Radu Țoancă și Andrei Petrișor, consilieri locali din partea PSD în Consiliul Local Timișoara, au fost atenționați de pre­ședintele organizației Timișoara a partidului, deputatul Sorin Grindeanu, cu retragerea sprijinului politic, dacă nu se vor implica în acțiunile formațiunii politice din care fac parte.
În schimb, preșe­dintele Organizației Timiș a PSD, Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, pare mai împăciuitor și crede că ambii consilieri își vor îndrepta comportamentul și vor participa la acțiuni ale partidului, de acum încolo. Examenul pe care Radu Țoancă și Andrei Petrișor îl au de trecut va fi în luna mai, la alegerile europarlamentare. De rezultatul acestor alegeri în zonele pe care cei doi le au arondate la nivel de organizație municipală depinde și soarta lor ca și consilieri în continuare. „Eu sunt convins că şi Petrişor, şi Ţoancă o să-şi facă datoria. Acest lucru este valabil pentru toată lumea, începând de la preşedintele pe judeţ al PSD, Titu Bojin, la Sorin Grindeanu, Radu Ţoancă, Petrişor şi alţi colegi. Toți își vor da examenul la alegerile europarlamentare când fiecare va avea o responsabilitate foarte clară pentru ce se întâmplă în sectorul lui”, a afirmat Titu Bojin. „Sunt convins că se vor achita de obligații și vor avea rezultate bune la alegerile europarlamentare, care sunt un barometru. Sper să fie și pentru ei un semnal faptul că au fost trași de mânecă de conducerea muncipală a PSD Timișoara. Cei doi trebuie să-și facă datoria nu doar ca și consilieri muncipali, ci și în calitate de activiști ai partidului”, a adăugat președintele PSD Timiș.