Joi, 10 noiembrie, premierul României, Dacian Cioloș, s-a întâlnit la Timișoara cu premierul Serbiei, Aleksandar Vucic. Alături de cei doi premieri, la întâlnire au luat parte și șase miniștri, care au purtat discuții și au realizat acorduri în funcție de domeniul de activitate specific fiecăruia. Vizita a cuprins mai multe discuții și semnarea unor protocoale între cele două state.

„Am preferat să îl invit pentru această întâlnire aici la Timișoara și nu la București pentru că cred că aici suntem mai aproape unii de alții, chiar și fizic. Am vrut și să dăm un semnal că această relație dintre Serbia și România este una de durată, una consistentă, dincolo de durata guvernelor, dincolo de culorile politice. Serbia este nu doar un vechi prieten al României, dar așa cum am ajuns și astăzi amândoi la această concluzie, Serbia și România au potențial și trebuie să devină și parteneri economici cu consistență pe viitor. Am abordat mai multe subiecte, am avut ocazia, de asemenea, în aceste ultime luni să mă întâlnesc în câteva rânduri cu domnul Vucic, însă astăzi am putut să discutăm un pic mai așezat în primul rând de perspectivele de cooperare economică pe care le putem avea în viitor, dată fiind evoluția economică a României, dar și a Serbiei. Aici în mod clar avem un potențial care este insuficient exploatat”, a declarat premierul României, Dacian Cioloș.

În vederea întăririi relației dintre cele două state, au fost punctate aspecte precum sprijinul oferit de România în privința aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, constituirea unor patrule comune la frontieră și relațiile sociale. 

„Am discutat despre cooperarea pentru sprijinul Republicii Serbia pentru aderarea la Uniunea Europeană. Este și în interesul nostru să avem o Serbie europeană din toate punctele de vedere, în Balcanii de vest. S-a semnat astăzi și un protocol și l-am asigurat de domnul prim-ministru că va avea tot sprijinul nostru pentru reformele pe care Serbia are în vedere să le facă în vederea pregătirii pentru aderarea la Uniunea Europeană. 

Am discutat și despre relațiile dintre cetățenii noștri, despre comunitatea românească din Serbia, despre posibilitatea de a coopera pentru ca românii de acolo să poată să studieze în limba română și totodată despre posibilitatea de a dezvolta mai mult schimbul între cetățenii noștri”, a mai spus Dacian Cioloș.

 

În loc de autostradă, drum național

 

Unul dintre subiectele de discuție a făcut referire la autostrada România - Belgrad. Acest proiect este de mult în discuție, însă aparent lucrurile se mișcă mult prea încet în ceea ce privește demersurile realizate de România. Momentan există un masterplan aprobat, care nu prevede construirea autostrăzii, ci doar a unui drum național, pe când Serbia a inclus proiectul pe lista de priorități. 

„În mod clar va trebui să ne gândim într-un fel structurat pe viitor și la interconectarea dintre Serbia și România din punct de vedere al infrastructurii. Am discutat și despre acest lucru, despre ce putem face în viitor. Sigur, noi avem un masterplan deja aprobat, care din păcate în momentul de față nu prevede o autostradă de legătură spre Belgrad, dar prevede un drum național, pe când pe cealaltă parte, sârbă, ei prevăd o autostradă. O să analizăm și noi posibilitatea eventual de a adapta lucrurile în măsura în care, în urma studiului de fezabilitate, pe care vrem să-l lansăm și de-o parte și de alta a frontierei în perioada imediat următoare, ajungem la concluzia și de partea noastră că se justifică o autostradă”, a afirmat Dacian Cioloș. 

 

Patrule comune la frontieră

 

Un alt acord încheiat prevede formarea unor patrule comune la frontiera dintre cele două state și deschiderea unui nou punct de frontieră. Această cooperare va înlesni controlul fluxului de imigranți. 

„Am discutat și despre activitățile comune la frontieră, pentru protecția frontierei comune și aici cei doi miniștri au avut discuții mai detaliate despre ceea ce putem face împreună. Am convenit această patrulare comună, am convenit totodată să analizăm posibilitatea ca la un punct de frontieră să creștem prezența sau să modificăm programul de activitate în așa fel încât să avem un nou punct de frontieră deschis 24 de ore din 24, pentru că va facilita traficul persoanelor în această zonă.

Aceste patrule urmează să intre în activitate în perioada imediat următoare.

Deja există contacte foarte frecvente între polițiștii de frontieră, de-o parte și de cealaltă, însă prin acest protocol vom avea chiar o patrulare comună și atunci va fi mai ușor.

Legat de fluxurile migraționiste, în măsura în care și aceste patrule vor intra în activitate, va fi mult mai ușor de controlat fluxul migrator. Și noi pe partea noastră am luat oricum măsuri de întărire a prezenței în această zonă, însă operarea aceasta cu prietenii și cu vecinii sârbi este una esențială și importantă și de-o parte și de alta”, a mai precizat premierul României. 

Ioana NICOLESCU