faţă, în noile instituţii de guvernare.
Un minunat om a lui Ceauşescu, perceput ca un oponent al dictatorului, a ajuns să conducă ţara, aşezat surâzâtor şi proaspăt democrat peste victimile „anilor ‘50”, peste suferinţele provocate, cu accent pe ultimul deceniu, de „Epoca de Aur”.
Iar poporul, parţial de găsit şi în emisiunea „Acces direct”, a fost lăsat să se zbată, să lanseze iniţiative, să creadă că e chiar liber, totul sub jocul diabolic şi bine dirijat al manipulărilor.
Poporul intoxicat cu folclor, cu Mihai Viteazul, timid, anarhic în manifestări, fără conducători autentici.
S-a format, evident, o aşa-zisă clasă de „politicieni”, cu origini „ceţoase”, mulţi de prin bunul partid comunist, care, cu bună ştiinţă, au „confundat” guvernarea
cu jefuirea ţării. Românaşi de-ai noştri, să nu ne iluzionăm.
S-a produs rapid o polarizare pe bază de venituri, au apărut „două Românii”... Una a milionarilor cu obrazul gros ca pielea de bocanc, alta a „omului de rând”, cu o viaţă cenuşie, cu banul numărat. În relaţiile sociale, tupeul, aroganţa, obrăznicia, lipsa de respect au fost reactivate.
Ce este acum se ştie, spre ce s-ar putea merge, se simte.
Referendumul iniţiat de preşedintele Iohannis va fi în măsură să arate cine suntem, ce vrem, ce merităm. Eu m-aş bucura de o creştere a încrederii în Partidul Naţional Liberal.
De altfel, mi-aş dori să se instituie în ţară un climat de viaţă liberal. Muncă, venituri, libertate, toleranţă, totul cu respectarea legilor. Printre altele, ne-am prezenta şi în faţa Europei cu un alt chip.


Mircea PORA