Aceasta e o fantezie a porumbeilor, euforici după anunțul autorităților că vom avea relaxare și relansare.
Poate a contribuit la asta și redeschiderea parcurilor și a locurilor de joacă, deasupra cărora golumbii pot zbura de acum în voie.
Și dacă n-ar fi o fantezie, ar însemna că viața ar bate din nou filmul.
Și nici nu poate fi vorba de realitate, căci vorba cântecului: „Realitatea nu există, / Noapte bună tuturor!”.
Mesajul pe care îl transmite filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” este acela că singura cale de a te salva pe tine însuți este să te zbați pentru a-i salva pe ceilalți.
„Zbor deasupra unui cuib de cuci” (în engleză „One Flew over The Cuckoo’s Nest”) este un film american din 1975 regizat de Milos Forman. Filmul este o adaptare după romanul cu același nume al lui Ken Kesey, publicat în 1962. Filmul a câștigat premiul Oscar la cele mai importante cinci categorii (Cel mai Bun Film, Actor, Actriță, Regizor, Scenariu).
Zborul este existența noastră, iar cuibul de cuci e acea realitate care ne scapă, deși o avem proiectată în minte.
Zburilă, șeful escadrilei de cercetași aerieni, care a locuit multă vreme sub streașina Palatului Dicasterial, zice că a primit un bilețel de la București, printr-un voiajor, care avea culoar de zbor deschis spre Germania, că mai marii țării, aleșii noștri, au pus la clocit, într-un cuib secret, câteva legi, dar nu în incinta Curții Constituționale și nici în dependințele Avocatului Poporului. Asta din cauză că „urgența” nu mai putea continua și oameni răi, cu ciudă, sau cu ciumă, nu se înțelegea bine scrisul, vor să pună bețe-n roate bunului comun și sfidează, cu pretenții exagerate, autoritățile statului, deși ei sunt de vină pentru vină.
Și atunci, ar trebui desființați, să li se facă lobotomie, ca-n film, și să li se pună cipuri.
Deși, zice Fâlfâlel, în alte țări „cu o democrație mult mai avansată”, dacă ataci autoritatea supremă din stat, plătești prețul suprem.
Așa cum și Curtea, „care nu e medic”, se bagă peste autoritate și zădărnicește eforturile supraomenești ale acesteia pentru apărarea sănătății cetățenilor, anulează amenzi și lasă fiice de înalți demnitari să serbeze „la grămadă” la piscine, lasă interlopii să chefuiască cu polițiștii și alte asemenea chestii, care erau stopate anterior intervenției acestei Curți parșive.
Au ajuns „organele statului” să dea doar avertismente! Rușine! Așa au ajuns? Să nu poată face concursuri de „Cine dă mai multe” și să nu ia bonusuri? Halal, Curte!
Și mai vine și Parlamentul, altă ciudă, sau ciumă, care cică amendează (el, Parlamentul, are voie?) legi care n-au fost puse la clocit, ci au fost date de urgență, la urgență, din cauză de alertă.
Și, dacă tot e o fandaxie, vine „de dincolo” și nea Toma, Caragiu, de!, care trage concluzia: „Dracu să mă ia, dacă am înțeles ceva!”.


Victor ENACHE