Comasarea dintre PSD și PNL nu merge deloc ca pe roate în județul Timiș. Social-democrații încep să se plângă tot mai mult de lipsa de implicare a liberalilor, care par că nu s-au trezit încă pentru a intra în campanie.

 

După gafa cu bannerele cu „Gheorghe Robu”, un moment la fel de amuzant s-a consumat ieri, la lansarea candidaturii lui Robu la Primăria Timișoara. Deși era ora 11, Cristian Bușoi, președintele interimar al PNL Timișoara, i-a întâmpinat pe cei prezenți cu urarea „Bună dimineața”.

Gestul lui Bușoi a fost imediat taxat chiar de Alfred Simonis, președintele PSD Timiș și candidat la Consiliul Județean Timiș, care i-a dat lui Bușoi o replică menită să-i trezează din somn pe colegii de alianță: „La noi, la pesediști, la ora 11 nu mai e nici o altă bună dimineața. Noi, pesediștii, avem o vorbă și spunem că până se trezesc liberalii, noi câștigăm alegerile”.