Interviurile noastre, începute acum două ediţii, cu cele mai noi membre ale U.A.P. filiala Timişoara, au ajuns la ultima parte. În cele ce urmează, vom publica convorbirea cu Reghina Tîrnoveanu, artist plastic timişorean, de curând intrată, împreună cu Larisa Kiuş, Silvia Moldovan, Alisa Radeş şi Ecaterina Schiwago, în Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Timişoara. Reamintim că, pentru a marca intrarea în Uniune, cele cinci noi membre ale U.A.P. filiala Timişoara au avut la Galeria „Helios” o expoziţie de grup cu lucrările lor, intitulată „Noi 5”.

 - Ce se poate puncta din activitatea dumneavoastră, într-un C.V. pe scurt?

- Din clasa a VI-a am mers la Liceul de Artă. Orele teoretice le aveam, pe vremea aceea, la şcoala medie nr. 2. Liceul de Artă l-am absolvit în anul 1968 şi pot să spun că atunci se făcea şcoală foarte serios, la fel cum se face şi acum. L-am avut profesor pe Iulius Podlipny, inclusiv în clasa a X-a, pe Constantin Flondor l-am avut profesor doar într-a VIII-a, iar într-a XI-a, când s-a retras Iulius Podlipny, a venit Adriana Oancea. Am mai avut şi alte specialităţi, cum ar fi artă decorativă sau sculptură şi am trecut prin toate acestea la liceu, pentru că aşa se făcea la vremea aceea. După aceea a urmat facultatea. În anii ‘70 se intra foarte greu la Bucureşti sau la Cluj, iar la Timişoara exista Institutul Pedagogic de trei ani. După liceu am urmat acest institut de la Timişoara. La finalul facultăţii am primit repartiţie şi puteam să iau Brăila şi Galaţiul. Dar deja îl cunoscusem pe soţul meu (atunci încă nu eram căsătoriţi), care a venit cu mine la repartiţie şi nu a fost de acord ca eu să merg aşa departe, dorind să fiu mai aproape de Timişoara. Până la urmă am ales o şcoală din judeţul Gorj. Apoi ne-am căsătorit şi am cerut transfer din Gorj, aici, la Timişoara, iar asta nu era o problemă. La Timişoara erau posturi şi m-am angajat prin concurs la Institutul de Proiectare (IPROTIM) şi la secţia de arhitectură. Acolo am avut arhitecţi foarte buni cu care am lucrat, cu care am colaborat. Aveam de colorat, de pictat foarte multe faţade, desfăşurări, în afară de proiectări de locuinţă, de case.

- Care a fost lucarea care v-a făcut să fiţi apreciată în lumea artei?

- Nu pot să spun că una anume, dar ştiu că le-a plăcut criticilor influenţa din proiectare, că am învăţat nişte desfăşurări, nişte vederi axonometrice, nişte părţi din oraş văzute de sus (Piaţa Unirii văzută de sus şi Piaţa Libertăţii cu anumite clădiri sau bisericile de la mine din cartier, din Fratelia). Aceste vederi de sus au fost apreciate în mod deosebit pentru că stăpâneam şi desenul şi am venit cu nişte culori rafinate. Totodată, acestea au fost şi lucrări mai mari. 

- Despre expoziţia „Noi 5” ce ne mai puteţi spune? Aţi dorit să transmiteţi un mesaj anume prin lucrările expuse?

- Nu am vrut neapărat să transmit un mesaj. Din lucrări răzbate doar bucuria pe care am avut-o lucrând, pentru că, efectiv, când faci nişte lucrări abstracte nu mergi pe un concept sau pe un mesaj. Este o joacă. Dar, sunt aşa de fericită în timp ce mă „joc”, iar această bucurie a mea trebuie să răzbată şi către privitori. Foarte mulţi privitori au observat partea spirituală din aceste lucrări. Lucrările mele expuse la Helios fac parte din seria numită „Ferestre”. Am mai avut şi alte serii de expoziţii personale, abstracte, aceasta fiind a treia expoziţie mică cu lucrări abstracte. Tot în pastel am mai avut o serie numită „Interferenţe”, la sala de lectură a Bibliotecii Judeţene de Artă de la Bastion. O a doua expoziţie, care era în acuarelă, se numea „Ipostaze ale zborului” şi cuprindea lucrări abstracte. În lucrările acestei serii m-am „jucat” pentru că noi, în arhitectură, mânuiam pensula şi creionul cu mare uşurinţă. Era o joacă, dar aici chiar se simţea o înălţare către spiritualitate, astfel am găsit acest titlu, „Ipostaze ale zborului”. Aceste ferestre, aşa cum spunea şi domnul Gabriel Kelemen la deschiderea expoziţiei, unele se închid, se deschid, altele te atrag înăuntru, pentru că una din lucrări se numeşte „Fereastră spre necunoscut”, alta se numeşte „Fereastră spre lumină”, apoi „Fereastră spre primăvară”. Culorile sugerează aceste titluri. Cea care se numeşte „Fereastră spre necunoscut” are interiorul întunecat şi lasă privitorului senzaţia că nu ştie unde îl duce. Ea este confuză, pentru că îl cheamă pe privitor în interiorul ei pentru a-l duce undeva. În lucarea „Fereastră spre lumină” privitorul iese, lumina fiind în centru, dar ea răzbate în afară. Spiritualitatea se găseşte în lucrările mele. Nu cred că am căutat-o, dar ele aşa au ieşit, pline de spiritualitate, pentru că, probabil, aşa era în substratul meu.

- Ce vă propuneţi să realizaţi în materie de pictură, în viitor?

- Voi merge tot cu grafică şi nu atât de mult pe pictură, deşi mă pot juca şi în ulei sau în acril, dar, pentru că stăpânesc bine acuarela şi pastelul, merg în continuare pe ele, pe de-o parte, pentru că e mai mică concurenţa, iar pe de altă parte mă exprim mai bine cu aceste materiale. Am în minte pentru la toamnă să continuu lucrările pe care le-am avut în mapă pentru intrarea în U.A.P. şi pe care le-am prezentat. Voi mai veni în completarea lor, urmând să expun la „Adam Müller-Guttenbrunn”, împreună cu o prietenă care va expune tapiţerie, iar eu voi expune compoziţii. Expoziţa o vom deschide în luna noiembrie, iar pentru la anul am în minte o nouă expoziţie.

Interviu realizat de Cornel Seracin