Voi aborda din nou aceleași teme ca și în ultima perioadă, deoarece, nu doar că se repetă zilnic, dar se și amplifică. De aceea, nu trebuie să uităm a le aduce în atenție. Vorbesc, de câteva luni, de aceste clanuri care își fac de cap la noi în țară. Am aflat din presă că acesta este modul lor de a se manifesta, de a-și câștiga supremația, pentru că sigur aceasta există, chiar dacă noi nu o înțelegem. Mă întreb, totuși, ce fac organele de ordine - Jandarmeria și Poliția? Văd la televizor că de multe ori forțele de ordine sunt depășite atunci când intervin în situații create de clanurile care acționează peste tot în țară, dar cu precădere în București. Am văzut recent cum unul dintre șefii clanurilor a fost omorât și că acum se cere răzbunare. Uite-așa, vom avea subiecte și săptămâna viitoare, și cealaltă săptămână. Văd că entitățile care ar trebui să se ocupe de ordinea în această țară o fac foarte firav și, în consecință, cu efecte minore în reglementarea și punerea lucrurilor pe făgașul normal.
Tot în această idee, am observat că membrii clanurilor sunt în legătură cu alți acoliți de-ai lor din diasporă, cum există legături între ei și acțiunile din țară. Dirijarea se poate face și din afara țării, ca și din interior. Chiar mă gândeam la cazul acelui irakian care a făcut, cu ajutorul unei imprimante 3D, acele așa-zise jucării, care de fapt sunt arme funcționale. Serviciul Român de Informații (SRI) chiar nu știa de existența lui? Și chiar dacă a știut, de ce a fost lăsat atât timp să acționeze? În momentul când s-a putut filma acolo, s-au filmat foarte multe piese deja executate. Cine știe dacă aceste piese nu au și fost trimise undeva. Am auzit o discuție dintre el și Ambasada Marii Britanii, iar el spunea că îi e frică. Înseamnă că legăturile cu lumea arabă nu îi sunt străine și acest, cred, militar de profesie își derulează activitatea la noi în țară, ceea ce nu e bine. Sperăm că treburile vor fi puse la punct și, fiind o situație foarte gravă, se vor lua măsuri urgente, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai repete. Vedeți dumneavoastră, scăpăm de unii, vin alții... Riscăm să ajungem oaia neagră nu numai în Europa, ci și în alte părți ale lumii.
Despre păduri, ce să mai spun. Chiar am văzut o emisiune în care a fost prezentat cum trei transporturi de lemn - unul dimineața, unul la prânz și unul seara - erau trecute pe un singur document. Ni s-a arătat practic cum se fură materialul lemnos din pădure. Nimeni nu controlează aceste transporturi, nimeni nu dorește să se pună capăt acestui jaf al bogăției naturale a României? Este strigător la cer ce se petrece.
Despre pensii, probabil, vă voi scrie până anul viitor și vă voi tot spune că se încearcă de zece, 20, 50 de ani să rezolve problema. Iar la televizor ni se va spune: „O să facem”... Cu asemenea minciuni, poporul nu are cum să fie liniștit.
În ceea ce privește activitatea culturală - atât de necesară la noi în țară -, din păcate aceasta este din ce în ce mai slabă. Aici nu sunt apreciate decât bairamurile, chefurile cu multă lume, fără distanțare, fără respectarea regulilor ce se impun acum. Numărul infectaților nu a fost niciodată atât de mare ca acum. Guvernul ar trebui să facă urgent ceva, nu să se aștepte schimbarea, pentru a putea apoi să dea vina unii pe alții. Ei trebuie să gândească în așa fel încât să facă bine societății românești, să lase tâmpeniile din Parlament și să scoată legi pentru popor, nu pentru ei.
Așteptăm ca bunul Dumnezeu să ne lumineze calea și să ne așeze pe drumul cel drept!

Ștefan POPA POPA’S