Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi, i-a cerut ministrului de Interne, Carmen Dan, să publice pe site-ul ministerului documentele referitoare la protestul din 10 august, în contextul în care aceasta a afirmat că dosarul a fost desecretizat.
„Am citit cu surprindere afirmaţiile dvs. conform cărora toate documentele privind represiunea din 10 august sunt desecretizate. Dacă acest lucru este adevărat, de ce nu le-aţi prezentat public, aşa cum aţi promis imediat după agresiunile jandarmilor din vara anului trecut? De ce nu avem până acum o conferinţă de presă pe acest subiect?
Susţineţi că absolut toate documentele sunt desecretizate şi puse la dispoziţia atât a Parchetului General, cât şi a celor două comisii şi asta se întâmplă încă de la sfârşitul lunii ianuarie - dar acest lucru este o minciună, documentele fiind puse la dispoziţia comisiilor parlamentare într-un regim secretizat”, a declarat Ovidiu Raeţchi. (A.B.)