Dacă mi-ați fi dat în cap cu un par nu mă simțeam atât de năucit cum am fost în momentul în care am văzut un individ care și-a falsificat diploma de Bacalaureat la 32 de ani și pe baza acestei diplome false și-a scot tot felul de alte diplome, chiar doctorate, timp de zece ani, urcând în ierarhiile academice până la a conduce doctoratele unei anumite facultăți. Mă întreb: se mai poate vorbi de statul român din moment ce există asemenea indivizi, despre care eu tot pomenesc? Oricum i-ai spune, nu poți defini statul român, pentru că la noi anormalitatea este totală. Toți își văd de activitățile lor fără nici un interes pentru societate, pur și simplu numai în interes personal, adică de a câștiga sau fura bani. Dar acest personaj nu este singurul care și-a falsificat diplome. A mai fost un individ ca și-a falsificat o diplomă de facultate și a ocupat o funcție importantă în statul român. Ba mai mult, a pus la arhivele secrete ale statului român. La noi este o vraiște generalizată. Nu mai vorbesc de modul cum sunt puși în funcții oamenii care reprezintă țara în străinătate, consuli și ambasadori, care habar nu au pe ce lume trăiesc. Pur și simplu sunt trimiși să ne facă de râs. Trebuie tras un foarte mare semnal de alarmă, nu doar la adresa statului român, ci și la comunitatea europeană, care nu a luat nici o măsură în această privință. La Bruxelles suntem reprezentați de toți ciuri-buri, de oameni fără căpătâi și valoare pentru așa ceva. Pentru ca piramida să fie completă, cei care conduc doctoratele nu au făcut un doctorat corect, ci l-au plagiat. Uite-așa, întreaga structură a țării este într-un hal care mă face să îmi pun problema dacă mai este cineva capabil să mai înțeleagă valoarea în această țară. Dacă avem un om de valoare, ne punem și îi dăm în cap, pentru că deranjează. Acum avem și demonstrația acestui fapt: ne deranjează, în România, oamenii de valoare. Se dorește înlăturarea și chiar exterminarea lor. Nu exagerez cu nimic, pentru că este cazul meu. Acum 15 ani s-a încercat exterminarea mea. S-a încercat distrugerea a tot ceea ce e valoros, și nu mă refer doar la mine, ci și la alte mari valori ale României. Uitați-vă ce i-au făcut lui Dan Puric, lui Gheorghe Zamfir, lui Tudor Gheorghe. Ceilalți vor să trăiască cu Bacalaureatul luat așa cum l-au luat, devenind profesori universitari sau conducători de doctorate așa cum au reușit. Sunt foarte mulțumiți de ei și se supără pe noi: ce ne dorim noi pentru a-i lăsa în pace? Țara aceasta nu mai are cum să fie reprezentată în lume de anumite valori, mai ales că oameni de țeapa acelora cântăresc și hotărăsc cine va reprezenta țara și cine nu. Îmi aduc aminte cum s-a prezentat odată turismul din Timișoara: cu ouă fierte, tăiate în două. O penibilitate mai mare decât aceasta nici nu poate exista. Cineva ar trebui să le spună că deși sunt în funcții importante nu au nimic în cap. Nu se poate merge așa, pentru că țara este condusă fără nici un control. În acest context, nu știu dacă este adevărat sau nu ce fraudă s-a făcut la o instituție din Timișoara și ce sume de bani se învârt, de te apucă amețeala. Nici nu mai contează din ce partide fac parte acești indivizi, nu mai contează derizoriul în care a fost adusă țara, important e să le meargă lor bine. Ne îndreptăm către o prăpastie din care nu vom mai putea ieși.
Civilizația, vorbind despre COVID-19, lasă în continuare de dorit. E foarte frumos să se facă pelerinajul la moaște, este dreptul ortodocșilor români. Dar în momentul în care le dai voie, vin din toată țara, se îngrămădesc acolo ca oile și nu respectă absolut nici o regulă. Dreptatea pe acest subiect este împărțită, așadar. Există libertatea religioasă, dar să respecte și regulile. Au dreptate și specialiștii în medicină și e normal că trebuie luate măsuri, pentru că s-a depășit numărul de 3.000 de infectări pe zi.
De aceea îl rog pe bunul Dumnezeu să ne lumineze calea și să ne pună pe drumul cel drept.

Ștefan POPA POPA’S