- A căzut Ceauşescu, a căzut nevasta, toţi cei mari la care ne-am închinat. Entuziasm general, îmbrăţişări, suntem liberi. Libertatea prezentă peste tot zâmbeşte şi întreabă: „Ei, bine, ce-o să faceţi acum?”.
- Toleranţă, chiar prietenie, cu foştii activişti de Partid. Asta chiar mă miră, mă mâhneşte. În concret, Ion Iliescu pune mâna pe putere. Se înconjoară de indivizi asemănători. Liberi, dar conduşi de un fost nomenclaturist de gradul unu. Nu se încheagă nici o societate civilă, doar vagi pâlpâiri. Toţi sunt mari! Din turma populară, pe de altă parte, răsar tot felul de „personalităţi”. Potop de partide, de proiecte, răsturnări de situaţii.
- Concomitent cu „reformele” pe care nu le vede nimeni începe un vast program de furturi. Îmbogăţiri peste noapte, apar marile aroganţe, „milionarii de carton”. Val şi mai mare de nulităţi transformate în personalităţi. Libertatea cu o vânătaie pe figură încă zâmbeşte şi se întreabă: „Oare ce-o să facă oamenii aceştia cu ce le-am oferit?”.
- Masivă inflaţie scriitoricească. Liber la tipărirea cărţilor. Apar romane, „mari scriitori”, ca din iarbă. Se scrie mult, se citeşte tot mai puţin. Decăderea cărţii. Se consolidează tipul nulităţii zgomotoase, acaparatoare. Occidentalismul turnat peste straie balcanice. Şir lung de nedreptăţi în justiţie. Foştii securişti şi profitori ai vechiului regim se grupează într-o formaţie de esenţă dictatorială. Apare formula „La vremuri noi, tot noi”. Foştii, puţinii dar autenticii disidenţi politici tot mai periferizaţi, dacă nu de-a dreptul uitaţi. Românii năpustesc străinătatea. Strigăt către vest: „Atenţie, venim”. Unii îşi văd de treabă acolo, cei mai mulţi nu. Reuşim să devenim tot mai nesuferiți celor „de afară”.
- Preşedinţi, după Iliescu, peste care istoria trece. Nu are ce spune despre ei. Se stinge din lipsă de memorie şi amintirea „mineriadelor”. De crimele „anilor ‘50” nu mai vorbesc. Izbutim miraculos, nici nu ştiu prea bine cum, să pătrundem în N.A.T.O. şi Uniunea Europeană. În ultima organizaţie reuşim repede să ne aşezăm statornic pe unul din ultimele locuri.
- Lipsă masivă de personalităţi, de oameni de valoare. Criteriile de promovare rămân cele vechi. Mă tem că tare vechi. Relaţia, propta, pila, într-un cuvânt „nepotismul”. Apariţia tot mai masivă a „fufelor” în funcţii de răspundere şi bună retribuţie. Funcţionează la turaţii maxime amantlâcul, interesul de familie. Dobitocul cu bani la loc de cinste. Se constituie o „nouă aristocraţie” având la bază „neamul prost”. Dictatorială, incompetentă, incultă, fără minimă conştiinţă, fără deschidere spre trecut şi ţară. Trecut pe care nici nu-l cunoaşte. În realitate, nişte imbecili. Nici o reformă reală, se fură în continuare masiv.
- Torţionarii vechi, cu pensii mari, mor liniştiţi în paturile lor. Sunt penalizaţi doar doi din cele câteva mii care de-a lungul anilor de dictatură trebuie să fi fost. Nu sunt pedepsiţi nici foştii informatori. Libertatea tot mai amărâtă spune: „Ce v-am oferit şi ce-a ieşit”...
- Fostele dictaturi comuniste, Dej, Ceauşescu, realmente ne-au tâmpit. Se vede asta în calitatea liderilor de toate felurile, a persoanelor publice, a celor care răspund într-un fel sau altul de ceva. Cu mici, nesemnificative, excepţii. România e învăluită într-un fel de întuneric, nu se remarcă prin nimic, internaţional, n-are glas. Comparabilă cu o gară de sat. Deşi se călătoreşte destul de mult, nu se înţelege mai nimic din „ieşirile” în afară. Gestică de snobi pe fond de brute. Politeţea e subţire, brutalitatea, groasă, ca noroaiele din nu ştiu câte sate.
- Pensii speciale... ce sunt astea?... pentru ce?... cine e cu adevărat special în ţara asta?
- Crescut alarmant numărul plagiatorilor. Peste tot „doctori”.

Mircea PORA