Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi (PNL), a cerut audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a şefilor Jandarmeriei în Comisie, el acuzând folosirea disproporţionată a forţei de către jandarmi la protestul de joi seara, din Piaţa Victoriei.

„Având în vedere disfuncţionalităţile înregistrate în intervenţia Jandarmeriei la protestele din Bucureşti, intervenţie care, din informaţii publice, a implicat utilizarea gazelor lacrimogene sau a spray-urilor cu piper, folosirea disproporţionată a forţei şi reţinerea unor jurnalişti străini, solicit ca următoarea şedinţă a Comisiei de Apărare să fie suplimentată cu următoarele puncte: audierea doamnei ministru Carmen Dan pe tema intervenţiei Jandarmeriei şi audierea şefilor Jandarmeriei direct implicaţi în intervenţie”, a declarat Ovidiu Raeţchi. De asemenea, el mai cere cercetarea eventualelor presiuni politice asupra Jandarmeriei în vederea folosirii disproporţionate a forţei. „Precizez că solicitarea mea vizează exclusiv audierea celor menţionați în Parlament, în cadrul Comisiei, în conformitate cu atribuţiile legale, nu organizarea unor vizite de lucru sau protocol la sediile Jandarmeriei”, a adăugat Raeţchi.

Jandarmeria Capitalei a anunţat, miercuri seară, că şase protestatari, care au blocat traficul pe bulevardul Aviatorilor din zona Pieţei Victoria, au fost ridicaţi şi duşi la poliţie pentru audieri. Anterior, alţi doi manifestanţi au fost amendaţi cu 4.500 de lei.

Printre protestatarii ridicaţi de jandarmi, miercuri seară, în timpul manifestaţiei din Piaţa Victoriei se numără şi un jurnalist german, Paul Arne Wagner.

Câteva mii de oameni au protestat în faţa sediului Executivului, nemulţumiţi de adoptarea modificărilor la Codul de procedură penală. Au existat şi incidente. Zeci de protestatari s-au aşezat pe carosabil, în semn de protest, şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine. Traficul a fost parţial blocat în zonă. (A.B.)