Odată cu luna septembrie totul se mai calmează, concediile se sfârşesc, cei care au de povestit despre ieşirile în străinătate se potolesc şi ei, cei care au un cât de mic simţ poetic spun la un moment-dat „da, se simte toamna”, gospodinele, câte mai sunt, prepară zacusca şi, ca o culme a culmilor, încep din nou şcolile pentru elevi. Grupurile de prieteni se refac, cei din clasele mari se prezintă în curtea şcolii, căci vorbim de „prima zi”, fără flori şi mai ales fără emoţii, lucrurile stând complet diferit la eşaloanele celor mici şi foarte mici, unde deruta, sfiala şi bun înţeles emoţiile sunt la ele acasă. Alături de aceşti debutanţi în ale instruirii stau şi părinţii, marcaţi şi ei vizibil de eveniment. Ca un corp separat, privilegiat, privit de sute de ochi, sunt învăţătorii, profesorii şi căpeteniile lor, cei doi sau trei directori. După o eventuală ascultare a imnului, de regulă directorul principal rosteşte de la microfonul deja pregătit şi verificat o scurtă alocuţiune, plină de clişee, locuri comune. În replică, un părinte spune şi el ceva. După care în coloane mai mult sau mai puţin ordonate se merge spre clase. În urmă rămân buchetele de flori şi pentru cei mici fluturările de mâini ale părinţilor. Va începe astfel executarea încă a unui pas spre vâltorile imprevizibile ale vieţii. Am evocat aici o deschidere normală de an şcolar, care pentru mulţi se va transforma într-o amintire durabilă. Chiar că putem vorbi, gândindu-ne la astfel de „deschideri” ca la nişte amintiri plăcute, prin raport cu ce se petrece la debutul noului an şcolar, pe data de 14 septembrie 2020. Acum lucrurile stau altfel, căci deasupra tuturor pluteşte ameninţarea unei boli, vizaţi fiind aproape în egală măsură şi cei mari, şi cei mici. Maladia a atacat cu diferite intensităţi tot globul şi de aceea vorbim de o pandemie. E vorba de un virus care atacă, în principal, aparatul respirator. Poţi să scapi din lupta cu el, dar poţi să o şi sfârşeşti. Un tratament propriu-zis contra acestui Covid-19, să zicem un vaccin, încă nu există, recomandându-se doar un set de măsuri prin care cât de cât să se evite contaminarea. Dar, ca o concluzie rece, rămâne faptul că te poţi îmbolnăvi oricând. Deci traversăm pe o punte nesigură o apă periculoasă care curge sub noi. Prescripţiile medicale care presupun evitarea aglomeraţiilor, purtatul în anumite locuri a unei măşti, păstrarea unei distanţe fizice faţă de semeni nu ar fi chiar atât de greu de pus în practică, dar tocmai asta nu se prea face. Nici altor popoare, nici nouă românilor, nu le mai place să respecte reguli. Doctorii spun una, noi, cei mulţi, facem alta. Ni se pare, vezi-doamne, că prin impunerea temporară a unei discipline medicale ne sunt încălcate drepturile omeneşti fundamentale. Actualul ministru al învăţământului, indiferent de lipsuri sau eventuale calităţi, este pus într-o situaţie foarte dificilă. Dacă autostrăzi aproape că nu avem, reţeaua feroviară fiind la rândul ei praf, şi încă altele la fel, cum am vrea să se prezinte şcolile ca atare, ca parte componentă a aceluiaşi „organism”? Opoziţia actuală, în speţă P.S.D-ul, în loc să vină cu sugestii în această stare grea, prin „voci” gen Firea, Dâncu, Ciolacu denigrează ceea ce actualul guvern face. Ce să mai zici, ce să mai aştepţi? Curat analfabetism politic să tot sapi la rădăcina celuilalt! Mă întreb, o echipă P.S.D. ar fi putut face mai mult? O să vedem pe mai departe ce şi cum va fi, dar cu siguranţă clipele grele nu vor lipsi. În ce mă priveşte, doresc ca din acestea să fie cât mai puţine sau deloc.

Mircea PORA